"Deutsche Telekom" analizează o posibilă restructurare a operaţiunilor sale în domeniul media

S.B.
Companii #Telecomunicaţii / 9 iulie 2017

"Deutsche Telekom" analizează o posibilă restructurare a operaţiunilor sale în domeniul media

Grupul german "Deutsche Telekom", prezent şi pe piaţa din ţara noastră, ia în calcul să îşi împartă operaţiunile de media din Europa în şase grupuri diferite şi de asemenea să divizeze activităţile agenţiilor de publicitate partenere pentru a sprijini aceste sarcini, se arată într-un document intern consultat de The Wall Street Journal.

Şi alte companii şi-au revizuit structura operaţiunilor din domeniul media pe măsură ce tehnologia schimbă modul în care oamenii consumă media, iar agenţiile de publicitate descoperă noi tehnologii şi resurse de date care să le ajute să îşi aducă mesajele în faţa consumatorilor, scrie Agerpres.

În documentul consultat de The Wall Street Journal se arată: "Motivul de bază care stă la baza modificării modelului operaţional al Deutsche Telekom în domeniul media este acela că o continuare a actualului model va duce la o stagnare. Modificările survenite în structura pieţei precum şi evoluţiile interne impun modificări în modul de lucru al Deutsche Telekom dacă grupul vrea să îşi apere şi să îşi consolideze poziţia de lider".

În acelaşi document este menţionată nevoia de a-i atrage pe consumatori, a căror atenţie se reorientează spre dispozitivele mobile, pe fondul creşterii numărului de utilizatori care instalează programe de blocare a reclamelor.

"Este o practică obişnuită de business să revizuieşte partenerii şi furnizorii. În prezent, ne revizuim partenerii media", a declarat un purtător de cuvânt de la "Deutsche Telekom".

Toate aceste modificări vin într-un moment în care marii advertiseri îşi redirecţionează cheltuielile media dinspre canalele tradiţionale, precum televiziunea sau printul, spre firme digitale precum Facebook şi Google, notează sursa citată. "Deutsche Telekom", care cheltuie sute de milioane de dolari pentru media în Europa, nu face excepţie, remarcă publicaţia.

Potrivit documentului consultat de The Wall Street Journal, cheltuielile cu publicitatea pe televizor, care în prezent reprezintă aproximativ o treime din cheltuielile cu media ale "Deutsche Telekom", vor scădea uşor în următorii ani în timp ce cheltuielile cu publicitatea pe print şi radio vor înregistra o scădere semnificativă. În paralel, compania intenţionează să îşi majoreze chletuielile cu publicitatea pe mijloace digitale precum Facebook şi YouTube.

"Telekom" este prezent pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al "Romtelecom" şi "Cosmote" România.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb