Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj: "Avem nevoie de un program de dezvoltare economică pe 20 de ani"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Politică / 28 ianuarie 2014

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj: "Avem nevoie de un program de dezvoltare economică pe 20 de ani"

"USL îşi va pierde din alegători fără un astfel de proiect"

"Reindustrializarea României, un program care trebuie să pornească de la energie şi minerit"

USL trebuie să stabilească, în curând, un program de dezvoltare economică pe termen lung, ne-a declarat senatorul Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj. În lipsa unui astfel de proiect economic, vor apărea scăderi în opţiunea de vot pentru USL, apreciază domnia sa, care ne-a precizat că ar trebui pornit de la proiectul de reindustrializare a ţării noastre. În accepţia liderului liberalilor din Gorj, exploatarea resurselor ţării noastre trebuie însoţită de un program de off-set, prin care să putem exporta materie primă finită şi semi-finită. Dian Popescu afirmă că PNL nu este în pericol să se scindeze şi că viitorul preşedinte al României va fi Crin Antonescu.

Reporter: Cine va fi preşedintele României?

Dian Popescu: Crin Antonescu. Nu am niciun fel de dubiu că el va fi ales preşedintele României.

Reporter: El este cotat drept candidatul cu şanse reale să fie ales, în toamnă, preşedinte?

Dian Popescu: Din punctul meu de vedere, Crin Antonescu este candidatul pe care şi l-a asumat Uniunea Social Liberală (USL) şi, mai mult decât atât, cred că şi l-au asumat inclusiv cei care au votat pentru Uniune. Să nu uitaţi că, odată cu înfiinţarea USL, au existat mai multe deziderate: câştigarea alegerilor locale - s-a realizat în proporţie covârşitoare, 75-80%; câştigarea alegerilor parlamentare - s-a realizat în proporţie de 60-70%, numirea lui Victor Ponta ca premier - care s-a realizat şi a mai rămas de îndeplinit un ultim punct - Crin Antonescu preşedinte. Cred că votul românilor de acum un an şi jumătate nu ar trebui să mai lase loc la discuţii vizavi de aceste deziderate asumate ale USL.

Reporter: Dar credeţi că cetăţenii care au votat pentru USL acum un an şi jumătate mai au aceeaşi opţiune de vot şi în toamnă? Şi-a dezamăgit sau nu USL electoratul?

Dian Popescu: Este o întrebare delicată şi aveţi perfectă dreptate să o puneţi. Cred că sunt mai multe aşteptări ale electoratului USL care nu au fost încă îndeplinite. De exemplu, USL a promis şi a realizat reîntregirea pensiilor şi salariilor, dar trebuie să avem şi un program economic pentru următorii 20 de ani. Sper ca USL să stabilească în curând un astfel de program, pentru că atunci populaţia va accepta mult mai uşor anumite constrângeri economice prin care trece ţara noastră. Neavând un astfel de proiect economic, cred că vor apărea scăderi în opţiunea de vot pentru USL.

Reporter: Există în intenţia USL sau cel puţin a PNL-ului începerea dezbaterilor asupra unui program economic pe termen lung al României? Care ar fi pilonii de dezvoltare din punctul dumneavoastră de vedere?

Dian Popescu: Nu fac parte din echipa USL care discută partea economică şi nu cunosc dacă se poartă astfel de discuţii. Dar la delegaţia permanentă din vară de la Constanţa, PNL a lansat un proiect destul de puternic, respectiv reindustrializarea României, la care trebuie să reflectăm cu atenţie. De atunci şi până acum au apărut o serie de schimbări. Varujan Vosganian, care a iniţiat acest proiect, nu mai este ministrul Economiei, iar portofoliul domniei sale a fost preluat de Andrei Gerea. Sper ca domnul Gerea să continue acest proiect.

Reindustrializarea României nu se poate realiza doar prin voinţa PNL. Ea trebuie discutată în cadrul USL şi nu ştiu, în acest moment, dacă au avut loc dezbateri. Din punctul meu de vedere, reindustrializarea României este un proiect care cu siguranţă va stârni interes uriaş, inclusiv pe plan european. Cred că, în acest moment, este nevoie de o decizie politică în interiorul USL-ului, pentru că este nevoie de constituirea unei comisii interministeriale care să aibă autoritate în domeniu, dar care să fie condusă de specialişti, nu de oameni politici. O să susţin acest lucru până când politicienii vor înţelege că, pentru proiectele economice importante, ei vor trasa direcţia, dar în eşalonul imediat următor trebuie să fie specialiştii. Nu poţi să faci reindustrializare fără energie şi o strategie energetică.

Avem nevoie de acest proiect de reindustrializare pentru că vom promova legea minelor şi o nouă lege a redevenţelor, pentru că vom trece la exploatarea resurselor minerale, a gazelor de şist, iar toate aceste exploatări trebuie să fie coloana vertebrală a reindustrializării ţării. În opinia mea, cred că trebuie să adoptăm modelul Chinei şi să nu mai exportăm materii prime, ci produse finite sau semi-finite. Cred că trebuie să discutăm serios de un program de off-set pentru exploatarea metalelor rare, iar toate aceste aspecte trebuie să întrunească susţinerea unei largi majorităţi politice, dar programul trebuie elaborat de specialişti.

Reporter: Cu alte cuvinte, pilonii reindustrializării sunt sectorul energetic şi sectorul minier.

Dian Popescu: Industrializarea unei ţări pleacă de la resursele minerale şi energie. Putem prelucra aur şi argint în România. În acest moment, cred că lucrăm cu 60% din capacitatea ţării de producţie a energiei şi aici ar trebui să discutăm de preţul electricităţii. Ştiu că ni se impune să liberalizăm piaţa, dar cred că avem nevoie de o putere de convingere mai mare şi asupra Uniunii Europene, astfel încât România să se dezvolte industrial şi trebuie să avem anumite facilităţi în acest sens.

Reporter: Se scindează sau nu PNL? Ce construcţii politice se vor face pentru europarlamentare şi alegerile prezidenţiale?

Dian Popescu: Nu există asemenea discuţii şi nici nu am auzit că în PNL ar fi tabere care ar vrea scindarea. PNL, sub conducerea preşedintelui Crin Antonescu, este un partid destul de unit. Suntem liberali şi există voci care fac anumite declaraţii, dar asta nu înseamnă că partidul se scindează. O scindare înseamnă că trebuie să ai două grupări puternice în partid, care au vederi politice diferite. Nu este cazul PNL şi vă dau un singur exemplu: deciziile care s-au luat prin vot secret în partid au întrunit 90% din voturi. PNL este consolidat în jurul preşedintelui Crin Antonescu.

Reporter: Credeţi că este nevoie de o remaniere în februarie la nivelul USL?

Dian Popescu: Aici pot să vă răspund din punct de vedere personal, pentru că nu este o discuţie în acest sens la nivel de partid. Pot să discut vizavi doar de miniştrii PNL, fără a nominaliza pe cineva. Într-adevăr, consider că există ministere unde ar trebui făcută o schimbare benefică pentru că miniştrii nu au performat.

Reporter: Suntem în pericol să nu ne putem respecta, anul acesta, angajamentele asumate în faţa instituţiilor financiare internaţionale pentru că urmează să avem două rânduri de alegeri?

Dian Popescu: Nu putem fi ipocriţi. Orice scrutin electoral, în orice ţară din lumea asta, nu numai că aduce cheltuieli suplimentare, aduce şi o nelinişte pe piaţa financiară. Vor fi inevitabile divergenţele politice şi la europarlamentare. Deşi avem un protocol de colaborare între PNL şi PSD, sper ca disputele să fie în limita decenţei şi să nu se ajungă la a discuta iar ruperea USL-ului. Cu siguranţă vor exista fluctuaţii şi pe piaţa financiară, în special la alegerile prezidenţiale. Sper ca aceste fluctuaţii să poată fi gestionate ca să nu lase urme mari în economie.

De asemenea, sper să nu cădem în latura populistă şi să împingem Guvernul spre pomeni electorale care nu se vor regăsi într-o creştere economică ulterioară. Sper ca Guvernul, pentru un procent sau un procent şi jumăte pe care l-ar câştiga în plus, să nu dezechilibreze economia prin aceste pomeni electorale.

Reporter: Finalul anului trecut a adus şedinţe furtunoase în Parlament şi legi importante care fie au fost adoptate în grabă, fie nu au întrunit cvorum. Cum comentaţi situaţia şi cum credeţi că va debuta această sesiune parlamentară?

Dian Popescu: Dacă vor exista discuţii permanente la nivelul USL şi va exista consens politic, fără ca declaraţiile reprezentanţilor PNL şi PSD să fie divergente, atunci Parlamentul va funcţiona bine. Dacă nu va exista consens şi vor fi încercări de a pune o lege pe sub masă şi nu transparent, se va ajunge iar la situaţia din ultima perioadă a anului 2013. Din punctul meu de vedere, singura soluţie este dialogul, iar PNL şi PSD trebuie să aibă abilitatea de a transmite consensul de la vârf spre baza partidelor. Dacă vor fi discuţii închise la nivelul USL între 7 -10 oameni de la PNL şi PSD, iar noi nu vom şti care sunt aceste discuţii, este normal să avem anumite declaraţii care nu sunt în consens cu ce s-a discutat la vârf.

Reporter: Credeţi că problema a fost comunicarea deficitară?

Dian Popescu: Da.

Reporter: Legea minelor este un proiect important. Cum o vedeţi adoptată în Parlament?

Dian Popescu: Cu legea minelor a existat un declic din cauza lipsei de comunicare. Este un proiect mult aşteptat de investitori. Dar trebuie să decidem dacă vrem venituri pe termen scurt sau pe termen lung. Depinde de abilitatea politicienilor care construiesc acest proiect şi sper să nu fie asumat pe genunchi de lideri, ci dezbătut cu patronatele, sindicatele şi specialiştii din domeniu. Dacă liderii politici cer consultanţă doar de la un simplu funcţionar din minister, atunci se va întâmpla la fel ca în 2013.

Sper ca decidenţii politici să tragă învăţăminte din greşelile de anul trecut. Trebuie să avem grijă să nu fie probleme de constituţionalitate a legilor. Nu înţeleg de ce nu se dezbate acest aspect înainte de adoptare. Cred că şi decidenţii politici din USL îşi doresc dezbaterea legilor, dar le-a lipsit abilitatea de a gestiona acest lucru. Aceste scandaluri ne decredibilizează.

Consider că este şi o greşeală a parlamentului şi a presei care ne judecă după numărul de iniţiative legislative. Suntem 588 de parlamentari şi dacă am avea fiecare minim două iniţiative pe an, atunci Parlamentul ar avea de dezbătut peste 1000 de legi. Multe iniţiative pică la dezbateri pentru că sunt făcute de dragul de a bifa acest capitol.

Reporter: Poate sunt prea mulţi parlamentari.

Dian Popescu: Şi USL zice acest lucru. Votul uninominal a fost greşit introdus la presiunea publicului. Este o lege făcută pe genunchi.

Reporter: Deci sunt şanse mari să se modifice constituţia şi legea electorală?

Dian Popescu: Da. Sunt proiecte asumate de USL.

Reporter: Şi credeţi că USL va mobiliza voturile necesare pentru referendumul necesar modificării Constituţiei?

Dian Popescu: Dacă se va munci mult la nivel de baze ale partidelor, va exista mobilizare. Dar mai întâi trebuie să stabilim exact numărul populaţiei cu drept de vot. Este o problemă nerezolvată, deşi avem un recensământ făcut.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu pot lucra pentru ca sunt prea multi pe metru patrat !

    588 de capuse pentru tara !

    200 de parlamentari sunt suficienti pentru Romania ! 

    Cu ministri gen DezaStroe sau CataStroe, n-aveti nicio sansa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb