DIAGNOSTICATĂ CU PNEUMONIE Hillary Clinton şi-a anulat turneul electoral din California

V.R.
Ziarul BURSA #Politică / 13 septembrie 2016

Hillary Clinton şi-a anulat turneul electoral din California

Zvonurile arată că, în cazul în care aceasta ar trebui înlocuită în cursa prezidenţială, preferaţii sunt Bernie Sanders şi Joe Biden

Hillary Clinton, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, din acest an, a fost nevoită să-şi anuleze turneul electoral de două zile în California, fiind diagnosticată cu pneumonie, potrivit anunţului făcut de un oficial din echipa sa de campanie, informează Reuters.

Clinton ar fi trebuit să plece ieri dimineaţa în California, unde urma să participe la mai multe evenimente de campanie şi să susţină un discurs pe probleme economice.

Turneul a fost anulat după ce, duminică, Hillary Clinton a părăsit ceremonia de comemorare a victimelor de la 11 septembrie, întrucât i s-a făcut rău. Lisa Bardack, medicul lui Hillary Clinton, a informat că aceasta suferă de pneumonie, "dar se reface" după ce i s-au administrat antibiotice. Medicul a subliniat că Hillary Clinton "s-a deshidratat în timpul ceremoniei desfăşurate în condiţii de temperatură ridicată şi cu o umiditate mare".

La rândul său, purtătorul de cuvânt al candidatului democrat, a declarat: "Hillary Clinton a participat timp de o oră şi 30 de minute la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor din 11 septembrie, prezentând omagii şi salutând familiile unora dintre victime. În timpul ceremoniei, ea s-a simţit rău şi a ales să plece spre apartamentul fiicei sale. Acum se simte mult mai bine".

Medicul Amesh Adalja, expert în boli infecţioase la Centrul UPMC pentru Sănătate din Pittsburgh, a afirmat, conform presei străine, că perioada de recuperare după pneumonie este variabilă, iar pentru cei mai mulţi pacienţi durează o săptămână până încep să se simtă mai bine. Medicul a adăugat că adulţii cu o vârstă de peste 65 de ani au un risc sporit de a contacta această boală. Doamna Clinton are 68 de ani.

Zvonurile cu privire la problemele de sănătate pe care le are Clinton au circulat şi anterior "episodului" de duminică, însă susţinătorii democraţilor le-au calificat drept "teorii ale conspiraţiei".

Situaţia lui Hillary Clinton a generat semne de întrebare cu privire la persoana care ar putea s-o înlocuiască în cursa pentru prezindenţiale. Potrivit unor surse din rândul democraţilor, partidul ar putea să convoace o şedinţă extraordinară pentru analiza posibilităţii înlocuirii lui Clinton. Noua nominalizare este însă posibilă doar dacă fostul secretar de stat va renunţa de bună voie la candidatură. Până acum, Hillary Clinton nu a manifestat o astfel de dorinţă.

Presa străină scrie că, în cazul în care Clinton va decide să renunţe la cursa electorată, ea ar putea fi înlocuită de actualul vicepreşedinte al SUA, Joe Biden, sau de Bernie Sanders, democratul care a pierdut alegerile primare. Potrivit statutului partidului, noul candidat trebuie să fie ales cu o majoritate de voturi de Comitetul Naţional al Democraţilor.

Conform zvonurilor, Joe Biden a fost politicianul preferat să fie ales să candideze în locul lui Clinton atunci când au existat temeri că aceasta ar putea fi pusă sub acuzare pentru că a utilizat servere şi o adresă de e-mail private în perioada în care s-a aflat la conducerea Departamentului de Stat.

Presa susţine, însă, că în situaţia în care ar fi ales Biden pentru candidatură, suporterii lui Sanders nu ar întârzia să-şi exprime nemulţumirea faţă de o asemenea înlocuire şi ar lansa o campanie menită să convingă forul ce face alegerile să-l pună pe el în cursă.

Până în prezent, niciun candidat republican sau democrat nu s-a retras din cursa pentru prezidenţiale, în SUA, astfel că nu este clar ce se va întâmpla într-o asemenea situaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb