DGA susţine că M.A.I. stă bine la capitolul lupta anticorupţie

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 15 februarie 2019

DGA susţine că M.A.I. stă bine la capitolul lupta anticorupţie

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a efectuat anul trecut cercetări în 2381 dosare penale, conform unui comunicat de presă al instituţiei în care este prezentat bilanţul activităţii pentru 2018.

Poliţia judiciară din cadrul DGA a efectuat acte procedurale în baza ordonanţelor de delegare dispuse de procurorii de caz şi sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Din numărul total al dosarelor penale, 1059 (+3% comparativ cu anul 2017) au fost iniţiate din sesizare proprie, iar 1322 au fost primite de la diferite structuri de parchet. Repartiţia acestor dosare la nivelul parchetelor este: 341 au fost înaintate la DNA, 96 la unităţile DIICOT, iar 1944 la structurile centrale şi teritoriale ale PÎCCJ.

Activităţile procedurale realizate de lucrătorii DGA s-au desfăşurat în baza a 4008 ordonanţe de delegare ale structurilor de parchet, din care 411 de către DNA, 236 de la DIICOT şi 3361 de la structuri ale PÎCCJ. Ca urmare a activităţilor procedurale derulate de poliţiştii DGA, procurorii de caz au emis rechizitorii în 287 dosare şi au încheiat 109 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei (+24% raportat la anul 2017). Rechizitoriile şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei însumează un total de 386, ceea ce reprezintă o medie de peste unul pe zi.

Prin activităţile procedurale derulate au fost efectuate cercetări cu privire la 1495 de suspecţi, dintre care 174 lucrători M.A.I., 24 având funcţii de conducere şi 150 funcţii de execuţie.

Referitor la tipologia faptelor de corupţie, în funcţie de numărul de sus-pecţi înregistrat în anul 2018, se poate observa creşterea cu peste 33% a infracţiunilor de dare de mită, fapte săvârşite de cetăţeni şi respinse de funcţionarii M.A.I..

În anul 2018, au fost inculpate 884 persoane, dintre care 115 lucrători ai ministerului, 15 cu funcţii de conducere şi 100 de execuţie. În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse, au fost puse în aplicare mandate de arestare preventivă şi la domiciliu faţă de 111 persoane.

Totodată, pentru 132 de inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.

În urma sesizărilor la call-center anticorupţie 0800.806.806 şi a informaţiilor de interes operativ transmise de apelanţi au fost iniţiate sau completate 17 dosare penale. Totodată, urmare a apelurilor telefonice efectuate la linia Call-center a DGA, au fost iniţiate şi derulate cu celeritate 4 acţiuni de prindere în flagrant.

În baza Ordinului M.A.I. nr. 256/2012 privind procedura de testare a integrităţii profesionale a personalului ministerului, în anul 2018 s-au efectuat 132 de teste de integritate profesională (+76% comparativ cu anul 2017), dintre care 121 cu rezultat pozitiv (lucrătorii M.A.I. testaţi au dat dovadă de integritate) şi 11 cu rezultat negativ. Aceste teste au vizat 148 lucrători ai ministerului (doar 12 dintre aceştia au primit sume de bani sau foloase pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu). În situaţia testelor de integritate cu rezultat negativ au fost sesizate structurile de parchet pentru a dispune cu privire la oportunitatea efectuării de acte procedurale penale, în scopul probării activităţii infracţionale. Ca urmare a măsurilor preventive, au fost consemnate 141 de situaţii în care funcţionarii ministerului au sesizat D.G.A. atunci când li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în schimbul unor servicii, precum şi 52 de cazuri în care s-a denunţat implicarea unor colegi în comiterea unor fapte de corupţie. Astfel, s-a consemnat o creştere cu 22% a acestor semnalări comparativ cu anul anterior, stare de fapt care reflectă evoluţia gradului de responsabilitate la nivelul efectivelor MAI.

Pentru anul 2018, DGA a avut aprobat un buget în sumă de 74.788.000 lei, fiind efectuate deschideri de credite bugetare în sumă de 73.886.598 lei din care s-au efectuat plăţi nete în sumă de 73.965.793 lei. Creditele bugetare au fost repartizate lunar de către Direcţia Generală Financiară din minister, fiind urmărită realizarea unei execuţii bugetare superioare, dar şi utilizarea sumelor alocate în strictă conformitate cu prevederile legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb