Distribuitorii de oţel propun Guvernului un nou act normativ

Dragoş Rizea
Ziarul BURSA #Politică / 15 mai 2006

La sfîrşitul săptămînii trecute a avut loc la Predeal întrunirea Asociaţiei Distribuitorilor de Metal din România (ARDIMET), unde s-a propus şi aprobat un proiect de Act Normativ privind autorizarea agenţilor economici ce desfăşoară activităţi de distribuţie a metalelor.

Iniţiatorul proiectului, domnul Paul Tudor, preşedintele BESTA GROUP, fost Preşe-dinte ARDIMET în perioada 2003-2004, spune: "Proiectul va fi înaintat Direcţiei Generale de Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, pentru a fi promovat şi aprobat pe linie guvernamentală.

Această propunere legislativă a luat naştere din dorinţa distribuitorilor de oţel de a îmbunătăţi mediul de afaceri, prin apariţia unui act normativ care să autorizeze activitatea de distribuţie a metalelor la nivel european.

În ultimii ani a apărut un mare număr de agenţi economici care operează în domeniul distribuţiei de metale şi care nu dispun de spaţii de depozitare, de documentaţie, de echipamentele necesare, şi de personalul calificat pentru desfăşurarea acestei activităţi în condiţii corespunzătoare, aducîndu-se atingere calităţii produselor şi intereselor consumatorilor". Punerea pe piaţă a unor produse metalurgice neconforme cu standardele de calitate naţionale şi/sau europene ameninţă să provoace neajunsuri imediate sau în timp consumatorilor.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb