Doar o altă cărămidă în zid

De la el aşteptăm totul! De la prezidentul nostru, al tuturor românilor, "ăia care este, aşa cum este şi ăia care nu este, aşa cum nu mai este", cum ar zice, călcînd atît de apăsat şi strîmb pe urmele lui Parmenide, steaua cîndva strălucitoare pe firmamentul politicii pesediste, contemporanul nostru, Vanghelie. Iaca s-a comis! Nu Vanghelie, frate... prezidentul! Şi-a aruncat "cioloşul" pe capota românicii cu care se deplasează oficial prin viaţă şi istorie, pe spezele Poporului Român, aşteptînd îmbufnat pe bancheta din spate să îl culeagă careva de acolo. Şi pe pardesiu şi pe el! Una dintre slugile oficiale cu care a fost dotat, de îndată ce s-a aburcat în jilţul din Dealul Cotrocenilor. Decizii şi atitudini contradictorii succedate rapid, în mai puţin de 24 de ore, au oficializat numirea unui prim-ministru in spe în persoana domnului Dacian Cioloş, proaspăt şef de partid ultra-europenist, reformist, liber-schimbist, rebel şi nesupus, cu veleităţi, altfel, nu chiar neîntemeiate de "king maker" în politica bizantin croşetată de la Bucureşti. În fapt, nu s-a consultat cu nimeni. Mă rog, nu cu partidele. Nu de alta, dar anunţase cu două zile înainte de soroc că nu aşteaptă nimic de la această constituţională formă fără fond, în orice caz, nu soluţionarea problemei cvadraturii cercului căzut din neglijenţă şi prosteşti ambiţii politicianiste în apele tulburi ale Dîmboviţei, adică o nouă formulă de guvernare cu majoritate parlamentară clară şi sustenabilă pe termen ceva mai lung. Ce contează litera şi spiritul textului constituţional care spun că acele consultări nu sunt vizite de închinare şi curtoazie la palat, în aşteptarea manifestării graţiei, a bunăvoinţei şi bunului plac al "Suveranului". Nu, ele sunt obligaţii constituţionale, ale Preşedintelui României şi ale şefilor de partide parlamentare, organizate astfel încît sub cupola autorităţii şi a înaltelor responsabilităţi statale care revin Preşedintelui, să stabilească, în bună formă şi de bună credinţă, o formulă politică cu majoritate parlamentară care ar putea da premierul şi guvernul de care ţara are nevoie. Nu doar acum, cînd săpăm harnic în fundul gropii în care am căzut de mult, cu toate crizele pe capul nostru, ci şi în timpuri "normale". Dar, ce contează Constituţia, cînd omul are soluţia salvatoare, la care nici nu visase cu doar 24 de ore în urmă? Între timp, a dormit, aşa că a avut timp să viseze! Cioloş să facă bine şi să încropească un guvern! Să se ducă în Parlament şi să dea în bobi, ori cu banul, dacă-i place mai mult: cap... trece, pajură... cade? Dacă trece, prezidentul poate lua poza lui preferată şi plină de măreţie, "suveranul salvator bust-călare": iaca v-am dat guvern, neisprăviţilor, mizerabililor, netoţilor şi neputincioşilor! Cît o să reziste, asta depinde de mine! Dacă o să cabulipsesc să stea, stă, dacă nu, NU! Dacă nu trece, atunci toate drumurile sunt deschise şi mai ales cele ale restauraţiei "guvernului meu". Plus sau minus un cîţ. Mă rog, în ultimă instanţă, îi ţin în şah. Mai cu alegerile anticipate, deşi nici măcar Mama Omida nu s-ar încumeta să le prezică vreodată, mai cu dosarele DNA, mai cu una, mai cu alta, după caz şi după nevoi. După această precipitată secvenţă de evenimente, comentacii cu simbrie din atît de înfloritoarea şi libera presă a României s-au trezit în braţe, hodoronc-tronc, cu o trilemă. E propunerea prezidenţială Cioloş, pe bune? Chiar s-ar putea împăca "Iohannis cel Groaznic" cu un guvern condus de USR? Să ia caimacul PNL-ului? Să îngroape toată propaganda prezidenţială anti-usr şi pro-pnl? Argumentul favorabil ipotezei este unul singur, dar solid: precipitarea cu care omul din Cotroceni a ajuns la această soluţie, la propriu, peste noapte. De aceea ea pare inspirată mai degrabă de teamă, decît de cine ştie ce calcule politice. Vezi mata, bobocule, cum vine vorba românului: îi cam arde ţărîna sub picioare. Ţara se prăbuşeşte, iar oamenii împinşi în disperare sunt în stare de multe. Îţi toarnă ăştia o revoluţie, da, o revoluţie, vorba Miţii... să mă pomeneşti...! Ori, chiar de n-o fi revoluţie, poate să fie o suspendare, ori mai rău o "mazilire parlamentar-plebiscitară" în toată regula. Că, vezi mata, şi Conu Leonida avea pe undeva dreptatea lui: să te ferească Dumnezeu de furia poporului! A doua ipoteză: numirea lui Cioloş e doar aşa... la mişto. Aţi vrut propunere? Na propunere! De prim-ministru, desigur. Vorba Coanii preotese Tarsiţa, a lui priotu Sava de la Caimata, care a dărîmat-o Pache, cînd a făcut bulivardu ăl nou: s-ajung să-i văz orbeţi pe toţi, cu mînuşiţa întinsă pe strada Clemenţii la colţul lu Butculescu!!! S-o ia în freză la negocieri, ori la vot şi pe urmă să se ducă unde i-oi trimite eu: unde-a dus surdu roata şi mutu iapa! Argumente în acest sens, droaie. Doar imaginaţie să ai! În sfîrşit, a treia soluţie, nominalizarea Cioloş e capătul începutului de funie. La celălalt capăt este "Marea Combinaţie". Iar între ele, evident, o conspiraţie... da ştii, o conspiraţie de nici Sherlock Holmes să nu-i poată da de cap! Lucrătură nenicule, te joci?! Oricîtă imaginaţie ar risipi cineva, însă, şi oricît de complicată ar fi "conspiraţia", rezultatul final poate şi a fost ghicit de mai toată lumea: ori "reînscăunarea guvernului Cîţu, cu sau fără Cîţu" ori alegeri anticipate. Din această dilemă... nu puteţi ieşi!

Bun şi unde duc toate astea? Cum unde, nu se vede? Nu e încă limpede? Aşa zisa noastră "clasă politică", în zdrobitoarea ei majoritate doar o adunătură de nevolnici, închipuiţi şi păcălici puşi pe chiverniseală a mai pus o cărămidă în zidul care ne desparte, pe noi şi România noastră, de civilizaţie, libertate, dezvoltare şi prosperitate, siguranţă şi linişte, adică de ceea cu un cuvînt inventat doar pentru uzul nostru, al muritorilor de rînd, se numeşte normalitate.