Din lumea lui Barraco Barner

O coafeză a scris pe Twitter, zilele trecute, că este îngrijorată de acţiunile lui "Barraco Barner". Se referea, fireşte, la Barack Obama. Mai grav este altceva. Pentru domnişoara respectivă, acest Barraco Barner este "preşedintele nostru". Foarte improbabil, pentru că respectiva este din Marea Britanie. Se pare că nu a auzit până acum că trăieşte într-o monarhie.

Şocant, nu-i aşa? Mulţi au ieşit pe Internet să îşi exprime stupefacţia că un asemenea nivel de incultură politică este posibil. Dar să vă spun drept, pentru mine nu este nici o surpriză.

Am început să predau pe la începutul lui 1992. E ceva vreme de atunci. Mi s-a întâmplat, la început, să denunţ, în câteva editoriale, scăderea nivelului culturii generale. Exageram. Nici nu bănuiam ce urmează.

La început, eram uimit că există oameni care nu ştiu când a avut loc (spre exemplu) Revoluţia Franceză. După aceea am descoperit oameni care nu ştiau că Revoluţia Franceză a avut loc.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Prin natura activităţii mele (cursurile pe care le ţineam la facultate erau adresate, unele dintre acestea, studenţilor anului I, abia ieşiţi de pe băncile liceului) am auzit şi am văzut multe. Cât priveşte Revoluţia Franceză, am descoperit apoi oameni care nu ştiau ce este aceea o revoluţie. Mai la vale, oameni care nu ştiau pe unde este Franţa. În fine, am dat de fundul butoiului - oameni cărora nici nu le pasă.

Tot prin natura activităţilor mele, am călătorit mult. Nu neapărat în lumea reală. Unul dintre subiectele de care m-am ocupat a fost literatura de călătorie a secolelor 17-18. În această literatură sunt o serie de constante. (Clişee, dacă doriţi). Una dintre acestea este ignoranţa primitivilor. Se miră când văd mărgelele aduse de negustorul european, se sperie când aud tunetul prafului de puşcă, n-au nici cea mai mică idee cu privire la planeta pe care trăiesc.

Pe la începutul anilor '90, îmi amintesc, am citit un articol într-unul dintre milioanele de ziare care apăruseră pe piaţă. Era vorba despre o vizită în ceea ce era descris drept "cel mai izolat sat din România", undeva prin Apuseni. Nu ştiu dacă nu cumva era o "gogoaşă de presă" ca atâtea altele, dar relatarea mi s-a părut plauzibilă. La un moment dat, ziaristul vorbeşte cu un bătrân din acel cătun, care trăia, de fapt, undeva în creierii munţilor. La plecare, bătrânul îl întreabă pe ziaristul care, îmi imaginez, a încremenit: "Ce mai face domnul Petru Groza acolo, la Bucureşti?"

Vă spun că se poate mai rău. Bătrânul - dacă era real - măcar are o scuză. Trăia într-o cabană, de decenii, înconjurat de animale. Avea o lampă cu petrol în loc de electricitate. Acum vorbim despre indivizi care au internet mobil de mare viteză. Unii dintre ei au călătorit peste mări şi ţări. Am întrebat-o pe o domnişoară care mi-a spus că tocmai s-a întors de la Paris ce alte oraşe din Franţa cunoaşte. Evident, nici unul. "Bine - am răspuns eu - dar mi-aţi spus că aţi fost acolo cu autocarul, trebuie să fi trecut pe undeva". Nu avea de unde să ştie - a replicat, - călătorise noaptea, nu a fost curioasă să se uite măcar pe o hartă.

Cum am ajuns aici?

În editorialele pe care le aminteam am avansat câteva explicaţii. Revin cu unele detalii.

Confuzia dintre educaţie şi informaţie mi se pare una dintre cauze. În era "Goagăl" este simplu pentru oricine cu un telefon celular să afle, în câteva secunde, când a domnit Edward al III-lea sau ce PIB are Bolivia. Şi este chiar foarte bine că avem acces rapid la informaţie. Problema apare atunci când nu realizăm că fragmentele de informaţie, însăilate, nu sunt suficiente. Educaţia presupune mult mai mult decât atât.

Altă problemă o reprezintă lipsa oricărui control editorial. Fiecare poate să scrie (aproape) tot ce doreşte. Aşa încât pe Internet se găseşte orice. Acolo Elvis trăieşte, extratereştrii au construit piramidele din Egipt, iar monstrul din Loch Ness scoate capul de două ori pe săptămână.

Un om cu o educaţie normală înţelege diferenţa, poate cerne grâul de neghină. Nu sunt însă convins că toţi cei care "navighează" pe Net sunt din această categorie. Am întâlnit personaje care spuneau (sau scriau), cu seninătate, tot felul de trăznăi. Antisemitismul, cu deosebire, se transmite prin aceste canale toxice. Uneori mi s-a întâmplat să întreb de unde ştiu ei lucrurile acelea. Răspunsul invariabil: "De pe Internet!".

În fine, se întâmplă ceva şi cu manierele. Exista înainte o normă socială: "Nu vorbi neîntrebat!". OK, nu ştiu dacă este utilă în orice circumstanţe. Se pare însă că acum avem o alta, despre care ştiu sigur că nu este în regulă: "Oricare ar fi subiectul, zi şi tu ceva!".

Mă pregăteam să închei, când am observat un comentariu în subsolul articolului de unde am aflat despre coafeza noastră. Un domn este revoltat că i-au fost blocate comentariile. "Am citit alte comentarii mai agresive decât ale mele şi acelea nu au fost blocate... este frustrant!". Într-adevăr. Nu poţi inventa aşa ceva. V-am spus exact aşa cum este.