Dezinformare în interesul public

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că niciodată nu poate face compromisuri cu interesul public.

Mă întreb dacă nu este, însă, un compromis să fii preşedintele unei ţări ai cărei politicieni, în mare măsură, deliberat sau prin ignoranţă, fac compromisuri cu interesul public.

Este, desigur, o glumă sofisticată, dar poate ea să aibă o realitate în spate?

Începând cu prezenta campanie electorală, care din observaţiile mele, în mare măsură, ea este una de dezinformare a electoratului, interesul personal şi de grup sunt prioritare în faţa interesului public. Se fac promisiuni de tipul dublării pensiilor şi salariilor. Este oare acest lucru posibil asumând cel mai optimist scenariu?

Desigur că este, însă numai în cazul că promisiunea se bazează pe o inflaţie în două cifre!

Adică se promite o dublare a salariului nominal fără a se specifica efectul asupra puterii de cumpărare.

Multe probleme care, după părerea mea, ar trebui dezbătute în interesul public nu sunt nici măcar menţionate, cu toate că sunt bine cunoscute.

Îmi permit să menţionez câteva.

Ce implicaţie are faptul că o proporţie semnificativă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior - de exemplu medici, asis-tenţi medicali etc - părăsesc Româ-nia imediat după absolvire?

Este posibil ca acest dezavantaj să fie transformat într-un avantaj care să servească interesul public?

Este posibil să fie creat un sis-tem educaţional care să îmbine egalitatea în oportunitate cu o educaţie de calitate? (pornind de la realitatea că beneficiarii unei educaţii universitare au perspectiva să devină pătura societăţii celei mai bine remunerate în ţară sau străinătate, iar cei care au plătit pentru a le oferi această perspectivă au fost în mare parte pătura mai săracă a societăţii - muncitori, funcţionari etc).

Respectând principiul de acces universal la educaţie, probabil că interesul public ar fi mai bine servit dacă aceste elite, atunci când ar depăşi un anumit nivel de venit, ar restitui în rate datoria (costul educaţiei) către societate, care ar fi reinvestită în sistem, prin salarii, infrastructură etc.

Cred că România ar putea deveni şi un exportator de educaţie.

Costurile obţinerii unei diplome universitare în România, în special în profesiile de elită, cum ar fi şi medicina, pot fi foarte competitive.

Cu un sistem bun de marketing şi prin crearea de facilităţi de calitate, România ar putea să export educaţie contra-cost, în loc să exporte gratuit oameni educaţi.

O altă temă de interes major este sănătatea.

Nu este un secret că sistemul de sănătate din România funcţionează la parametri foarte scăzuţi.

S-a dezbătut în această campanie vreo propunere pentru un sis-tem mai eficient care să servească atât interesele medicilor cât şi ale pacienţilor?

A pus cineva întrebarea cum se poate justifica moralitatea colectării de venituri bugetare prin TVA pe medicamente, atunci când cos-tul medicamentelor afectează pătura cea mai vulnerabilă a societăţii?

În presă apar periodic statistici care prezintă România ca o ţară cu unul dintre cele mai înalte nivele de corupţie.

S-a dezbătut ori s-au oferit soluţii pentru această problemă?

Se pare că politicienii consideră că soluţionarea acestui fenomen nu este necesară, el nefiind în interesul public atâta timp cât toată lumea îl practică şi îl acceptă.

A fost şi un caz când unul din candidaţii care aşteaptă să fie numit prim-ministru a făcut o propunere ridicolă.

Amnistie pentru cei care îşi scot averile la vedere.

Propunerea este fără obiect deoa-rece, dacă averea este în sfera productivă, chiar dacă este mascată sub forme care să ascundă identitatea adevăratului proprietar, se supune aceloraşi condiţii fiscale indiferent de numele pe care figureză.

În ce priveşte banii ascunşi, inclusiv prin bănci în ţară sau străinătate, pot fi oricum folosiţi fără pericol de consecinţe.

Provenienţa lor nu se investighează, deoarece fiscul acceptă existenţa mătuşilor, "tip Tamara", pentru justificarea averilor.

Amnistia nu prezintă vreun avantaj pentru cei în cauză.

Dimpotrivă le poate crea probleme de imagine. Propunerea ar fi avut merit dacă se oferea amnistie pentru cei care îşi plătesc obligaţiile fiscale pe veniturile nedeclarate în trecut, fiind iertaţi de amenzi fiscale şi consecinţe penale.

Dar după termenul de graţiere, ar fi trebuit începută o campanie draconică contra corupţiei şi evaziunii, cu consecinţe grave pentru cei care nu s-au prevalat de amnis-tie.

Probabil că nu s-a făcut această propunere întrucât ea ar servi interesului public, dar nu este în interesul a numeroşi parlamentari.

Un alt candidat la nominalizarea de prim-ministru declara că ţara are nevoie de jucători şi nu de cei care fac galerie şi critică. Nu a menţionat însă, că în România nu toţi jucătorii au şanse egale.

Starea terenurilor de joc nu este uniformă. Unii sunt forţaţi să joace pe terenuri denivelate, astfel că nu pot să facă faţă competiţiei celor cărora li se nivelează terenul prin relaţii preferenţiale cu cei care fac regulile de joc. Poate ar fi fost mai util dacă ar fi venit cu idei în legătură cu nivelarea terenurilor de joc.

Preşedintele face o propunere de ieşire din criză prin promovarea ideii de "Buy Romanian" (cumpăraţi produsul românesc).

Propunerea pare merituoasă însă campanii de genul acesta au mai existat în alte ţări fără să genereze efectul scontat.

Individul ia decizii economice bazate pe o percepţie proprie despre calitate, preţ sau utilitate. Interesul personal primează întotdeauna. El va considera produsul românesc numai dacă acesta ar avea calităţi superioare sau cel puţin egale cu alternativa după criteriul său subiectiv.

Pentru a ajuta consumatorul să decidă, poate că ar fi utilă etichetarea produselor cu "Made in Romania".

În schimb, Guvernul poate să ia asemenea decizii. De exemplu, maşina Dacia se pare că din punct de vedere calitativ şi utilitar poate servi cerinţelor pentru un mijloc de locomoţie eficient fără să îndeplinească şi criteriul neesenţial de prestigiu.

În interesul public, atât timp cât acest produs întruneşte criteriul de preţ şi calitate, guvernul ar putea să ia hotărârea ca, în aparatul de stat, să se folosească cu prioritate automobilul Dacia.

Aici trebuie menţionat că procedurile de achiziţii majore pentru guvern, negociate prin intermediari şi firme de leasing, în afară de situaţii excepţionale, nu se pot argumenta că ar fi în interesul public.

Nu pot să ignor că mai există şi grupuri de interes, cum ar fi notarii publici, pentru care termenul de interes public nu există, deoarece ar intra în conflict cu propriile interese.

Mai mult, aceştia vor să-şi trimită un reprezentant în Parlament, probabil pentru susţinerea din interior a cauzei notarilor contra interesului public!

Adică, preţuri administrate şi blocarea competiţiei.

Cel mai cinic este sloganul reprezentantului notarilor, citez:

Ţin cu tine.

Domnia legilor nu a demnitarilor.

Poate ar suna mai bine şi mai onest: Ţin de tine şi nu uita, domnia legilor promovată de demnitari trebuie să-i susţină pe notari!

Întrucât discuţia a început de la interesul public, nu pot decât să ajung la concluzia că promisiunile electorale de creştere a salariilor, a pensiilor şi investiţiilor în infrastructură, cuplate cu o reducere a fiscalităţii, pe baza unei prognoze de scădere a creşterii economice, nu reprezintă decât dezinformare. Se poate oare argumenta că dezinformarea serveşte interesul public?