Dezgheţarea fascismelor

În poveştile populare, legende şi mituri din mai multe culturi şi regiuni ale lumii, eroul se trezeşte - precum în "Prâslea cel voinic şi merele de aur" din folclorul românesc - un zmeu adormit şi se angajează într-o luptă epică cu acesta pentru a salva prinţesa şi a dobândi comoara. Motivul trezirii zmeului poate avea diverse interpretări simbolice, inclusiv reprezentarea luptei dintre bine şi rău, curajul şi determinarea de a înfrunta obstacolele sau re-prezentarea (aproape teatrală) a puterii umane în faţa provocărilor de tot felul. Ori, dezgheţarea fascismelor - mai ales acolo unde nu s-a administrat niciun antidot, cum a fost în cazul ţărilor foste comuniste - pare o punere în context a trezirii zmeului. Doar că astăzi, Prâslea pare că lipseşte cu desăvârşire, dacă nu cumva zmeul însuşişi nu se travesteşte în Făt Frumos.

Personal, sunt adeptul teoriei dezgheţării şi adaptării clivajelor care au dus acum un secol la resurgenţa fascismelor, autoritarismelor şi totalitarismelor, şi nu al tezei apariţiei în ultimele două decenii a unor noii clivaje care au adus extremele la poarta puterii. Şi acum un secol, imediat după încheierea Primului Război Mondial, un val de extremism numit convenţional de extremă dreapta a pătruns în Europa şi a câştigat mulţi adepţi. Şi atunci, ca şi acum, Italia a fost prima victimă între statele mari europene, iar ţările nou apărute pe ruinele imperiilor prăbuşite - austro-ungar, otoman, ţarist şi german - au alunecat şi ele, cam după un deceniu de tranziţie, spre diferite forme de autoritarism sau totalitarism. Şi atunci, ca şi acum, România apărea ca o excepţie. Utopia lui Woodrow Wilson nu a dus nici la democraţie, nici la stabilitate, ci a condus către o diversitate de autoritarisme de la horthismul maghiar (din care se hrăneşte orbanismul de astăzi) la dictatura regală din România, care vor deschide cale totalitarismului. Acesta este moştenirea care este dezgheţată astăzi în Europa Centrală.

Dar nu analiza diacronică este argumentul în favoarea dezgheţării clivajelor, ci chiar ideile şi valorile vehiculate care sunt aceleaşi: antiliberalism (iliberalism astăzi), promovarea tranziţiei, antiglobalism (anti-cosmopolitism ieri), naţionalism combinat cu xenofobie, rasism şi fundamentalism religios, şi atunci, şi acum. Nici măcar protecţionismul economic, controlul imigraţiei şi apărarea valorilor tradiţionale nu sunt noi, ci adaptări ale vechilor teme. Controlul imigraţiei, spre exemplu, contextualizează vechea temă antisemită a controlului migraţiei evreilor. Ori, aceştia erau forţaţi să migreze din faţa persecuţiilor sistematice din Imperiul rus, apoi din ţările care vor transforma antisemitismul în politică de stat (iar la noi asta se întâmpla încă din secolul al XIX-lea cu articolul al şaptelea din Constituţia de la 1866 care interzicea acordarea cetăţeniei române evreilor).

Dezgheţarea fascismelor nu se referă la renaşterea ideologiei, ci la dezmorţirea acelei stări de spirit care a făcut posibile acele ideologii. Forma va fi diferită şi adaptată acestei epoci, dar fondul va fi acelaşi. Cam în sensul în care Umberto Eco vedea fascismul primordial. În eseul său intitulat "Ur-Fascism" (Fascismul etern), publicat în 1995, Eco analiza caracteristicile şi trăsăturile fundamentale ale fascismului, pornind de la propria sa experienţă în Italia, în timpul regimului fascist condus de Benito Mussolini. Eco defineşte fascismul primordial ca fiind un fenomen complex şi variabil, care poate lua forme diferite în diferite contexte istorice şi culturale, dar identifică câteva trăsături comune ale fascismului pe care le consideră valabile oricând, altfel spus acele caracteristici care pot apărea în orice formă a fascismului.

Iar printre aceste trăsături, Umberto Eco menţiona cultul tradiţiei, respingerea modernităţii şi a progresului, cultul liderului providenţial, intoleranţa faţă de diversitate şi dispreţul faţă de gândirea critică şi raţională. La toate acestea se mai adăuga folosirea violenţei simbolice şi fizice ca mijloc pentru atingerea scopurilor politice şi a propagandei şi a (noilor) mass-media pentru manipularea maselor.

Ori, toate aceste caracteristici se regăsesc şi astăzi şi fac posibilă dezgheţarea fascismului, ascuns în ungherele vieţii de familie şi ale culturii în sensul antropologic al termenului. Iar dacă va fi să se repete, Istoria nu se va repeta fragmentar, ci integral. Cu tot ceea ce ar putea însemna asta!