DEŞI TRENDUL ÎMBOLNĂVIRILOR ESTE DE SCĂDERE Spitalul Judeţean Buzău - aproape plin; majoritatea pacienţilor, infectaţi cu OMICRON

ANA FELEA
Miscellanea / 16 februarie 2022

Spitalul Judeţean Buzău - aproape plin; majoritatea pacienţilor, infectaţi cu OMICRON

Buzăul înregistrează o uşoară scădere a cazurilor noi COVID-19 înregistrate de la o zi la alta, şi chiar dacă acest lucru arată că judeţul a trecut de vârful infectărilor în valul cinci, Spitalul Judeţean are, în continuare, aproape toate paturile destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 ocupate. Cea mai mare îngrijorare a medicilor o reprezintă totuşi numărul mare de copii diagnosticaţi COVID, printre ei fiind şi copii de doar câteva luni. Managerul Spitalului Judeţean Buzău spune că, pentru prima dată de la debutul pandemiei, a fost nevoit să amenajeje o secţie COVID pediatrie tocmai pentru că judeţul s-a confruntat cu un număr mare de infectări în rândul copiilor, iar singurul spital, respectiv Spitalul Râmnicu Sărat, care trata copii nu mai făcea faţă internărilor.

"Acesta este noul fenomen. Copiii sunt foarte mult afectaţi. Noua tulpină nu dă forme grave de boală, dar copiii au nevoie de internare. Ei vin pentru laringită , pentru enterocolită. Pentru prima dată am fost nevoiţi să amenajăm în secţia Chirurgie infantilă o secţie COVID pediatrie. Acum avem 20 de copii internaţi printre care şi sugari", a declarat Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean Buzău.

La fel de solicitată rămâne şi secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Aici toate cele 14 locuri sunt ocupate, dar, spune tot managerul Claudiu Damian, pacienţii cu forme grave sunt infectaţi cu DELTA, şi nu cu OMICRON, şi au şi alte comorbidităţi.

"ATI este plină, dar nu din cauza OMICRON. De data aceasta, OMICRON este un virus care se suprapune peste celelalte comorbidităţi.Vin pacienţi cu probleme cardiace, cu atacuri cerebrale", a explicat Damian.

În prezent, în Spitalul Judeţean mai sunt libere doar 20 de paturi pentru pacienţii COVID-19, pentru că, deşi în fiecare zi sunt diagnosticate sute de persoane cu infecţia cu SARS-CoV-2, majoritatea dezvoltă o formă uşoară de boală.

"Avem 162 de pacienţi internaţi, ceea ce înseamnă destul de mult comparând cu faptul că, în planul de rezilienţă, pentru pacienţii COVID-19, avem 182 de paturi", a spus Claudiu Damian, manager Spitalul Judeţean Buzău.

Este vorba despre bolnavi infectaţi cu noua tulpină OMICRON, care, potrivit secvenţierilor, este dominantă şi în Buzău.

"Delta ar avea un raport de 1 la 8 faţă de OMICRON, deci putem spune că în prezent tulpina dominantă este OMICRON", a anunţat, la Sens Direct, Claudiu Damian.

Până în prezent, la Buzău au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2, de la debutul pandemiei, peste 35.500 de persoane, dintre care peste 6.500 doar în ultimele două săptămâni, când s-au înregistrat şi multe cazuri de infectare în rândul copiilor, dar şi sute de reinfectări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb