DIRECTORUL GENERAL MIHAI BĂLAN A PLECAT DE LA CONDUCEREA COMBINATULUI  Directorul general adjunct al Oltchim a preluat atribuţiile fostului şef

I.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 martie 2013

Directorul general adjunct al combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), Mihail Tălpăşanu, a preluat atribuţiile fostului director general Mihai Bălan, potrivit unui raport al companiei tranmis BVB.

Mihai Bălan se afla la conducerea combinatului din octombrie 2012. La 7 februarie Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut o întâlnire cu Bălan, la finalul căreia Ministerul Economiei a anunţat că ministrul i-a mulţumit acestuia că şi-a respectat promisiunea de a rămâne în funcţie până la desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special ai Oltchim. În acea întâlnire s-a stabilit ca Mihai Bălan să rămână director la Oltchim pentru încă 30 de zile, după care acţionarii să numească un nou şef.

Ministrul Economiei Varujan Vosganian l-a propus ca administrator special al Oltchim pe Bogdan Stănescu, consilier al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.

La finele lunii februarie Vosganian a anunţat că va numi administratorii speciali şi conducerea operativă la combinatul Oltchim până la 15 martie, când expiră acordul cu actualul director. Vosganian a arătat atunci că este imposibilă numirea unor persoane din interiorul Oltchim întrucât rivalităţile sunt foarte mari, iar orice persoană ar fi numită ar primi reacţii agresive din partea celorlalţi.

Deşi Oltchim este un "aeroplan prăbuşit" şi un "model pentru felul în care administraţia de stat nu reuşeşte să separe interesul public de interesul privat", Varujan Vosganian speră totuşi în salvarea combinatului. Domnia sa a precizat la finalul săptămânii trecute: "Oltchim este model pentru felul în care administraţia de stat nu reuşeşte să separe interesul public de interesul privat şi eficienţa economică de eficienţa conjuncturală. Dacă ar fi să facem o teză de doctorat pe ineficienţa sectorului de stat, trebuie să căutăm în cutia neagră a acestui aeroplan prăbuşit care e Oltchim. Găsim tot acolo, de la căpuşare şi oligarhie, până la mituirea sindicatelor şi subevaluarea producţiei vândute, investiţii greşite, utilizarea unor modalităţi de marketing care să sugrume, să decapitalizeze compania, tot găsim acolo".

În opinia lui Vosganian, citat de Mediafax, există "o mare emoţie" în legătură cu Oltchim deoarece este singura unitate economică mare de stat care a rămas:

"Poate că de-asta există atât de mare emoţie. Când combinatul de la Galaţi s-a redus de la 35.000 de salariaţi la 9.000 nu a existat nicio dezbatere naţională, când uzinele Dacia prin anii 96-97 erau în pragul falimentului nu se îngrijora nimeni, iar în cazul Oltchim există atâta emoţie. Vă spun eu de ce. Pentru că Oltchim e o provocare pentru noi. Dacă reuşim să salvăm Oltchim înseamnă că am învăţat ceva din experienţa acestor 20 de ani. Nu pot să vă garantez în acest moment. Dacă întrebaţi organismele financiare internaţionale sau pe unii reprezentanţi de seamă ai sistemului bancar românesc, ei nu-mi dau nicio şansă. Eu sper să reuşim. Într-adevăr, Oltchim, Remin, Fortus, Nicolina, Laminorul de la Focşani, Aversa, sunt exemple care arată că trebuie să schimbăm paradigma economică".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb