Directorul general al CNAB, Gabriel Stoe, a fost demis

T.S.
Companii / 26 aprilie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a decis, ieri, demiterea directorului general al companiei, Gabriel Stoe, demitere ce fusese solicită de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au declarat pentru Agerpres, surse oficiale.

Ministrul a efectuat ieri o vizită inopinată la Aeroportul Otopeni, însoţit de preşedintele Consiliului de Administraţie al CNAB şi de secretarul de stat pe aviaţie, şi s-a declarat foarte nemulţumit de ce a găsit acolo.

"Am efectuat în această dimineaţă (joi - n.r.) o vizită inopinată în principala poartă de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel", a scris Cuc pe pagina personală de Facebook.

Ministrul a susţinut că lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi această companie are un buget generos.

"Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecări nu există niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi să stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor. Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie", a mai scris el.

Cuc a subliniat că va continua să facă vizite în unităţile subordonate Ministerului Transporturilor.

"Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei şi cu siguranţă românii merită un altfel de management. Vizitele mele la unităţile MT vor continua! Cine nu înţelege că românii trebuie respectaţi mai bine se duce acasă!", a scris şeful de la Transporturi.

Gabriel Stoe a fost numit în funcţia de director general interimar al CNAB la 1 februarie 2019, ca urmare a încetării mandatului provizoriu de patru luni al lui Traian Panait în această funcţie.

Stoe este de profesie economist şi a ocupat anterior diverse funcţii, atât în cadrul CNAB (inclusiv pe cea de director financiar), cât şi la TAROM, unde a fost director general interimar şi director financiar.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb