Ucraina este interesată să importe gaze din România, pe termen mediu, în condiţiile în care, odată cu închiderea pieţei ruseşti, mediul de afaceri ucrainean se orientează din ce în ce mai mult spre piaţa din România, a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, Yevhen Levytskyi, în cadrul unui seminar organizat de Comera de Comerţ Bilaterală Româno-Ucraineană, citat de Agerpres.
"Rusia, sub pretextul protejării propriilor interese, încearcă să dezmembreze Ucraina, pentru a o face mai slabă din punct de vedere economic şi mai dependentă de ea, să o despartă de marea familie europeană. Ucraina este însă o parte integrantă a Europei. Alegerea poporului ucrainean este neschimbată şi aceasta a fost confirmată încă o dată de Maidan (denumirea protestelor de stradă - n.r.) în 2014. Ultimii trei ani au fost anii noilor provocări şi aspiraţii. Opunându-se agresiunii ruse, s-au făcut eforturi pentru a reforma ţara şi societatea. Aceste reforme sunt multiple, de la dereglementarea şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, până la ridicarea nivelului de eficienţă a sistemului judiciar şi a modificărilor constituţionale", a arătat Levytskyi.
Potrivit acestuia, Ucraina a făcut eforturi semnificative pentru stabilitatea macrofinanciară şi are deja o creştere economică mică, dar care se face simţită de către societate.
"Au fost adoptate acte normative extrem de importante pentru independenţa energetică a Ucrainei, a fost lansată o nouă fază a relaţiilor economice cu Uniunea Europeană, în cadrul zonei de comerţ liber. Se îmbunătăţeşte mediul de afaceri şi de investiţii.
Apropo de independenţa energetică, deja de mai mult de 400 de zile, Ucraina trăieşte fără gazele ruseşti", a mai spus diplomatul ucrainean.
El a susţinut că, pe termen mediu, Ucraina se gândeşte la importurile de gaze din România.
"Dialogul activ în domeniul energeticii dintre companiile din România şi Ucraina a demonstrat că există un potenţial considerabil pentru intensificarea cooperării. Pe termen mediu există posibilitatea importului de gaze româneşti pe piaţa ucraineană, existând o transparenţă totală a părţii române pentru dialog şi interes privind aprofundarea colaborării bilaterale cu Ucraina în sectorul energetic", a arătat Levytskyi.
Responsabilul cu afaceri a adăugat că, de la 1 ianuarie 2016, Ucraina a început o cooperare activă cu Uniunea Europeană în cadrul zonei de schimb liber.
"Rezultatul implementării acestui mecanism dintre Ucraina şi Uniunea Europeană reprezintă integrarea economică strânsă, crearea practic a condiţiilor pentru schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Ucraina, care sunt implementate în schimburile comerciale în interiorul Ucrainei. Se îmbunătăţeşte calitatea mărfurilor, odată cu trecerea la standardele internaţionale, iar acest lucru este reflectat în mod pozitiv şi în relaţiile cu România", a mai arătat el.
Dacă în 2015 volumul schimburilor comerciale între cele două ţări a fost în uşoară scădere, anul trecut au fost o creştere de peste 26%, iar valoarea schimburilor comerciale a ajuns la 1,2 miliarde de dolari.
"Deja putem constata că, odată cu închiderea pieţei ruseşti, mediul de afaceri ucrainean s-a orientat spre piaţa din România, exportatorii de produse agricole, de produse alimentare, din industria uşoară şi alte industrii. În acelaşi timp, şi România exportă în Ucraina combustibil, vehicule, produse chimice etc. Firmele româneşti în domeniul agriculturii, IT şi alte domenii extind deja cooperarea cu Ucraina", a apreciat Levytskyi.
1. sictir
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2017, 23:06)
Falitii aia n-au sa plateasca niciodata factura la gaz.
Suntem prosti gramada daca le dam gaz!