DNA cere mandate de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă în alte două dosare

A.C.
Anticorupţie / 26 aprilie 2017

Sebastian Ghiţă (Sursa foto: Agerpres)

Sebastian Ghiţă (Sursa foto: Agerpres)

Procurorii DNA Ploieşti au solicitat instanţelor emiterea de noi mandate de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă, în cele două dosare de corupţie în care acesta este cercetat şi în care nu primise sau în care anchetatorii nu formulaseră solicitări de emitere a unui mandat de arestare, respectiv dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair şi cel în care Ghiţă este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu.

DNA Ploieşti a formulat solicitări de emitere a unor mandate de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă în cele două dosare de corupţie în care acesta este cercetat şi în care fie nu fuseseră luate astfel de măsuri preventive, fie nu se formulaseră solicitări de emitere a unui mandat de arestare preventivă, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Astfel, procurorii DNA au formulat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă în dosarul care vizează vizita fostului premier britanic Tony Blair n România, dosar în care Ghiţă este urmărit penal alături de Victor Ponta pentru infracţiuni de corupţie.

Totodată, procurorii DNA au solicitat Tribunalului Prahova emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat alături de cumnatul lui Ponta, Iulian Cristian Herţanu, de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi de fiul acestuia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma.

Luni, procurorii DNA au cerut instanţei supreme arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă şi în dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, căruia i-ar fi oferit o casă pentru a sponsoriza echipa de baschet de la bugetul local.

Pe numele lui Ghiţă există mandate de arestare preventivă în alte două dosare în care fostul deputat este cercetat pentru corupţie. Astfel, Ghiţă are un mandat de arestare preventivă emis în lipsă, în 10 ianuarie, de instanţa supremă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Fostul deputat a fost dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

Sebastian Ghiţă mai are un mandat de arestare preventivă emis în lipsă de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, respectiv pentru că ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor Teamnet Internaţional şi Asesoft International sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb