Doar o altă cărămidă în zid

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 13 octombrie 2021

Cornel Codiţă

De la el aşteptăm totul! De la prezidentul nostru, al tuturor românilor, "ăia care este, aşa cum este şi ăia care nu este, aşa cum nu mai este", cum ar zice, călcînd atît de apăsat şi strîmb pe urmele lui Parmenide, steaua cîndva strălucitoare pe firmamentul politicii pesediste, contemporanul nostru, Vanghelie. Iaca s-a comis! Nu Vanghelie, frate... prezidentul! Şi-a aruncat "cioloşul" pe capota românicii cu care se deplasează oficial prin viaţă şi istorie, pe spezele Poporului Român, aşteptînd îmbufnat pe bancheta din spate să îl culeagă careva de acolo. Şi pe pardesiu şi pe el! Una dintre slugile oficiale cu care a fost dotat, de îndată ce s-a aburcat în jilţul din Dealul Cotrocenilor. Decizii şi atitudini contradictorii succedate rapid, în mai puţin de 24 de ore, au oficializat numirea unui prim-ministru in spe în persoana domnului Dacian Cioloş, proaspăt şef de partid ultra-europenist, reformist, liber-schimbist, rebel şi nesupus, cu veleităţi, altfel, nu chiar neîntemeiate de "king maker" în politica bizantin croşetată de la Bucureşti. În fapt, nu s-a consultat cu nimeni. Mă rog, nu cu partidele. Nu de alta, dar anunţase cu două zile înainte de soroc că nu aşteaptă nimic de la această constituţională formă fără fond, în orice caz, nu soluţionarea problemei cvadraturii cercului căzut din neglijenţă şi prosteşti ambiţii politicianiste în apele tulburi ale Dîmboviţei, adică o nouă formulă de guvernare cu majoritate parlamentară clară şi sustenabilă pe termen ceva mai lung. Ce contează litera şi spiritul textului constituţional care spun că acele consultări nu sunt vizite de închinare şi curtoazie la palat, în aşteptarea manifestării graţiei, a bunăvoinţei şi bunului plac al "Suveranului". Nu, ele sunt obligaţii constituţionale, ale Preşedintelui României şi ale şefilor de partide parlamentare, organizate astfel încît sub cupola autorităţii şi a înaltelor responsabilităţi statale care revin Preşedintelui, să stabilească, în bună formă şi de bună credinţă, o formulă politică cu majoritate parlamentară care ar putea da premierul şi guvernul de care ţara are nevoie. Nu doar acum, cînd săpăm harnic în fundul gropii în care am căzut de mult, cu toate crizele pe capul nostru, ci şi în timpuri "normale". Dar, ce contează Constituţia, cînd omul are soluţia salvatoare, la care nici nu visase cu doar 24 de ore în urmă? Între timp, a dormit, aşa că a avut timp să viseze! Cioloş să facă bine şi să încropească un guvern! Să se ducă în Parlament şi să dea în bobi, ori cu banul, dacă-i place mai mult: cap... trece, pajură... cade? Dacă trece, prezidentul poate lua poza lui preferată şi plină de măreţie, "suveranul salvator bust-călare": iaca v-am dat guvern, neisprăviţilor, mizerabililor, netoţilor şi neputincioşilor! Cît o să reziste, asta depinde de mine! Dacă o să cabulipsesc să stea, stă, dacă nu, NU! Dacă nu trece, atunci toate drumurile sunt deschise şi mai ales cele ale restauraţiei "guvernului meu". Plus sau minus un cîţ. Mă rog, în ultimă instanţă, îi ţin în şah. Mai cu alegerile anticipate, deşi nici măcar Mama Omida nu s-ar încumeta să le prezică vreodată, mai cu dosarele DNA, mai cu una, mai cu alta, după caz şi după nevoi. După această precipitată secvenţă de evenimente, comentacii cu simbrie din atît de înfloritoarea şi libera presă a României s-au trezit în braţe, hodoronc-tronc, cu o trilemă. E propunerea prezidenţială Cioloş, pe bune? Chiar s-ar putea împăca "Iohannis cel Groaznic" cu un guvern condus de USR? Să ia caimacul PNL-ului? Să îngroape toată propaganda prezidenţială anti-usr şi pro-pnl? Argumentul favorabil ipotezei este unul singur, dar solid: precipitarea cu care omul din Cotroceni a ajuns la această soluţie, la propriu, peste noapte. De aceea ea pare inspirată mai degrabă de teamă, decît de cine ştie ce calcule politice. Vezi mata, bobocule, cum vine vorba românului: îi cam arde ţărîna sub picioare. Ţara se prăbuşeşte, iar oamenii împinşi în disperare sunt în stare de multe. Îţi toarnă ăştia o revoluţie, da, o revoluţie, vorba Miţii... să mă pomeneşti...! Ori, chiar de n-o fi revoluţie, poate să fie o suspendare, ori mai rău o "mazilire parlamentar-plebiscitară" în toată regula. Că, vezi mata, şi Conu Leonida avea pe undeva dreptatea lui: să te ferească Dumnezeu de furia poporului! A doua ipoteză: numirea lui Cioloş e doar aşa... la mişto. Aţi vrut propunere? Na propunere! De prim-ministru, desigur. Vorba Coanii preotese Tarsiţa, a lui priotu Sava de la Caimata, care a dărîmat-o Pache, cînd a făcut bulivardu ăl nou: s-ajung să-i văz orbeţi pe toţi, cu mînuşiţa întinsă pe strada Clemenţii la colţul lu Butculescu!!! S-o ia în freză la negocieri, ori la vot şi pe urmă să se ducă unde i-oi trimite eu: unde-a dus surdu roata şi mutu iapa! Argumente în acest sens, droaie. Doar imaginaţie să ai! În sfîrşit, a treia soluţie, nominalizarea Cioloş e capătul începutului de funie. La celălalt capăt este "Marea Combinaţie". Iar între ele, evident, o conspiraţie... da ştii, o conspiraţie de nici Sherlock Holmes să nu-i poată da de cap! Lucrătură nenicule, te joci?! Oricîtă imaginaţie ar risipi cineva, însă, şi oricît de complicată ar fi "conspiraţia", rezultatul final poate şi a fost ghicit de mai toată lumea: ori "reînscăunarea guvernului Cîţu, cu sau fără Cîţu" ori alegeri anticipate. Din această dilemă... nu puteţi ieşi!

Bun şi unde duc toate astea? Cum unde, nu se vede? Nu e încă limpede? Aşa zisa noastră "clasă politică", în zdrobitoarea ei majoritate doar o adunătură de nevolnici, închipuiţi şi păcălici puşi pe chiverniseală a mai pus o cărămidă în zidul care ne desparte, pe noi şi România noastră, de civilizaţie, libertate, dezvoltare şi prosperitate, siguranţă şi linişte, adică de ceea cu un cuvînt inventat doar pentru uzul nostru, al muritorilor de rînd, se numeşte normalitate.

Opinia Cititorului ( 17 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. O alta caramida pusa sau scoasa?

    1. Nimica nu este adevărat ce scrie asta aiciea. Habar nu are și scrie.

      Te bagi ca musca in lapte si nu intelegi despre ce discutam aici Cuscovici.Faci parte din clasa politica pusa pe chiverniseala, cumva sau iti dai doar asa cu parerea sa te afli in treaba?

      Nota rezonanta a chitarei, cand alta chitara raspunde, cealalta rezoneaza la un nivel mai inalt, un instrument pe care il alegi, un profesor care te ajuta sa rezonezi mai inalt, cealalta persoana te va ajuta sa dai voie, primim si oferim avand grija, .cand esti parte din asta esti in forta dand si primind lumina.

      Te chem să-ți fiu rezonanță,

      Către-un mâine plin de floare, 

      Să fiu chitara Alb-Astră 

      Chiar și-atunci când coarda moare. 

      Să-i deschidem iar aripa 

      Rezonanței de lună nouă, 

      Să mușcăm cu poftă clipa, 

      Primăvară pe din două. 

      Să-mi fii La cu bucurie 

      Cânt de soare-n rezonanțe, 

      Sincronizare nurlie. 

      Tu să-mi prinzi-n corzi speranțe,

      Un quasar înghite timpul

      Şi sărută pacea morţii, 

      Tu renaşti în anotimpul 

      Armoniei-n visul porţii. 

      Când vuieşte nepătrunsul 

      Ne sorbi lacom Bunătate,  

      Sufletu-ţi îţi este unsul 

      Şi te-mbracă-n Dreptate 

      Duhul tău soarbe lumină 

      Din a sorţilor izvoare, 

      Dar a vremilor rugină

      Se aşterne peste Soare. 

      Dar renaşti din Bunătatea ,

      Dintr-un cerc ce viu dansează, 

      Închegând Dreptatea 

      Tu de-a pururi mă visează. 

      Şi renaşte din iubire 

      Aşa cum a fost odată, 

      Noi orbiţi de-a ta sclipire 

      Simţim Bunătatea toată. 

      Tu în zborul de Luceferi 

      Lăcrimând din Bunătate 

      Fericiţi că suntem teferi 

      Pacea Picurând Dreptate.

      Doar Bunătatea măiastră

      Şi-a ţesut din val veşmântul, 

      Vindecă durerea noastră 

      Pace respirând cuvântul.. 

      Mirosit-am într-o rugă 

      Glasul stelelor când cântă, 

      Iar când duhul o să fugă 

      Va cădea pacea cea sfântă. 

      Chiar în inima durerii 

      Omenirea tot oftează, 

      Tu alungă teama serii 

      Bunătatea lăcrimează

    Prima metoda de investigare, cea care spune că este şi că nu poate fi decât să fie, este Calea Convingerii (căci ea conduce către Adevăr). Cealalată, cea care spune că nu este şi că trebuie în mod necesar să nu fie, afirm că este cea întru totul de nedesluşit. Fiindcă nici nu se poate cunoaşte ce nu este - aceasta este imposibil - nici nu se poate afirma ce nu este, pentru...

    Fiinţa este, nefiinţa nu poate să fie, Parmenide,

    1. Cum în valul păcii geme

      Viu ecou de suferinţă 

      Raza lumii se mai teme 

      Să coboare-n nefiinţă. 

      Totalitatea măiastră 

      Şi-a ţesut din val veşmântul, 

      Vindecă durerea noastră 

      Pace respirând sufletul.. 

      Chiar în inima durerii 

      Omenirea tot oftează, 

      Tu alungă teama serii 

      Fericirea lăcrimează! 

        

      Mister ne-nţeles vreodată.

      Salt spre iubire cu tine. 

      Inima-ţi, saltă deodată. 

      Zboru-şi-nalţă cu bine. 

      Suflet, de Blândă lună. 

      Iubire noi doi primeam  

      Recream o Lume bună! 

      Iubire-n schimb ofeream! 

      Zbor spre ale iubirii stele, 

      Nou început am căutat, 

      Transcend valurile mele

      Din val nou m-am întrupat. 

      Cerul s-a înseninat,

      Soarele după furtună. 

      Doamne, multe am sperat! 

      Recream o Lume bună!  

      Iubire mereu dădeam! 

      Recream o Lume bună! 

       Iubire noi doi primeam 

      Suflet, de Blândă Lună. 

      Zboru-şi-nalţă cu bine. 

      Inima-ţi, saltă deodată. 

      Salt spre iubire  cu tine.

      Mister ne-nţeles vreodată. 

      Spirală prin zbor de unde

      Fulger – lanţ pentru furtună. 

      Zborul luminii, profunde, 

      Amintirea iubirii adună. 

      Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu, 

      Strâng amintiri de mai bine... 

      Zborul, cât mi-ar fi de greu, 

      Salt spre Iubire cu tine. 

      Zbor de prunci, bunici şi stele 

      vor iubirea, cea furată, 

      Ciuma, toate-s efemere...

      Inima-ţi, saltă deoodată . 

    Războiul este arta distrugerii oamenilor, politica este arta de a le înșela...

    1. La noi politica nu mai este o arta ci este o inselaciune pe fata atata timp cat promisiunile facute electoratului inainte de alegeri pot fi rotite la 180 grade deindata ce s-a atins puterea atat timp cat nu exista vreun mecanism de tragere la raspundere Ca sa fii artist iti trebuie cultura ,morala si filozofie notiuni ce nu exista in recuzita clasei politice de azi Turma a icaput pe maini rele

      Parmenide spunea asta...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb