Dinu Patriciu: Terminalele de gaze, o soluţie pentru problemele energetice ale Europei

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 7 noiembrie 2007

Dinu Patriciu: Terminalele de gaze, o soluţie pentru problemele energetice ale Europei

Preşedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, consideră că, dacă Europa vrea să-şi reducă dependenţa energetică de Rusia, trebuie să aibă terminale de gaze în ţările prin care trec conductele şi nu să caute rute alternative pentru conducte, pe care le consideră ca fiind dinozaurii din sectorul gazelor naturale, potrivit unui interviu publicat ieri în "The Georgian Times".

Patriciu consideră că Georgia poate fi una dintre ţările în care pot fi construite aceste terminale, grupul Rompetrol fiind interesat de oportunităţile pe care le poate oferi piaţa din Georgia. În ceea ce priveşte dependenţa energetică a Europei de Rusia, preşedintele Rompetrol consideră că este inevitabil să apară crize şi deficienţe în aprovizionare, în situaţia în care exis-tă o singură sursă de aprovizionare.

The Rompetrol Group N.V. este o companie multinaţională cu sediul în Olanda, care operea-ză în 13 ţări, dar majoritatea activelor sale sunt concentrate în România, Franţa, Spania şi Europa de Sud-Est. Rompetrol vrea să devină una dintre cele mai mari companii petroliere independente din Europa şi vrea să obţină o poziţie puternică în Marea Neagră şi Marea Mediterană.

În luna august, KazMunaiGaz a semnat un acord de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveţia) pentru 75 la sută din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Întregul grup Rompetrol este evaluat la 3,616 miliarde dolari, valoarea estimată a tranzacţiei de vânzare a celor 75 la sută din acţiunile grupului fiind calculată estimativ la 2,7 miliarde dolari. KazMunaiGaz asigură aproximativ un sfert din producţia de petrol a Kazahstanului, care controlează aproximativ trei procente din rezervele mondiale dovedite de hidrocarburi.

La data de 19 octombrie, KazMunaiGaz a anunţat că în primele nouă luni a realizat venituri de 773 miliarde tenge (6,4 miliarde dolari) în creştere cu 5,3 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii preţului petrolului la un nivel record.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb