Deputatul Gheorghe Coman a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru luare de mită, decizia fiind definitivă, potrivit surselor din presă.
Decizia a fost pronunţată după ce parlamentarul a recunoscut acuzaţia de luare de mită. Gheorghe Coman a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de lei mită.
Procurorii DNA ceruseră condamnarea lui la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
Deputatul Gheorghe Coman a fost trimis în judecată în 16 ianuarie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) DSVSA Buzău.
Gheorghe Coman a fost arestat preventiv în 7 ianuarie, după ce Camera Deputaţilor a aprobat solicitarea DNA în acest sens.
Sentinţa definitivă este dată într-un timp-record, la aproximativ trei luni de la trimiterea în judecată a deputatului. Principalul motiv este acela că Gheorghe Coman şi-a recunoscut faptele şi a fost judecat în procedură simplificată.
Decizia de condamnare în primă instanţă a fost dată la primul termen al procesului. Tot un singur termen a avut şi apelul.