DIN CAUZA BREXITULUI Goldman Sachs ar putea să se mute de la Londra la Frankfurt

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 noiembrie 2016

Banca americană de investiţii Goldman Sachs analizează mutarea unor active şi operaţiuni de la Londra la Frankfurt, în încercarea de a-şi asigura accesul pe piaţa Uniunii Europene după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, Goldman Sachs analizează posibilitatea mutării la Frankfurt pentru a putea fi supervizată de Banca Centrală Europeană şi a continua să ofere servicii clienţilor din zona euro şi UE. Sursele precizează însă că, deocamdată, banca americană nu a luat o decizie finală.

"Mutarea la Frankfurt, sub supravegherea BCE, este doar una din opţiunile analizate de banca americană", a declarat una din surse. O altă sursă a precizat că Goldman Sachs a avut deja discuţii cu privire la o posibilă mutare cu oficialii BCE de la Frankfurt.

La rândul său, un purtător de cuvânt de la Goldman Sachs a declarat că există "numeroase incertitudini" cu privire la rezultatul negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE. "Continuăm să analizăm toate consecinţele posibile ale votului în favoarea Brexit. Nu am luat încă nicio decizie cu privire la care va fi răspunsul nostru", a precizat purtătorul de cuvânt, citat de Agerpres.

Goldman Sachs, care oferă diferite servicii financiare pentru companii, se bazează în prezent pe sistemul paşaportului care îi permite să facă afaceri pe întreg teritoriul UE fără a avea o reprezentanţă în fiecare stat membru şi în acelaşi timp este supervizată de autorităţile britanice de reglementare. Însă băncile din Marea Britanie ar urma să îşi piardă drepturile de paşaport după Brexit.

În prezent, marea majoritate a operaţiunilor europene derulate de băncile americane este concentrată în Marea Britanie, unde lucrează 88% din angajaţii lor responsabili pentru regiunea Europa, potrivit unor date din 2014 ale centrului de reflexie Bruegel.

O bancă precum Goldman Sachs va fi supervizată de BCE dacă îşi va majora activele pentru operaţiunile din zona euro până la 30 de miliarde de euro. Conform rapoartelor pe anul trecut, Goldman Sachs AG avea în Germania active de 551 de milioane de euro, însă activele totale deţinute de banca americană în alte entităţi din Germania şi restul zonei euro sunt mult mai mari.

Comparativ, Goldman Sachs are la Londra active de aproximativ 850 de miliarde de dolari, iar capitala Marii Britanii este cartierul general pentru operaţiunile derulate de Goldman Sachs în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Bancherii din City-ul londonez sunt îngrijoraţi că promisiunea premierului britanic Theresa May privind o ieşire completă a Marii Britanii din UE va însemna că băncile britanice îşi vor pierde drepturile de paşaport şi drepturile de a face afaceri în UE. Obţinerea accesului City-ului londonez la piaţa din UE, care potrivit unor estimări are o valoare de aproximativ 10 miliarde de lire sterline (12 miliarde de dolari), este crucială pentru industria financiară din Londra, unul din pilonii economiei britanice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb