DEVIN IRELEVANTE BĂNCILE CENTRALE? Federal Reserve a capitulat

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 septembrie 2007

Federal Reserve a capitulat
Călin Rechea

Wall Street a obţinut ceea ce a dorit. Pe lângă reducerea cu 50 de puncte de bază a dobânzii de intervenţie, Federal Reserve a operat o reducere similară şi pentru rata scontului. Teoriile economice şi monetare, indiferent de natura lor, au fost aruncate pe fereastră, iar acţiunile băncilor centrale sunt conduse de panică şi presiuni politice. Ben Bernanke a fost, probabil, mânat de coşmarul Marii Depresiuni din anii "30 în luarea acestei decizii.

Ultima reducere a dobânzii de intervenţie a Federal Reserve cu 50 puncte de bază a avut loc în 3 ianuarie 2001 şi a fost urmată de o creştere a indicelui Dow Jones cu peste 300 de puncte. Până aici, paralela pare neverosimilă. Se va repeta istoria? Atunci, bursele au scăzut puternic în următoarele zile, după ce inves­titorii au realizat semnificaţia acelei acţiuni drastice referitor la starea economiei americane.

Un editorial al cotidianului Financial Times consideră că acţiunea Federal Reserve "va cimenta percepţia că Fed-ul reduce ratele ca răspuns la crizele de pe piaţă şi va încuraja speculaţia". Deşi bursele internaţionale au fost mai mult decât încântate, piaţa obligaţiunilor nu a fost impresionată. Dolarul s-a prăbuşit, iar aurul a atins cea mai înaltă cotaţie din ultimii 27 de ani.

Dobânzile pe termen scurt au scăzut marginal, dar s-au reîncadrat pe tendinţa crescătoare. Allan Meltzer, profesor la Carnegie Mellon University, arată că reducerea peste aşteptările pieţei a dobânzii de intervenţie "este o repetare a unei greşeli pe care Fed-ul a făcut-o la nesfârşit". Nouriel Roubini, preşedinte la Roubini Global Economic şi profesor la New York University, crede că intervenţia Fed-ului este "prea puţin, prea târziu" şi continuă să estimeze o probabilitate de peste 50% a unei recesiuni în SUA.

În editorialul său din Financial Times Deutschland, Wolfgang Munchau consideră că reducerea dobânzii de către Fed va duce la eliminarea crizei de pe pieţele financiare, dar va marca începutul crizei din economia reală. Recesiunea din economia americană va fi "severă şi lungă" şi se va resimţi la nivel global prin intermediul ratei de schimb a dolarului.

Doi respectaţi investitori de pe pieţele internaţionale, Jim Rogers şi Marc Faber, au declarat pentru Bloomberg, înainte de publicarea deciziei Federal Reserve, că reducerea dobânzii va alimenta inflaţia, va determina prăbuşirea dolarului dolarului şi va împinge economia americană în recesiune. "Atunci când Fed-ul intervine pentru a-şi salva prietenii de pe Wall Street, nu face decât să înrăutăţească situaţia", a precizat Jim Rogers. Marc Faber consideră că: "Adevăratele cauze ale problemelor de astăzi sunt menţinerea artificială a unor dobânzi scăzute, politicile monetare expansioniste şi creşterea extrem de rapidă a creditării, toate fiind alimentate de un Fed total iresponsabil".

Reducerea semnificativă a fluxurilor de capital către economia americană, la 19,2 miliarde de dolari în iulie 2007 faţă de 97,3 miliarde în iunie 2007, nu face decât să adauge presiuni suplimentare asupra cursului de schimb al dolarului.

Prăbuşirea dolarului şi scăderile masive de preţ pentru obligaţiunile de stat americane, ca urmare a creşterii presiunilor inflaţioniste, vor determina creşterea dobânzilor de pe piaţă, mai ales pentru maturităţile mai mari de cinci ani. Probabilitatea unei reacţii adverse, total opusă intenţiei "nobile" a Fed-ului, este extrem de ridicată acum, după reducerea dobânzii de intervenţie.

Banca Angliei a reluat injecţiile de lichiditate pe piaţă şi a extins larg paleta garanţiilor acceptate, conform unui raport Bloomberg, confirmând continuarea crizei pentru maturităţile de peste trei luni de pe pieţele monetare. Acţiunea precipitată a Băncii Angliei din ultimele zile indică lipsa unei strategii şi a unui plan credibil de acţiune în condiţiile unei crize financiare. Poziţia guvernatorului Mervyn King a devenit foarte fragilă într-un timp foarte scurt, presa britanică speculând că acesta nu va fi reconfirmat în funcţie la expirarea mandatului său.

Martin Wolf, de la Financial Times, remarcă incredibila situaţie a sistemului bancar din Marea Britanie, care nu s-a mai confruntat cu retrageri masive ale depozitelor din 1866, şi consideră că trăim în vremuri istorice. Naţionalizarea efectivă a depozitelor de la Northern Rock şi extinderea unei garanţii nelimitate pentru depozitele de la alte bănci înseamnă trasferul acestora în cadrul datoriei publice. Magnitudinea intervenţiei transformă într-o glumă amară ideea pieţei libere, competitive şi inovatoare de inspiraţie anglo-saxonă.

Analiştii de la Danske Bank cred că intervenţia Federal Reserve va avea efecte pozitive asupra pieţelor emergente, dar în condiţiile unei creşteri a apetitului pentru risc. Intervenţia masivă a băncii centrale americane reflectă, însă, o înrăutăţire a condiţiilor de creditare la nivel global, iar efectele benefice pot fi de scurtă durată.

Relaxarea politicii monetare va conduce sigur la accelerarea presiunilor inflaţioniste, iar acesta este un factor negativ, pe termen mediu, pentru pieţele emergente. Danske Bank recomandă prudenţă la poziţionarea pe pieţele emergente, mai ales pentru cele foarte vulnerabile la restricţionarea condiţiilor de creditare: pieţele baltice, Bulgaria, România, Islanda, Turcia şi Africa de Sud.

Bursele noastre au fost "contaminate", după cum era de aşteptat, de exuberanţa efemeră de pe pieţele externe. Din păcate, factorii fundamentali care susţin economia noastră continuă să fie foarte fragili şi nu anticipăm schimbări radicale pentru tendinţa de reducere a creşterii economice şi accelerare a inflaţiei.

Condiţiile prezente de pe pieţele internaţionale, marcate puternic de globalizare, vor dovedi, în scurt timp, ineficienţa intervenţiei Federal Reserve. Era banilor ieftini s-a terminat.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb