Polonia va încerca să obţină acces la arme nucleare şi, de asemenea, vrea să se asigure că fiecare bărbat are o pregătire militară, ca parte a unui efort de a construi o armată de 500.000 de oameni pentru a face faţă ameninţării Rusiei, a declarat vineri prim-ministrul Donald Tusk în parlament, potrivit news.ro.
"Chiar acum, 500 de milioane de europeni imploră 300 de milioane de americani să îi protejeze de 140 de milioane de ruşi, care nu au reuşit să învingă 50 de milioane de ucraineni timp de trei ani", a arătat premierul polonez exprimându-şi încrederea în potenţialul european.
Expansiunea militară dramatică a Poloniei vine pe măsură ce în Europa cresc temerile că preşedintele american Donald Trump se aliază cu Kremlinul şi întoarce spatele alianţelor tradiţionale occidentale ale Americii - o schimbare geopolitică pe care Varşovia o consideră o ameninţare potenţial existenţială.
Premierul Donald Tusk a declarat că Polonia "discută serios" cu Franţa despre posibilitatea de a fi protejată de umbrela nucleară franceză. Preşedintele Emmanuel Macron a deschis posibilitatea ca alte ţări să discute despre modul în care disuasiunea nucleară a Franţei poate proteja Europa.
Premierul Tusk a subliniat că Polonia nu se poate limita la armele convenţionale. "Trebuie să fim conştienţi de faptul că Polonia trebuie să ajungă la cele mai moderne capacităţi, deopotrivă legate de armele nucleare şi de armele neconvenţionale moderne. Aceasta este o cursă pentru securitate, nu pentru război", a punctat el. Tusk a dat exemplul Ucrainei, care a renunţat la arsenalul său nuclear în anii 90 şi este acum atacată de Rusia.
"FIECARE BĂRBAT DIN POLONIA SĂ FIE ANTRENAT PENTRU RĂZBOI"
Premierul a vorbit, de asemenea, despre o creştere masivă a forţelor militare convenţionale ale Poloniei. "Până la sfârşitul anului, dorim să avem un model pregătit astfel încât fiecare bărbat adult din Polonia să fie antrenat pentru război şi astfel încât această rezervă să fie adecvată pentru posibile ameninţări", a anunţat Tusk.
Armata poloneză numără în prezent aproximativ 200.000 de militari, ceea ce o face a treia ca mărime în NATO, după SUA şi Turcia, şi cea mai mare dintre membrii UE ai alianţei. Tusk a subliniat că Ucraina are o armată de aproximativ 800.000 de oameni, în timp ce Rusia are 1,3 milioane de oameni sub arme.
"Fiecare om sănătos ar trebui să vrea să se antreneze pentru a putea apăra patria în caz de nevoie. Îi vom pregăti în aşa fel încât asta să nu fie o povară pentru oameni", a declarat Tusk, adăugând că şi femeile vor putea fi voluntare, deşi "războiul este încă, într-o mai mare măsură, domeniul bărbaţilor".
Vorbind ulterior cu reporterii, Tusk a dat ca exemplu modelul elveţian şi a adăugat că pregătirea militară nu va fi obligatorie, dar "vor exista stimulente care îi vor face pe bărbaţi să decidă să urmeze un antrenament anual şi nu va fi doar simbolic, nu fals". Fiecare bărbat elveţian este obligat să servească în armată sau într-un serviciu civil alternativ. Femeile elveţiene pot servi pe bază de voluntariat.
Tusk a subliniat însă că nu este vorba de o revenire la recrutarea obligatorie, care s-a încheiat în Polonia în 2008. Dar acea decizie a fost luată într-o perioadă foarte diferită. Acum, teama crescândă faţă de Rusia, la care se adaugă îngrijorarea cu privire la fiabilitatea alianţei tradiţionale a Poloniei cu Statele Unite, determină o revoluţie în planificarea militară.
"Polonezii nu vor adopta filozofia că suntem complet neputincioşi şi neajutoraţi, dacă preşedintele Trump a decis să ajusteze politica", a subliniat Tusk.
POLONIA VREA SĂ ALOCE 5 LA SUTĂ DIN PIB PENTRU APĂRARE
Însă el a adăugat că Polonia nu renunţă la NATO. "Polonia nu îşi schimbă opinia cu privire la necesitatea, necesitatea absolut fundamentală, de a menţine cele mai strânse legături posibile cu Statele Unite şi cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Acest lucru este în general incontestabil", a spus Donald Tusk.
Polonia este deja ţara din NATO care alocă cel mai mult din PIB pentru cheltuieli de apărare - 4,7% din produsul intern brut în acest an. Tusk a declarat în parlament că bugetul ar trebui să crească la 5% din PIB - o cifră promovată de preşedintele american Donald Trump.
Polonia cheltuieşte miliarde pe arme - tancuri Abrams, sisteme de apărare antirachetă Patriot şi avioane de luptă F-35 din SUA, precum şi tancuri de luptă principale K2 Black Panther, obuziere K9A1 Thunder, sisteme de rachete Homar-K şi avioane de antrenament din Coreea de Sud.
Semnalele confuze venite din partea administraţiei Trump sunt deosebit de îngrijorătoare pentru Polonia, care şi-a construit arhitectura de securitate în jurul legăturilor sale strânse cu Washingtonul. În Polonia sunt staţionaţi aproximativ 10.000 de soldaţi americani, iar ţara face eforturi pentru a cumpăra sisteme de armament americane - spre supărarea altor ţări europene.
Dar imaginea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski certat la Casa Albă, faptul că SUA au oprit ajutorul militar acordat Ucrainei, precum şi comentariile lui Donald Trump potrivit cărora SUA s-ar putea să nu îşi mai îndeplinească obligaţiile NATO de a-i proteja pe ceilalţi membri împotriva atacurilor dacă aceştia nu cheltuiesc suficient pentru apărare sunt semnale foarte îngrijorătoare pentru Varşovia.
"Asistăm la o corecţie profundă a politicii SUA cu privire la Ucraina, dar nu putem să-i întoarcem spatele doar pentru că nu ne place. Trebuie să fim precişi şi oneşti în a evalua ce înseamnă şi ce serveşte intereselor noastre şi ce nu", a declarat Tusk în parlament.
POLONIA VREA SĂ SE RETRAGĂ DIN TRATATELE CARE INTERZIC UTILIZAREA MINELOR ANTIPERSONAL ŞI A MUNIŢIEI CU DISPERSIE
El a insistat asupra faptului că Europa are potenţialul economic de a înfrunta Rusia. "Deficitul nostru a fost lipsa voinţei de a acţiona, lipsa de încredere şi uneori chiar laşitatea. Dar Rusia va fi neputincioasă în faţa Europei unite", a subliniat Tusk, adăugând: "Este izbitor, dar este adevărat. Chiar acum, 500 de milioane de europeni imploră 300 de milioane de americani să îi protejeze de 140 de milioane de ruşi, care nu au reuşit să învingă 50 de milioane de ucraineni timp de trei ani", a arătat Tusk.
El a mai anunţat că Polonia va lua măsuri pentru a se retrage din tratatele internaţionale care interzic utilizarea minelor antipersonal şi a muniţiilor cu dispersie.
În ciuda consolidării militare planificate, Tusk a insistat că trupele poloneze nu vor fi trimise în Ucraina pentru a monitoriza un eventual acord de pace - lucru pe care Franţa şi Regatul Unit îl iau în considerare. "Treaba Poloniei este să îşi păzească graniţa de est, care este şi graniţa NATO şi a Uniunii Europene", a spus el.
PREŞEDINTELE PROPUNE ÎNSCRIEREA ÎN CONSTITUŢIE A UNUI PRAG MINIM DE 4 LA SUTĂ PENTRU CHELTUIELILE PENTRU APĂRARE
La rândul său, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a propus vineri înscrierea în Constituţie a cheltuielilor pentru apărare pentru a fi cel puţin 4% din PIB, relatează Reuters.
Deşi Duda şi Tusk sunt adversari politici, în Polonia există un consens larg cu privire la consolidarea apărării. Modificarea Constituţiei necesită o majoritate calificată în ambele camere ale parlamentului.
Joi, preşedintele Duda, care se pregăteşte să-şi încheie cel de-al doilea mandat de preşedinte, a declarat în timpul unei conferinţe de presă comune la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că toate ţările NATO ar trebui să crească imediat cheltuielile pentru apărare la cel puţin 3% din PIB.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Kiru în data de 08.03.2025, 10:04)
Polonezii nu au uitat istoria și stiu că Rusia reprezintă o amenințare existențială pentru Polonia și chiar pentru UE. Bravo lor pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume! Dacă UE este unită și are lideri puternici ( viitorul cancelar Merz de exemplu), Rusia își va stopa apetitul pentru noi anexări teritoriale.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 12:36)
Si Republica Togo doreste acces la arme nucleare, ca precis Puti sta gata sa i cottopeasca
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2025, 09:29)
Rusia a putut acataca Ucraina pt simplu motiv ca ucrainienii ca cei mai mari fraieri de pe Pământ au renunțat la arsenalul nuclear de proveniență sovietică pe care-l aveau dupa destramarea URSS. .Daca Ucraina avea arme nucleare Putin nu ar mai fi atacat!Clar!Doar cu arme nucleare descurajezi rușii!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 10:33)
din moment ce Sovietul și-a instalat arsenal nuclear în Belarus, Polonia nu are alternative. :
Finlanda, țările baltice și Polonia vor avea o fâșie tampon de mine antipersonal cu dedicație pentru mujici.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 10:52)
Buget NATO=1 300 miliard $/anual(USA 900 miliar$/anual!!!)
Rusia buget militar anual 2021 era de 50 miliarde $,pe anul 2024
spera sa ajunga la 100 miliarde $,de unde MAREA frica de Rusia ?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 10:58)
Rusia este singurul stat criminal care trimite dezmembrați pe măgăruș, cu milioanele, la furat și omorât, e normal să ne coste mai mult să-i deratizăm.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 12:38)
Si Republica Zimbabwe doreste acces la arme nucleare, ca precis Putin sta gata sa i cotropeasca
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2025, 09:34)
Europa nu prea are armata iar amerixanii nu mai sunt interesati sa apere Europa !Trump e mai mare prieten cu Putin decât cu europenii asa că prioritatea nr1pt europeji trebuie sa fie construirea unei armate si crearea cat mai rapid posibil a unui arsenal nuclear pt descurajare!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 11:56)
Toata Europe se inarmeaza mai putin molustele de la noi care o ard cu noi vrem pace si nu trimitem trupe nicaieri. Cel mai bine ar fi sa nu trimitem trupe nici macar in Romania, oricum suntem ocupati in 2 ore de orice divizie de rable din Rusia cu dotarea armatei garantata de "generalul" zisu. Daca nu vrem sa disparem ca popor in urmatorii 20 de ani trebuie investit masiv in armata, echipament, rase din sistem toate slugile rusiei care infesteaza toate structurile de forta. dar cu analfabetii astia care stiu doar zboruri private si mertane nu avem nicio sansa..
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.03.2025, 09:42)
N-ai cu cine!Noi nu sunem polonezi!Suntem balcanici !Nu suntem capabili sa facem ceva cat de cat eficient si functional!In afară de a fura romanii nu pot face nimic, de la politicieni până la femeia de serviciu toti freaca menta si se orientează. Atât, nimic mai mult
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 12:04)
Din moment ce art 5 e la interpretarea oricărui uns de la Casa Albă și din Monnet ce ,oricând în viitor, un lider pro rus poate fi chiar la ...Berlin, Polonia nu are decât alternativa nucleară.
Tratatul de neproliferare e ca și art 5
6. Unde mergem?
(mesaj trimis de Ewiak Ryszard în data de 08.03.2025, 13:59)
Americanii pot dormi liniștiți. Cu toate acestea, nu este și cazul țărilor UE. Cu referire la perioada curentă, Iisus a anunțat: "Când mai târziu veţi auzi de războaie și de tulburări [acesta este anunțul unui război major care va preceda împlinirea semnului], să nu vă înspăimântaţi, pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar împlinirea [semnului = un război nuclear] nu imediat" (Luca 21:9).
În Cartea lui Daniel citim: "Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. UE și NATO se vor destrăma. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [acesta va fi începutul războiului nuclear. Detonatorul va fi conflictul etnic (Matei 24:7)], dar nu va mai fi ca înainte [victorie în 1945] și mai târziu [și victoria ulterioară în următorul mare război. Statele Unite nu vor intra în acest război]" (Daniel 11:28,29).
Atunci va avea loc o intervenție directă a SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a).
Aceasta va fi un măcel reciproc. Va fi folosită "o sabie scurtă de mare putere" (Apocalipsa 6:4).
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 17:55)
La fel ar trebui sa faca si Romania. Toata lumea, indiferent de sex, ar trebui sa aiba pregatire militara, ca in Israel. In aceasta lume nu existi daca nu esti cel putin o nuca foarte tare. Daca nu esti nici macar firul de par din ciorba oricarui puternic, nu existi. Cu globalismul a fost cum a fost, dar cu imperialismul o sa ne iasa pe nas.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 20:39)
Da, dar tineretul nostru se "educa" de pe internet. Eu locuiesc langa o scoala si vad zilnic cum se comporta tineretul. Vreo 20% din baieti probabil sunt pe invers dupa cum se misca, gesticuleaza, vorbesc. Fetele se cred printese, zici ca dupa ele se misca universul. Sunt plimbati cu masina peste tot, tota ziua cu vreau aia, vreau sa merg acolo, vreau, vreau, vreau, .......
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 21:13)
Exact asa este, din pacate...
7.3. Ai dreptate (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Neamțul55 în data de 08.03.2025, 22:14)
Așa este sistemul capitalist,un sistem inuman tip junglă unde cel tare domină pe cel slab sau cel slab și vulnerabil este eliminat, trăim într-o lume mizerabilă și inumană și ăsta e începutul, oricum al treilea război mondial va rezolva totul,ne merităm soarta , aceste arme vor fi folosite
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 19:18)
Nu ar strica fratilor sa cititi putin si istoria Europei,
si sa vedeti cine a provocat razboaiele,
si pe urma sa v a dati cu parerea
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 20:15)
Au dreptate polonezii, cand isi dau seama ca nemtii se inarmeaza la greu si au un discurs pro razboi. Polonezii nu uita ce le-au facut nemtii, teama asta nu va disparea niciodata.
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 21:14)
ce le au facut si la multi altii, nu numai la polonezi
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 23:04)
Polonia cu nuclearele & Romania cu laserul care taie tancuri dinainte de 89. Problema rezolvata
10.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2025, 23:07)
Excelenta asta, bravo !