Dobra, "Alro": "Scutirea marilor consumatori de plata certificatelor verzi nu trebuie notificată la UE"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 27 septembrie 2013

Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina.

Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina.

Reprezentanţii Comisiei Europene au comunicat membrilor Asociaţiei producătorilor europeni de aluminiu din care face parte şi Alro că ţara noastră nu trebuie să notifice scutirea marilor consumatori de energie de plata certificatelor verzi, a declarat ieri, într-o conferinţă, Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina.

Guvernul a adoptat, în prima jumătate a anului, o Ordonanţă de Urgenţă prin care a amânat de la tranzacţionare o parte din certificatele verzi care li se cuvin producătorilor de energie regenerabilă. Ordonanţa prevede şi o măsură temporară prin care marii consumatori de energie plătesc doar jumătate din certificatele verzi aferente necesarului de producţie cu condiţia realizării unor investiţii în eficienţă energetică (n.r. reducerea consumului de energie). Autorităţile noastre au spus că măsura aceasta nu va fi aplicată decât după notificarea ei la Comisia Europeană şi după primirea acceptului de la Bruxelles.

Ieri, Gheorghe Dobra a precizat: "Autorităţile de la Bruxelles ne-au explicat că scutirea temporară a consumatorilor industriali de plata certificatelor verzi nu trebuie notificată pentru că nu este un ajutor de stat. În România, producţia de energie regenerabilă este încurajată printr-un sistem de cote obligatorii de certificate verzi. Aceste certificate nu sunt plătite de stat, ci de populaţie şi industrii".

Alro este cel mai mare consumator de energie din ţara noastră cu un necesar anual de circa 4 TWh. Potrivit directorului companiei, aproximativ 300 de dolari pe tona de aluminiu reprezintă costurile cu certificatele verzi şi taxa de cogenerare. Amânarea tranzacţionării unei părţi importante a certificatelor verzi a fost benefică pentru Alro, dar nu suficientă cât să reziste pe o piaţă în care cotaţiile internaţionale pentru aluminiu au cunoscut o tendinţă puternic descendentă, apreciază Gheorghe Dobra. În prezent, cotaţia aluminiului este de circa 1.700-1.800 de dolari pe tonă, iar costurile cu certificatele verzi şi taxa de cogenerare nu pot fi recuperate de companie, întrucât Alro activează într-o piaţă globalizată unde nu toţi competitorii săi se confruntă cu astfel de taxe privind protecţia mediului.

Industria de aluminiu a fost puternic afectată de criză în ultima perioadă, iar comenzile s-au diminuat considerabil. Gheorghe Dobra susţine că şi în Germania marii consumatori de energie sunt scutiţi de plata unei părţi importante din suportul acordat producţiei de energie verde. Conform domniei sale, în Germania, marii consumatori plătesc 0,5 euro pe MWh pentru energie verde, în timp ce, în România, această taxă este de aproximativ 12 euro pe MWh.

Pe fondul creşterii costurilor cu energia şi în contextul scăderii cotaţiilor pentru aluminiu este foarte greu pentru această industrie să fie profitabilă în acest an, a mai spus Gheorghe Dobra.

Investiţii cu fonduri europene

Alro Slatina a inaugurat ieri o investiţie de 43 milioane lei, cofinanţată din fonduri europene. Producătorul de aluminiu şi-a modernizat fabrica prin achiziţionare de utilaje de finisare table şi benzi din aluminiu şi aliaje, pentru care a primit circa 17 milioane lei din fondul european de dezvoltare regională. Cu această investiţie, Alro îşi va putea creşte producţia de aluminiu prelucrat la 120 de mii de tone pe an. Cu utilajele achiziţionate cu ajutorul fondurilor europene Alro a câştigat un spor de producţie de 50 de mii de tone. Investiţia permite reducerea costurilor companiei şi creşterea competitivităţii.

Gheorghe Dobra a declarat: "Dacă pe segmentul de plăci ţinta noastră este să fim principalul furnizor pentru industria aeronautică, pe segmentul de table vrem să ajungem principalul furnizor pentru industria auto. Alro doreşte să creeze producţie cu valoare adăugată foarte mare, motiv pentru care vom continua să atragem finanţare europeană pentru zona de modernizare şi retehnologizare a fabricilor".

Alro exportă aproximativ 70-80% din totalul producţiei pe pieţe precum Germania, Franţa, Olanda, Italia, Anglia, SUA şi Israel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb