DNA extinde urmărirea penală faţă de Sergiu Lucinschi

Marius Constantin
Anticorupţie / 19 mai 2015

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul Sergiu Lucinschi (fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi), cercetat sub control judiciar, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii şi participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual, arată un comunicat de pe site-ul DNA.

Din rechizitoriul întocmit de procurori, reiese că "la data de 17 martie 2015, în faţa unui notar public, inculpatul Sergiu Lucinschi a declarat în mod fals faptul că, în perioada 2008-2010, sub semnătură proprie, a remis cu titlu de împrumut unui om de afaceri, suma de 2 milioane de euro".

În urma acestei acţiuni, inculpatul Sergiu Lucinschi l-a determinat pe notarul public să comită, fără vinovăţie, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii şi autentificării acelui contract de împrumut.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

DNA i-a acuzat, iniţial, pe Sergiu Lucinschi şi Radu Pricop că ar fi pus în practică un plan de şantaj faţă de un om de afaceri, căruia i-ar fi cerut 4 milioane de euro ca să-l scape de unele anchete penale pe care le avea la DIICOT.

Procurorii precizează că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb