DIN CAUZA LIPSEI PLOILOR, Recolta de anul viitor ar putea fi în pericol

MĂLINA BULAI
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 23 septembrie 2011

Recolta de anul viitor ar putea fi în pericol

Viorel Matei, FNPAR: "Sistemul de irigaţii al României este o poveste şi un vis frumos"

2011 a fost, cu certitudine, un an agricol bun, însă, în contextul climatic actual, se pare că anul 2012 nu va urma acelaşi făgaş.

Premierul Emil Boc a anunţat, marţi seara, că recolta de anul viitor ar putea fi afectată de lipsa ploilor din ultimele două luni, mai ales dacă nu plouă în următoarele două săptămâni. Cu toate că ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat pentru BURSA că "agricultorii care au realizat lucrările de însămânţare cu responsabilitate nu au de ce să se îngrijoreze", voci de la nivelul asociaţilor de producători şi agricultori se plâng deja de recoltele de rapiţă compromise. Potrivit acestora, unele precipitaţii ar putea, în cel mai bun caz, să micşoreze efectele negative.

Ştefan Poenaru, proprietarul "AgroFarm", ne-a mărturisit că, în momentul de faţă, încep să apară mari probleme la nivelul spaţiului germinativ şi al însămânţării. "Agrotehnica influenţează foarte mult recolta viitoare. Din cauza lipsei ploilor, eu cred că vom avea probleme mari, întrucât umiditatea solului este esenţială pentru culturile din această toamnă", a mai spus domnia sa, adăugând: "După mine, rapiţa este în bună măsură compromisă".

De aceeaşi părere este şi Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (AGROSTAR), care ne-a spus că, în condiţiile în care seceta va persista, nu vom mai avea producţia pe care am avut-o anul acesta, în special la grâu. Domnia sa a mai adăugat: "De 4-5 ani, România suferă la capitolul modificări climatice. Nu s-au luat măsuri pentru adaptarea unor specii la aceste condiţii şi nici nu s-a investit în sistemul de irigaţii".

Ştefan Nicolae consideră că este "dramatic şi tragic" faptul că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) "tace şi nu vine cu nicio soluţie" pentru a îmbunătăţi irigarea pământurilor. "Dumnezeu ne-a dat un an agricol bun, însă trebuia să facem investiţii în sistemul de irigare ca să fie bine şi în anul următor", a mai adăugat domnia sa.

Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) este ceva mai optimist, considerând că, la momentul actual, "agricultura nu este în pericol".

Viorel Matei, FNPAR: "Sistemul de irigare al României este o poveste şi un vis frumos"

Reprezentanţii patronatelor din agricultură spun că sistemul nostru de irigaţii este practic inexistent şi, potrivit lui Ştefan Poenaru, "noi ne aducem aminte de sistemul de irigaţie doar în perioada de secetă".

În condiţiile în care contextul climatic din ultimii ani este incert, reprezentanţii patronatelor sunt de părere că Ministerul Agriculturii ar fi trebuit să profite de anul agricol bun ca să dezvolte irigaţiile pentru terenurile cultivate.

"Sistemul de irigare al României este o poveste şi un vis frumos. Am avut două milioane de hectare de sis-teme de irigat dar, la ora actuală, pe hârtie avem 32.000 hectare din care, în realitate, numai 14-15.000 hectare sunt funcţionale", ne-a spus Viorel Matei, preşedintele FNPAR. Domnia sa a mai adăugat: "Ajutorul pe care îl oferă acesta (n.r. sistemul de irigaţii) în timpul secetei nu este real, nu s-a investit nimic în această privinţă, în afară de vorbe, şi nici nu ni se acceptă să cultivăm porumb rezistent la condiţii secetoase".

Ştefan Poenaru a mai atras atenţia asupra faptului că "anii de secetă se împerechează", astfel încât 2012 şi 2013 ne vor pune recolta în pericol.

În momentul de faţă, circa 800.000 de hectare beneficiază de irigaţii, în contextul în care ţara noastră are 14,7 milioane hectare de teren cultivabil.

Ce-i lipseşte agriculturii noastre?

Sistemul de irigaţii nesatisfăcător este o problemă mare pentru agricultură, iar costurile ridicate pentru energia electrică necesară pompării apei sperie pe majoritatea proprietarilor de terenuri. De asemenea, lipsa investiţiilor în acest domeniu a cres-cut dezinteresul agricultorilor, potrivit lui Ştefan Niculae. O soluţie ar fi să introducem perdele de protecţie care, potrivit lui Ştefan Poenaru, ar îmbunătăţi considerabil randamentul recoltei din sudul ţării.

De asemenea, "pentru a creşte calitatea agriculturii din România, trebuie să investim în mecanizare", ne-a spus Viorel Matei. Domnia sa ne-a explicat că avem un consum de 100 litri de combustibil pentru a lucra un hectar, în condiţiile în care în celelalte ţări europene, media este de 60 de litri pe hectar: "La noi se consumă peste 100 litri pe hectar, ceea ce este enorm de mult şi implică un consum de energie sporit, precum şi un efort financiar ridicat".

Alte aspecte pe care trebuie să le avem în vedere atunci când vorbim de îmbunătăţirea calităţii agriculturii din ţara noastră vizează spaţiul de depozitare, îmbunătăţirea legislaţiei în sensul permiterii agricultorilor să se asocieze, investiţii în cercetarea şi dezvoltarea unor plante rezistente la secetă şi comasarea terenurilor.

Ştefan Nicolae a declarat: "Avem patru milioane de parcele, ţara noas-tră fiind una din cele mai parcelate din Europa. Acest sistem creează ineficienţă".

Viorel Matei, FNPAR: "Agricultura merge datorită oamenilor de calitate care muncesc"

Politicienii spun poveşti frumoase, în care nici ei nu cred, ne-au mărturisit reprezentanţii patronatelor. "Agricultura din România este ca pasărea Phoenix. Ea renaşte datorită oamenilor de calitate, şi mai puţin datorită intervenţiei guvernamentale", ne-a declarat Viorel Matei, care a mai adăugat: "În 5-6 ani, vom fi în fruntea Europei. Fiecare fermier cu potenţial se va alinia cerinţelor europene. Dacă s-ar lua măsuri, această aliniere se poate accelera, făcându-ne fruntaşi în Europa în 2-3 ani".

Ştefan Poenaru este de părere că, în ultimii doi ani, filosofia despre agricultura ţării noastre s-a schimbat în sensul că nu mai este percepută ca o îndeletnicire. Creşterea dimensiunii pieţei de desfacere şi creşterea subvenţiilor acordate fermierilor, care vin la timp, fac din agricultură o activitate interesantă din punctul de vedere al profitului, în timp ce Ştefan Nicolae consideră că am putea să facem performanţă dacă s-ar realiza investiţiile necesare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb