Diplomele Mickey Mouse

Se întâmplă şi la case mai mari. O universitate engleză a oferit o diplomă în "Studii David Beckham". Alta oferea diplome în "Managementul jocului de golf". Alta, în "Construcţia Coşurilor de Răchită".

Toate acestea sunt exemple ale aşa-numitelor "Diplome Mickey Mouse". Expresia a apărut în Marea Britanie pentru a descrie diplome dubioase din punct de vedere academic pentru că sunt construite în jurul unor subiecte superficiale. Singurul lor scop este de a blagoslovi pe cineva cu o diplomă "universitară", obţinută cu cât mai puţin efort.

Eu am început facultatea în 1986. Departe de mine de a trece cu vederea viciile sistemului din România acelor ani. Însă trebuie spus că, în afara Şcolii de Partid "Ştefan Gheorghiu", nici o instituţie de învăţământ superior nu oferea pe atunci o diplomă Mickey Mouse.

Lucrurile s-au schimbat după 1990, odată cu apariţia "fabricilor de diplome". Nu imediat. La început, aceste uzine de licenţe s-au orientat către specialităţi veritabile precum Medicina sau Dreptul. Cât de solide erau aceste studii, aceasta este altă problemă. Cu timpul însă au început să apară "specialităţi" bizare. O "universitate" de acest tip oferea diplome în Filozofie-Jurnalistică. Ce treabă are Tanda cu Manda, nu ştiu... Alta, o diplomă din partea unei "Facultăţi de Marketing". Ori în "Geografia Turismului".

Să ne înţelegem. Marketing-ul este, în sine, o activitate onorabilă. Filozofii pot face jurnalistică. Turismul are o geografie specifică. Problema apare atunci când asemenea "specialităţi" apar în universităţi, instituţii unde în mod normal se studiază ştiinţele clasice, de la Istorie la Matematică, nicidecum îndemânări practice precum "Managementul Agro-Turismului".

Am descoperit, la un moment dat, un curs Mickey Mouse chiar într-o facultate unde am predat. Studenţii erau momiţi să facă un fel de jocuri cu decupături din ziare, după care au umplut clădirea cu afişele unei campanii simulate.

Cum spuneam, tendinţa de erodare a respectabilităţii universitare este aproape universală. Asta nu înseamnă, totuşi, că trebuie acceptată.

Rezultatul indiferenţei în faţa pervertirii educaţiei universitare este mediocritatea (dacă nu cumva impostura). S-a publicat, zilele acestea, cea mai nouă ediţie a clasamentului Shanghai al primelor 500 de universităţi. Nici anul acesta nu avem o universitate în acest clasament. Desigur, se pot spune destule despre acest gen de liste. Cu toate acestea, ele ne indică ceva.

Printre altele, că universităţile americane sunt, în continuare, "standardul de aur" al calităţii. Acestea ocupă 17 locuri din primele 20 de universităţi ale lumii. Singurele trei universităţi non-americane din această zonă rarefiată sunt două britanice (Cambridge şi Oxford) şi una elveţiană (ETH Zurich).

Universităţile nordice ocupă locuri excelente, mai ales dacă ne raportăm la populaţia redusă a acestor state. Karolinska Institute (44) stă mai bine decât Carnegie Mellon (52), Oslo (69) mai bine decât Boston (71), iar Universitatea din Helsinki (76) este peste Osaka (85) sau Freiburg (100).

Este de interes să ştim ce alte state au universităţi în acest Top 500. Printre altele, Croaţia, Ungaria, Slovenia, Chile, Portugalia, Turcia sau Grecia. Serbia are o universitate (Belgrad) în Top 400, iar Cehia în Top 300. Israelul are o prezenţă consistentă, prima fiind, previzibil, Universitatea Ebraică din Ierusalim (59).

Cum reuşesc unii? Ar fi multe de spus. Prin selecţie riguroasă a studenţilor. Prin angajarea unor profesori de top. Şi prin menţinerea unei programe clasice (cursuri teoretice, de înalt nivel).

Am să iau un exemplu de la o universitate pe care o cunosc: Universitatea din Ferrara (intervalul 400-500). Este plasată în clasament undeva între Bielefeld şi Graz, adică pe un loc onorabil. Lista diplomelor acordate la Ferrara este una normală: ştiinţe umaniste şi sociale, chimie, fizică şi geologie, matematică şi Informatică. Universitatea mai are un departament de Economie, unul de Medicină şi Chirugie, precum şi unul de Design Industrial (aceasta este, să nu uităm, Italia, unul dintre centrele mondiale ale design-ului). Singura specialitate care m-a nedumerit în oferta de anul acesta este o diplomă de trei ani ca "operator de servicii legale" (nu pot decât să bănuiesc ce înseamnă). Însă o diplomă în Drept se obţine la Ferrara abia după 5 ani de studii (la Bucureşti, din câte ştiu, în 4 ani).

Observaţi tiparul. Programă destul de tradiţională, cursuri clasice. Universitatea nu este văzută ca o şcoală de meserii, ci mai degrabă ca o instituţie de cercetare. Specialităţile centrale sunt cele teoretice.

În acelaşi timp, programa este adaptată condiţiilor. Spre exemplu, Ferrara oferă o diplomă în Ştiinţa şi Tehnologia Bunurilor Culturale. Logic, dacă ne gândim că o bună parte din arta veche a lumii se află în Italia, iar meseria de restaurator este foarte cerută.

Aşadar, reţeta este destul de clară. Fără diplome care nu valorează mai puţin decât hârtia de ambalaj.