Directorul Regiotrans şi un director din CFR au fost trimişi în judecată într-un dosar de luare de mită

D.I.
Anticorupţie / 30 martie 2018

Directorul Regiotrans şi un director din CFR au fost trimişi în judecată într-un dosar de luare de mită

Florin Hădărean, directorul general al Regiotrans, şi Costache Nicolau, director al Sucursalei Braşov a CFR, au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru luare de mită, respectiv dare de mită şi trafic de influenţă se arată într-un comunicat al DNA, remis Redacţiei.

Conform procurorilor, Hădărean şi-a recunoscut vinovăţia în dosarul în care a fost acuzat că a dat mită unui fost şef de serviciu din cadrul CFR şi a fost de acord cu o pedeapsă de un an şi patru luni deînchisoare cu suspendare.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii notează că, în perioada 3 iunie 2010 - 6 aprilie 2015, Florin Hădărean i-a dat şi i-a promis Estrellei Ştefănescu, şef serviciu în cadrul C.N.C.F. - C.F.R., sume de bani şi foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon şi abonament telefonic, servicii de cazare în staţiune turistică, reparaţii la autoturismul personal, precum şi suma de 923 lei numerar).

Potrivit rechizitoriului, mita a fost dată pentru confirmarea volumului de tren km. (indicator principal în funcţie de care se acorda subvenţia) realizat de Regiotrans. Documentele în care era făcută această confirmare au fost ataşate cererilor şi notelor de fundamentare pe baza cărora Regiotrans a obţinut ilegal subvenţii de la bugetul de stat.

Procurorii anicorupţie precizează că, în prezenţa avocatului, directorul Regiotrans a recunoscut comiterea faptelor, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost începută acţiunea penală şi s-a declarat de acord cu pedeapsa, respectiv un an şi patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

De asemenea, Hădărean va fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 80 de zile la Inspectoratul Şcolar Braşov sau la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare - Atelierul MFC Braşov. Florin Hădărean a consemnat jumătate din suma dată cu titlu de mită la dispoziţia DNA., în vederea confiscării speciale, fiind instituită măsura sechestrului asigurator pe aceasta.

În acelaşi dosar, a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei şi Costache Nicolau, la data faptei director al Regionalei Braşov din cadrul C.N.C.F. - C.F.R. S.A., acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au notat că în august 2010, în calitate de director al Sucursalei Braşov a CFR, Nicolau a primit sume de bani necuvenite, în total 10.500 lei, de la administratorii a două societăţi comerciale. Banii au fost primiţi, într-o situaţie, în legătură cu încheierea unui act care intra în îndatoririle sale serviciu, respectiv efectuarea plăţii unor facturi restante, iar în altă situaţie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv a adus la cunoştinţă administratorului unei societăţi comerciale că urmează să se organizeze o procedură de achiziţii publice a lucrărilor pe raza R.C.F. Braşov, la un moment anterior publicării în SEAP a anunţului de participare şi a stabilit de comun acord cu acesta condiţiile de participare la licitaţie pentru ofertanţi.

Potrivit sursei citate, sumele de bani şi foloasele necuvenite au fost primite direct, prin remitere, în cazul primei situaţii, respectiv în contul personal, în cazul celei de-a doua situaţii

Ca urmare a deciziei, CostacheNicolau va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Ciolpani, judeţul Ilfov sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov - Centrul de Bătrâni Ciolpani.

În comunicat se mai precizează că Nicolau a consemnat întreaga sumă de 12.500 de lei primită la dispoziţia DNA, în vederea confiscării speciale, fiind instituită măsura sechestrului asigurator pe aceasta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb