Digitalizarea este pilonul dezvoltării şcolilor duale

F.D.
Miscellanea / 20 noiembrie 2023

Digitalizarea este pilonul dezvoltării şcolilor duale

România are nevoie de o creştere accelerată a numărului de elevi din învăţământul dual, dar şi de dezvoltarea competenţelor digitale ale viitorilor meseriaşi pentru a creşte competitivitatea, arată una dintre concluziile conferinţei "EDU.DUAL - Relevanţa practicii în formarea profesională", organizată pe 17 şi 18 noiembrie la Braşov de Primăria Braşov în parteneriat cu Camera de Comerţ Elveţia - România (CCE-R).

"Digitalizarea joacă un rol esenţial în dezvoltarea învăţământului dual şi poate oferi oportunităţi noi pentru tineri, pentru că aduce flexibilitate în procesul de învăţare, în timp ce noile tehnologii oferă experienţe de învăţare realiste (prin folosirea realităţii virtuale, de exemplu). Suntem contemporanii unei schimbări majore în societate, economie, climă şi tehnologia informaţiei. Tehnologia îmbunătăţeşte nivelul de trai, iar creativitatea şi flexibilitatea pe care o au românii ne vor ajuta să asimilăm şi să integrăm mai repede schimbările, astfel încât competitivitatea economică să crească", a declarat Ray F. IUNIUS, membru în board-ul CCE-R şi consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu.

Creşterea competitivăţii economice este strâns legată de abilităţile practice ale angajaţilor, dar şi de dezvoltarea competenţelor IT. În 2023, România s-a clasat pe locul 54 în clasamentul "Indicele Global al Competitivităţii Talentelor", în timp ce Elveţia s-a clasat pe locul 1 în acest top care are în criterii inclusiv abilităţile practice şi competenţele digitale ale populaţiei. Clasamentul este realizat de şcoala de afaceri INSEAD, Human Capital Leadership Institute şi Descartes Institute for the Future.

"Dacă vrei să devii un bun manager şi să conduci oamenii, învaţă întâi să faci tu, cu mâna ta, ceea ce vei cere echipei tale să facă. Peste 60% din cadrele superioare elveţiene cu o licenţă universitară au trecut în prealabil printr-o formă de învăţământ dual", a adăugat Ray F. IUNIUS.

În prezent, în şcolile duale din România învaţă 15.000 de elevi, iar acest sector traversează cea mai efervescentă perioadă din istoria sa. Prin noua lege a educaţiei, adoptată anul acesta de Parlamentul României, s-au alocat prin PNRR 338 de milioane de euro pentru înfiinţarea a 10 consorţii regionale şi pentru dezvoltarea şi dotarea a 10 campusuri profesionale integrate. De asemenea, Guvernul a decis alocarea unor resurse de finanţare pentru 29 de campusuri suplimentare declarate eligibile.

Învăţământul dual reprezintă o modalitate esenţială de a-i pregăti pe tinerii români - capitalul naţional cel mai important - pentru succes în carieră, se arată într-un mesaj transmis de primul ministru Marcel Ciolacu în cadrul conferinţei EDU.DUAL.

"Consider că acest sistem educaţional trebuie să înceapă din clasele cele mai mici şi până la studiile doctorale. Trebuie să clădim o alternativă şi o simbioză puternică între învăţământul academic clasic şi cel dual. Prin îmbinarea teoriei cu practica, tinerii români vor dobândi astfel nu doar cunoştinţe academice, ci şi abilităţi practice şi interumane, iar legătura strânsă dintre şcoli şi întreprinderi va permite alinierea conţinutului educaţional cu cerinţele pieţei muncii, asigurându-ne astfel că tinerii români sunt pregătiţi să se integreze rapid şi cu succes în viaţa economică, corespunzător dorinţelor şi ambiţiilor lor", a mai precizat premierul Marcel Ciolacu.

La evenimentul "EDU.DUAL - Relevanţa practicii în formarea profesională" organizat pe 17 şi 18 noiembrie la Braşov au participat peste 200 de reprezentanţi din mediul de business, universităţi, colegii profesionale şi tehnice şi autorităţi. Conferinţa a fost organizată de Primăria Braşov în parteneriat cu de Camera de Comerţ Elveţia-România.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb