Diplomat turc preia conducerea OSCE după o reuniune tensionată în Malta

A.B.
Internaţional / 6 decembrie 2024

Sursa foto: OSCE/X

Sursa foto: OSCE/X

Diplomatul turc Feridun Sinirlioglu a fost desemnat vineri la conducerea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la finalul unei reuniuni în Malta, tensionată din cauza participării Rusiei, informează AFP.

OSCE, care grupează 57 de ţări şi are sediul la Viena, nu avea secretar general din luna septembrie, iar ultimul buget aprobat datează din 2021.

Organizaţia este paralizată de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Moscova blocând deciziile-cheie care trebuie luate în unanimitate, scrie AFP.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a asistat joi la reuniunea ministerială organizată la Ta'Qali, în apropiere de la La Valletta, aceasta fiind prima sa deplasare într-o ţară a Uniunii Europene de la începerea invaziei ruse.

Anul trecut, Ucraina boicotase reuniunea ministerială a OSCE în Macedonia de Nord, din cauza prezenţei lui Lavrov, dar ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, a asistat joi la discuţiile din Malta, deşi a părăsit sala, împreună cu mai mulţi reprezentanţi ai ţărilor aliate Kievului, în timpul discursului lui Lavrov pe care l-a numit drept "criminal de război".

OSCE a fost marcată de "diviziuni geopolitice fundamentale şi o paralizie instituţională", a remarcat în cursul conferinţei de presă finale şeful diplomaţiei malteze Ian Borg, gazda reuniunii, subliniind că numirile pentru în secretariatul general şi în alte trei posturi-cheie nu au fost uşoare, potrivit AFP.

"Astăzi, noi am demonstrat că, chiar şi în adversitate, această organizaţie rămâne piatra de temelie a multilateralismului", a apreciat el.

Feridun Sinirlioglu este un diplomat experimentat care a fost ambasador al Turciei în Israel, ministru de externe şi reprezentant permanent al Turciei la ONU. El s-a angajat "să servească drept punte şi facilitator" între statele membre din OSCE.

Diplomatul turc îi succede în funcţie nemţoaicei Helga Maria Schmid, numită în decembrie 2020 pentru un mandat de trei ani, care apoi a fost prelungit până în septembrie, relatează AFP.

Rusia a împiedicat Estonia, membră a NATO, să asigure preşedinţia OSCE în acest an, ceea ce a determinat Malta s-o preia. Finlanda, care s-a alăturat NATO anul trecut, ar urma să preia conducerea organizaţiei în 2025.

OSCE, fondată în 1975 pentru a aplana tensiunile între Est şi Vest în timpul Războiului rece, trimite observatori în cadrul conflictelor şi alegerilor în lumea întreagă, mai scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb