Disperarea, ca principiu de guvernare

Creat printr-un act de putere care dă substanţă regimului de "execuţii" imediate ordonat de executiv (OUG) şi urmând să devină lege ordinară prin votul legislativului, impozitul forfetar ne este recomandat cu căldură ca fiind găselniţa pentru ieşirea din criza care ne prăpădeşte. În fapt, nu este decât de un chilipir (fără muncă şi, aproape, fără costuri) cu care se auto-cadoriseşte Guvernul întru binele său financiar, o confiscare vulgar-venală pe cale legală de resurse băneşti, mai ales de la nevoiaşi.

Descalificarea impozitului pe profit pe care făcătura - acest "boc" al lu" Boc - o convoacă de armindeni are totuşi o raţiune: un impozit pentru a fi rentabil trebuie să fie productiv, ori, pe fondul contabilităţii aproximative, esenţial cârpite pentru a mulţumi "contributorii nemulţumiţi" dar şi al precarităţii mediului economico-financiar naţional, 63,5% din agenţii economici activi nu înregistrează profit, sau, mai corect, nu înregistrează "profitul" dorit de guvernanţi !

Apelul "in extremis" la fiscalitatea medievală ca remediu al incapacităţii de observare şi administrare fiscală a contribuabililor spune tot (Nu mai sunt bani pentru indemnizarea obligaţiilor !!!) şi chiar, mai mult: Executivul a adoptat "disperarea" ca principiu de guvernare !

"De jure", impozitul forfetar intervine ca instrument în sistemele fiscale pe două căi: prin hotărâre unilaterală a Puterii ("forfait legal") sau, prin convenţionalizarea negocierii dintre autoritate şi contribuabil ("forfait convenţional").

Amândouă explicitează "legal" un neajuns organic al ambientului economic şi fiscal de referinţă : precaritatea instituţională şi operaţională.

Afirm şi susţin acest lucru pentru că, de fapt:

- există, mare şi lată, o singură materie impozabilă: producţia de valoare adăugată1 distribuită şi/sau constituită ca avuţie (capitaluri).

- principiile care trebuie să guverneze impunerea ei decurg generic - oricare ar fi sistemul fiscal - din egalitatea în faţa legii şi din echitatea necesară de tratament a contribuabililor, fără a uita că recunoaşterea puterii fiscale începe cu respectul funciar faţă de contrapartida de securitate, bunuri şi servicii publice pe care contribuabilii le finanţează şi cu evitarea impunerii repetate!

- intervenţia fiscală asupra materiei impozabile (neutrală, de ostoire sau exonerantă) poate interveni, după caz, într-una din fazele sale funcţional-operaţionale (de constituire, de fructificare ori de consum) şi, numai prin coruperea principiilor fundamentale (legalizarea venală a unui mix convenţional), pe tot fluxul acesteia;

- indiferent dacă se impozitează un ecart de bilanţ sau un flux monetar, trebuie să existe un fapt generator de impozit/o reţetă impozabilă, o materie fiscală - real sau printr-un act de natură autentică2 - la dispoziţia contribuabilului (din care acesta să-şi poată respecta angajamentul !); în fine,

- indiferent că vorbim de rezultatele din activitate, de gestiuni de patrimonii ori, de impozite indirecte (ex. TVA), în perceperea "de facto" a impozitelor, tratamentul generic aplicabil deficitelor trebuie să-şi subsumeaze decuregerea din mutualizare (pierderile sunt compensate din profituri, sau altfel spus, afacerile bune le finanţează pe cele cu pierderi).

Din consideraţiile sumare expuse se vede clar că "bocul" lu" Boc este doar o pastişă nereuşită şi deopotrivă clientelară după impozitul pe cifra de afaceri, făţiş ne-agreat în ambientul fiscal pan-european.

Nereuşită, pentru că modul de instituire şi aşezare a "impozitul forfetar" în sarcina agenţilor economici dă la iveală, deopotrivă, suficienţa crasă de care face dovadă puterea, dar şi managementul delaolaltă neprofesionist şi nesăbuit care, în dispreţul funciar ale evidenţei, în loc să stimuleze contra-ciclic economia, va genera pro-ciclic o hiper-discriminare cu efecte, deocamdată, ne-previzibile !

Clientelară, pentru că tratamentul profund discriminatoriu şi contradictoriu al materiei fiscale (masa bănească a afacerii) generează o fiscalizare puternic degresivă (de la un minim de 4,17% pentru prima tranşă, cea până la 12 mii uro, la un maxim de 0,03% pentru ultima tranşă, cea peste 30 milioane uro), fapt ce devoalează adevăratul beneficiar: nu statul, nu investiţiiile, ci "baştanii" !

Datul după cireş (invocarea penuriei şi nevoii stringente de fonduri pentru salarii, pensii, investiţii) nu mai îmbrobodeşte pe nimeni. Avem de-a face cu o realitate tristă, subliminalul prevalează în raport cu liminalul. Şi, în speţă, rămâne cum ne-am înţeles: decavăm segmentul afacerilor de subzistenţă pentru că nu sunt productive fiscal (chiar dacă este contra-economic şi afectează secvenţial ocuparea !) şi, prin modul de statuare (cu costuri minime !) asigurăm aşezarea la umbra deasă a "forfait"-ului legal a marilor beneficiari de oportunităţi şi a IMM-urilor căpuşă, adică a afacerilor de interes pentru Putere. Aceasta, chiar dacă, derogând de la funcţia de perceptor democrat (exonerarea de impozitul pe profit a marilor "ţepe" !), aducem bugetul public din suferinţă cronică în comă financiară profundă !

Oricum, câştigul este imens pentru că, la drept vorbind, amânarea "sine die" a reconstrucţiei din temelii a sistemului contabil şi fiscal, "centura de siguranţă" cu care ne va încinge FMI şi sindicatul bancar (ad-hoc convins şi constituit întru montarea României în roata de hamster a falimentului de stat) şi, nu în ultimă instanţă, compensaţiile "ad valorem" aşteptate de la cei aşezaţi în graţiile legii (ce dacă, forfetar ?!) sunt infinit mai importante.

Ceea ce au uitat guvernanţii vine tot din limba lui MoliPre ! Şi nu este decât o ironie a sorţii : substantivul "forfait" - părintele familiei - are şi sensul de "crimă", "nelegiuire", "ticăloşie" ! Mai mult, că verbul "forfaire" înseamnă "a acţiona contrar sarcinii ce trebuie îndeplinită !" (vezi "Le nouveau Petit Robert", ed. 2008, pg.1075).