Despre azilurile groazei şi demnitarul Gabriela Firea

Sorin Rosca Stanescu
Miscellanea / 7 iulie 2023

Sorin Rosca Stanescu

Cu o viteză neobişnuită, chiar şi într-o ţară ca România, unde moda prinde rapid, a fost consacrată o expresie de coşmar: azilurile groazei. Se referă la o serie întreagă de case de bătrâni din Ilfov. Istoria s-a declanşat în doar câteva zile şi ameninţă ca un tsunami cariera politică a Gabrielei Vrânceanu Firea.

Este absolut dramatic să afli, după atâţia ani de sforăitoare angajamente în special de natură socială, că nu numai copiii sunt sacrificaţi prin eşecul marelui proiect de ţară şi ca o consecinţă a unei lungi perioade de izolare generată de pandemie, dar mai ales de proasta gestionare de care s-au făcut vinovate instituţiile statului, ci şi, iată, vârstnicii, a căror eliminare din sistem pare a fi din ce în ce mai mult un act deliberat. Pensionarii sunt trataţi ca nişte asistaţi social, la fel cum au fost trataţi şi profesorii. Statul se zgârceşte atunci când trebuie să le acorde pensii după o viaţă de muncă sau când trebuie să le asigure asistenţa medicală, după ce decenii la rând au cotizat în acest scop. Chiar şi vârsta de pensionare va fi împinsă în ceea ce priveşte România până la limita supravieţuirii. Şi, probabil, cel mai umilitor lucru este atunci când li se aminteşte pensionarilor, din ce în ce mai des, că cei aflaţi în câmpul muncii nu vor mai putea suporta în curând povara bugetului alocat pensiilor. Ca şi când bătrânii de astăzi nu ar fi plătit toată viaţa în acest scop impozite la stat. Cele mai mari din Uniunea Europeană. Iar acum a căzut peste noi toţi blestemul.

Istoria acestor azile de bătrâni trebuie despicată în patru. Nu numai de către procurori. Ci de întreaga societate. Ultima şi cea mai neînsemnată consecinţă a acestor aziluri ale groazei, cum au fost ele denumite, descoperite în Ilfov, este că probabil, aparent pe neaşteptate, ascensiunea politică a Gabrielei Firea a fi curmată. Până de curând, pentru cei avizaţi era aproape o certitudine că ea va câştiga viitoarea cursă pentru Primăria Generală a Capitalei. Şi, atenţie, nu de puţine ori s-a vorbit insistent despre posibilitatea ca ea să vizeze mai devreme sau mai târziu instituţia prezidenţială. Ce se va întâmpla acum? Poate că Victor Ciutacu are dreptate. Poate că, pe un fond real, cineva a stârnit o puternică furtună politică. Pentru a-i reduce doamnei Firea şansele la zero. Dacă e aşa sau nu, cu siguranţă vom afla mai târziu. Dar, până una alta, aflăm cu surprindere că în această afacere extrem de murdară sunt implicate persoane foarte apropiate de persoana sa. Cum ar fi de pildă Ligia Enache, o consilieră care a însoţit-o pe tot parcursul, încă din timpurile în care Firea era vedetă a Antenelor. Şi mai sunt amestecate în această tărăşenie şi alte persoane apropiate, inclusiv rude. Fireşte, Firea a sărit ca arsă. A declarat că este decisă să se apere prin toate mijloacele. A sărit la fel şi soţul ei, Pandele. Demnitar de Ilfov. Ancheta procurorilor avansează însă rapid. Semn rău. Pe de altă parte, dincolo de destinul politic al Gabrielei Firea, de care în definitiv şi-au legat speranţele toţi pesediştii, cred că ar trebui să ne preocupe în cea mai mare măsură situaţia disperată a acestor bătrâni. Datele lăsate să se scurgă din dosarele penale care tocmai se întocmesc ne arată că statul, adică noi toţi, alocă circă 30.000 de euro pe lună pentru aceste aziluri. Şi că numai circa 4.000- 5.000 de euro au fost cheltuiţi în realitate pentru îngrijrea acestora. Înţelegând prin asta asigurarea unui spaţiu de locuit, care ar trebui să fie decent, a unei hrane care ar trebui să fie îndestulătoare, a unor obiecte de strictă necesitate şi a asistenţei, în special a asistenţei sanitare. Aflu din dezvăluirile făcute în presă că, lunar, sume uriaşe sunt dosite de reprezentanţi ai personalului aşa-zis de specialitate. Asistenţa sanitară a acestora este, atunci când e asigurată cât de cât, nu prin prezenţa în azil a unor medici de specialitate, nu prin deplasarea acestora în vederea examinării în clinici de specialitate, ci "moca", prin chemarea în regim de urgenţă a unor ambulanţe. Mai aflăm că aceşti bătrâni nefericiţi nu prea primesc medicamente. Că unii sunt legaţi de pat. Că alţii sunt bătuţi. Şi, în fine, că unii sunt supuşi la muncă forţată. Există de acum mărturii ale unor foşti membri ai personalului conform cărora aceştia au fost împiedicaţi să devoaleze autorităţilor cruntele situaţii din aziluri, fiind în acest sens ameninţaţi şi chiar concediaţi. Înseamnă că avem de-a face cu o întreagă reţea de tip mafiot, din care fac parte, la vârf, rude şi colaboratori apropiaţi ai unor persoane cu putere de decizie politică sau administrativă, rude de poliţişti şi securişti.

Dar atenţie. Noi nu vedem acum decât vârful icebergului. Şi nu ştim cât de profundă este cangrena. Şi nu ştim dacă nu care cumva această cangrenă se întinde şi dincolo de graniţele Ilfovului. În întreaga Românie. Pentru că, iată, suntem blestemaţi: răul se propagă cu o viteză mai mare decât binele. Cred că este de datoria lui Marcel Ciolacu ca, în calitate de premier, înainte să se apuce să taie în carne vie, să solicite tuturor instituţiilor de specialitate să colaboreze, pentru a afla care este de fapt situaţia în întreaga ţară. Şi va trebui să procedeze astfel, pentru ca nu care cumva să se transforme el însuşi în paratrăsnet. Şi să împărtăşească soarta pe care, în curând, atunci când va fi sfâşiată de opinia publică, o va avea Gabriela Firea.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Ciolacu o sa taie in carne vie asa cum a taiat si in scandalul tunurilo rde sute de milioane de euro (numite falimente) din asigurari. Adica o sa ii protejeze pe vinovati.

    1. Daaaa. Normal pt ce se intampla in curtea dumneaei raspunde . ahhh, normal am zis.

      In esenta nu numele conteaza ci fenomenul, iar fenomenul consta in acapararea politicii si a functiilo rsi bugetelo rlocale si centrale de clanurile politice cu radacini in fostul FSN devenit ulterio rPSD si PDL. Incompetenta, grobianismul si hotia lo rintarzie dezvoltarea tarii.

      Pana la Dragnea inclusiv nu am avut nicio sansa de a scapa de ei.

      Acum, atat la PNL cat si la PSD exista nuclee care chiar doresc sa faca ceva util pentru tara, dar adesea sunt blocate de interesele celorlalti din partide care inca constituie majoritatea si din pacate inca exista retineri la varf in a actiona in sensul curatarii partidelor.  

      Retineri exista pentru ca:

      1. razboiul clasic este de durata si nu garanteaza victoria nucleelo rsi in plus acesta ar fi de durata, la fel ca si varianta unei primeniri naturale, iar Romania nu mai are timp de pierdut si nici bani de irosit. Din acest motiv solutia este primenirea fulger pe calea justitiei si inlocuirea rapida a celo rcu probleme cu altii noi, curati. 

      si

      2.  

      2. exista temerea ca o astfel de operatiune va slabi partidul in cauza, va arata alegatorilo rmizeria existenta si ii va indeparta de partid, ceea ce este complet fals pentru ca alegatorii din fiecare localitate stiu deja foarte bine cine sunt si ce fac baronii locali, nu ar fi nimic nou pentru ei, iar operatiunea de primenire ar fi un semnal puternic de schimbare din partea partidului, care ar scoate lumea la urme si care ar aduce partidului mai multe voturi decat poate aduce toata baronimea la un loc. Oamenii asteapta schimbarea care sa aduca "vointa" politica care in traducere inseamna detasarea politicului de interesele persoanale si ale grupurilo rde interese pe care unii le reprezinta, iar asta nu se poate face decat prin primenire.

      Romania are nevoie de (a) stoparea coruptiei si (b) eliminarea incompetentei (si risipei), iar in ambele cazuri este necesara "vointa" politica, adica ruperea politicului de intersele personale si de clan.

      A. Stoparea coruptiei se poate face extrem de simplu, prin adoptarea a doar 3 prevederi: 

      1. eliminarea prescrierilo rpentru tot ce inseamna coruptie si activitati asociate ei 

      2. susceptibilitatea de coruptie a unei persoane, pe langa cercetarea cazului respectiv, sa implice si verificarea din oficiu a activitatii persoanei respective pe ultimii 10 ani, concomitent cu verificarea averii ei si a rudelo rde gradul 1 (si eventual2) 

      3. confiscarea acelei parti a averii care nu poate fi justificata, concomitent cu aplicarea unei amenzi de 15% din averea nejustificata 

      Din prima secunda a publicarii acesto rprevederi, coruptia va disparea complet. 

      De ce asta? 

      Pentru ca cei care vo rfi tentati de actele de coruptie vo rrisca mai mult decat ar putea castiga prin fapta respectiva, adica vo rrisca si ceea ce au "castigat" pana atunci, asa incat pur si simplu se vo ropri. 

      B. Eliminarea incompetentei si a risipei se face prin restructurarea aparatului bugetar. 

      Contrar a ceea ce suntem tentati sa credem, nu ministrii conduc tara, ci aparatul bugetar din spatele lor. Nu Ghinea este responsabil de PNRR ci aparatul bugetar care l-a gandit si scris, nu are importanta daca ministrul agriculturii stie cat costa painea sau cat castiga fermierul sau cat costa rosia, dar conteaza foarte mult sa fie un bun manager. Cat costa painea trebuie sa stie seful directiei investitii din minister si sa vina la ministru sa-i spuna: d-le, painea noastra este cam scumpa si vin la dv. cu urmatorul program de investitii: in Baragan, care este granarul tarii, sa construim in parteneriat cu autoritatile locale cateva mori de faina de grau si fabricute de aluat congelat care sa inlocuiasca aluatul congelat importat de la spanioli. In felul asta, vom avea costuri mai mici pentru aluat, vom valorifica mai bine recoltele noastre, vom da de lucru comunitatilo rlocale, astfel incat oamenii sa nu mai culeaga capsuni in Spania ci sa fabrice aluat in comuna lo rsi eventual sa si exportam. La fel cu irigatiile, care sa asigure productii mai mari la hectar si deci preturi unitare mai mici la vanzare. In zonele de deal, sa stimulam productia de fructe si sa construim, tot impreuna cu autoritatile locale, fabricute de compot de caise, prune, piersici etc. ca un borcan de 800 de grame costa 8 lei in supermarket si este adus de afara. Asa sprijinim comunitatile locale, tinem oamenii in localitatile noastre in loc sa-si lase familiile si sa plece la curatat toalete in UK si asa echilibram balanta comerciala. Etc. Etc. Se pot face multe (bani avem, atat in tara cat si de la UE). 

      Daca nu s-a intamplat asta si ministrul a demis conducerea structurii respective pe motiv de incompetenta, avem de-a face cu un posibil bun ministru. Daca nu s-a intamplat asta si ministrul nu a luat nicio masura, avem de-a face cu un ministru incompetent care trebuie sa plece pentru simplul fapt ca nu a reactionat la lipsa de performanta a structurilo rdin subordinea lui. Un ministru nu are efectiv cum sa cunoasca si sa rezolve toate problemele conexe unui minister (jumatate din timp vorbeste la telefon, iar in rest este in sedinte sau rasfoieste multitudinea de documente pe care le semneaza). El preia ceea ce i se pune pe masa sau i se comunica la ureche. Calitatea si atribuirea contractelo rdepind de structura de contractare, calitatea lucrarilo rdepind de structura care asigura controlul si receptia lucrarilor, legalitatea activitatilo rsi documentelo rdepind de compartimentul juridic, etc etc si de aceea noi toti depindem atat de mult de profesionalismul celo rdin structurile bugetare centrale. Degeaba schimbam ministrii, daca nu facem reforma bugetara si ceilalti raman in continuare pe loc si odata cu ei raman si problemele tarii. Aparatul bugetar central trebuie restructurat astfel incat sa pastram acolo ceea ce este bun si performeaza si sa eliminam ceea ce a fost adus pe usa din dos, prin cumetrii si mai ales sa ii eliminam pe cei care servesc intersele uno rgrupuri mafiote. Problema este ca si aceasta reforma necesita "vointa" politica pentru ca presupune deranjarea uno rcumetri catre traiesc bine la stat fara sa fie utili in vreu fel (ba dimpotriva, adesea produc pagube cum este cazul ASF), sau si mai rau servesc anumite interse mafiote (am avut un verestoy si o mafie a lemnului si am avut si alte exemple similare, iar mai nou avem mafia imobiliara care ne vrea parcurile si-asa ciuntite deja de aceeasi mafie si acolitii ei). 

      Pai,de ce nu a taiat in carne vie premierul Ciuca fiindca povestea e veche din cate inteleg.De cand s-a facut rocada au inceput sa faca profesorii greva de parca nemultumirile lo rsunt de ieri de azi,pe batranii si pe persoanele cu handicap ii scoate din acele aziluri cu ambulante SMURD ,cu surle si trambite desi trebuia respectata confidentialitatea si intimitatea acesto roameni.Cei care ar fi trebuit sa-i ingrijeasca nu i-au ingrijit cum trebuie iar autoritatile i-au umilit prin circoteca pe care au facut-o.Nici autoritatile nu au respectat demnitatea acesto roameni, daca au constatat nereguli trebuia sa-i ajute in mod discret si sa-i pedepseasca pe cei vinovati dupa faptele lor.Pana una, alta,trebuie facuta o ancheta corecta,nu sa inzorzoneze fiindca ce faci,aia primesti.Mie imi da cu virgula faptul ca toate sunt puse pe tapet acum cand a ajuns Ciolacu prim-ministru.

    Înseamnă că avem de-a face cu o întreagă reţea de tip mafiot, din care fac parte, la vârf, rude şi colaboratori apropiaţi ai uno rpersoane cu putere de decizie politică sau administrativă - pandele, clanul firea, budai, tomescu, clanul godai, dgasp-urile de judete si sefii de judete. Asta e mafia actuala! In toate judetele dgasp-urile fura banii de la handicapati si de la copii prin tot felul de afaceri, programe, proiecte, finalizate cu banii in buzunar a la Barna, orchestrate de tomescu (azi, violeta si altii in trecut) si pazite de ministri, azi budai, ailaltii in trecut! Intra in joc si primarii de partid cu asistenta sociala din primarii. Toate partidele la putere fac acelsi lucru. Azilele, surse inepuizabile de bani publici fara control, in fiecare judet exista cate 5, 6. In unele si mai multe, private sau apartinand dgasp-urilo rsau asistentei sociale din primarii. Nu stie nimeni nr exact al acestora in toata tara si totalul banilo rcare intra in ele sub forma de contracte si servicii!. Apar si dispar sub alte denumiri de la o luna la alta. Cine are puterea sa darame chestia asta? Daca doar doua azile au delapidat 4 milioane lei in doar un an, restul pe toata tara cat o fi?

    Cat despre orchestrare nu cred ca vine de la ND, nici de la pnl, ar fii scandal in coalitie, cred ca vine exact de la psd, sa nu uitam ca s-a promis reducerea nr de ministere, iar al firei ar fi unul dintre ele, dar firea tine cu dintii de el. Deci nu e vorba de primarie, ci mai degraba de a se debarasa psd de firea care a ajuns un fel de udrea in psd. Daca nu se reuseste, asta este. Fireasca va deveni si mai tare! 

    1. PIO, adica partid infractional organizat. Si nu e vorba doar de p_SD.

    I-a facut lui Firea( protejata lui Voiculescu-Crescent) minister. Minister cu dedicatie.

    Pe banii bizonului roman. 

    Pe banii votantului onest.

    Adio, cariera lui Firea. 

    Sa votezi hoți și incapabili de 33 de ani, "de bunăvoie și nesilit de nimeni" este o chestiune de psihoza în masa și nepăsare fata de viitor.

    Nu va păți nimeni nimic. Dacă-s oameni importanți implicați se va întâmpla ca la HexiPharma. De justiție nu poate fi vorba, doar la dreptatea divină mai sperăm.

    1. De asta ma tem si eu! Pica vreo doi godai cu suspendare si asta e tot.

    Crede cineva ca Pandele nu stie tot ce misca in Voluntari ? Si nu de ieri de azi ?

    Caminele de batrani cred ca apartin de ministerul familiei. de 2 ani se face ancheta. deci se stia de cel putin 2 ani. ministra familiei zice ca nu stia. ok deci aici sunt doar 2 posibilitati

    1. nu stia ca e ancheta de 2 ani si sunt probleme, sunt batranei ce-si mananca hainele cu tot cu nasturi de foame, sechestrati, fara telefon fara sa stie cum au ajuns acolo, pt 7000 de lei pe luna luati de la .. firea cu ministerul familiei. dc nu stia lucrurile astea e doar incompetenta cu jobul si n-are ce cauta acolo. caramba!

    2. stia si atunci e complice, prin faptul ca a inchis ochii sau mai rau si mai plauzibil a luat spaga sa inchida ochii, ca pe gratis de ce ar fi inchis ochii. deci caramba si la parnaie 

    n-o dati jos pe Firea , ii place atat de mult cocotata !

    demnitarul care sa luat cu amantul cind nici nu murise barbat-su.....asta i caracterul.

    Dezvaluirile sunt facute de cineva cu care a avut contre(poate certuri),care cunostea situatia caselo rde batrani,membru unui partid.E bine ca s-a dat in vileag si acuma,dar situatia e sigur veche,poate imediat dupa infintarea lo rsi s-a inrautatit in timp.Modul de divulgare,e specific luptelo rde partid,cu nimic inferioare celo rcare au comis atrocitatile din casele de batrini.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb