România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este "negativ", au declarat azi, la Bruxelles, mai mulţi diplomaţi europeni, relatează AFP.
"Aderarea în martie este moartă. Nici o decizie nu va fi luată, deoarece raportul de evaluare a Bulgariei privind controlul frontierei sale cu Turcia este negativ. Or nu putem să admitem România fără Bulgaria", a explicat unul dintre aceşti diplomaţi, sub acoperirea anonimatului.