Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 decembrie 2015, a suspecţilor AL-JENABI ALI-EDUARD şi DOGAR NICOLAE FLORIN, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, potrivit unui comunicat DNA.
Potrivit procurorilor, în data de 10 decembrie 2015, suspectul Al - Jenabi Ali - Eduard, cu sprijinul suspectului Dogar Nicolae Florin, a oferit cu titlu de mită, un autoturism marca BMW X 6, unui agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Autovehicul urma să-i fie remis agentului de poliţie pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante săvârşite de suspectul Al - Jenabi Ali-Eduard şi pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta din urmă la spital, precizează comunicatul.
Anterior, suspectul Al - Jenabi Ali - Eduard a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul respectiv fără a avea permis de conducere şi având o concentraţie de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat, se mai arată în comunicat.
Suspecţii Al-Jenabi Ali-Eduard şi Dogar Nicolae Florin urmează să fie prezentaţi la data de 11 decembrie 2015, Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit DNA.