DNA şi-a contrazis propria cercetare penală până la anularea sa

A.P.
Anticorupţie / 12 martie 2021

DNA şi-a contrazis propria cercetare penală până la anularea sa

Lovitură de teatru la ultimul termen de judecată în Dosarul Publitrans, în care este judecat Tudor Pendiuc. Conform întâmpinării depuse, DNA şi-a contrazis până la anulare propria cercetare penală, scrie Jurnalul de Argeş.

DNA: "Doar unitatea administrativ-teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul Local sau Primăria..."

Procurorul a invocat netemeinicia soluţiei dispuse de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, cu privire la latura civilă a cauzei, şi a cerut completului de la Curtea de Apel Bucureşti să admită ca singura parte civilă îndrituită să solicite despăgubiri ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul Tudor Pendiuc să fie Publitrans 2000. Atenţie, SC Publitrans 2000 SA, o societate comercială, şi nu Consiliul Local Piteşti, aşa cum ceruse şi susţinuse prin rechizitoriu, până atunci. Dovadă şi că membrii Consiliului Local din 2015 au votat în unanimitate, la solicitarea DNA (după cum singuri au recunoscut în faţa instanţei de fond), ca CL Piteşti să se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului de la primarul Tudor Pendiuc şi ceilalţi inculpaţi din dosar. Acum, realizând că, pe lege, Consiliul Local Piteşti nu este o entitate juridică ce poate suferi un prejudiciu material şi cu atât mai puţin parte în contract, DNA revine şi îşi contrazice propria cercetare. Şi cităm chiar din întâmpinarea semnată de procuror: "Astfel, în conformitate cu prevederile art. 21, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ-teritorială (UAT Piteşti, n.red.) are calitate procesuală, având personalitate juridică, şi nu Consiliul Local Piteşti sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, ce nu are capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a putea fi parte în judecată".

Cireaşa de pe tort o reprezintă faptul că tot DNA recunoaşte în întâmpinare că sumele "au fost plătite pentru un serviciu ce a fost prestat în mod efectiv". Chiar că nu mai înţelegem nimic, dar absolut nimic! Păi, dacă serviciul de transport public a fost "prestat în mod efectiv," atunci unde mai e prejudiciul de 6 milioane euro şi pentru ce mai sunt sunt judecaţi funcţionarii Primăriei Piteşti, acuzaţi că au semnat acte şi au prejudiciat instituţia? Tot pentru rigurozitate, cităm un fragment din înscrisul depus la dosar de procurorul DNA:"Faptul că o mare parte din aceste sume au fost direcţionate şi către părţile responsabile civilmente, prin contractul de asociere în participaţiune încheiat de către acestea cu Publitrans 2000, nu justifică în niciun fel restituirea unei părţi din aceste prestaţii atâta timp cât acestea au fost plătite pentru un serviciu ce a fost prestat în mod efectiv".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Trebuia distrus un primar foarte bun care chiar a facut ceva in Pitesti,are o condamnare cu suspendate ca a asfaltat strada iubitei,dar nu au spus ca Pendiuc a asfaltat toate strazile si parcarile din oras inclusiv cartierele marginase

    1. Este un exemplu clar cum DNA-ul , sub conducerea lui Kovessi ,aflata in acea vreme sub tutela lui Basescu , a actionat ca o sita politica si nu ca una juridica .Ar fi bine ca acest fapt sa se aduca la cunosttiinta si a pupincuristilor ei din E.U.!

      si nu au servicii de informatii!

      Stiu ei mai bine decat noi ce se intampla in RO ! Au ales-o pe Codruta tocmai pentru integritate si verticalitate. Asa ca las-o balta Liviule :P 

      Cred ca faceti misto! Primar bun Pendiuc????? A fost primar 24 de ani! 24!!!!!!!!! Ce s-a facut in 24 de ani este mai nimic! Proiecte cu fonduri europene aproape zero! Proiecte de infrastructura cu preturi umflate, atribuiri preferentiale.... Asa a scos ochii oamenilor, cu o lopata de asfalt de proasta calitate turnata peste strazile si aleile dintre blocuri, inainte de fiecare tura de alegeri.

    Oare plateste cineva ca au distrus viata unui om,pe cine aveam sef la dna

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb