DOCUMENTUL STRATEGIC FINAL ROMÂNIA COMPETITIVĂ: Avem nevoie de aproape 2 miliarde euro pentru creşterea eficienţei energetice

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 decembrie 2016

Avem nevoie de aproape 2 miliarde euro pentru creşterea eficienţei energetice

Bugetul necesar în următorii patru ani pentru creşterea eficienţei energetice în sectorul rezidenţial este estimat de Guvern la echivalentul a 1,66 miliarde euro, după cum reiese din documentul strategic final "România competitivă", elaborat de Executiv.

Documentul citat subliniază că, în vederea creşterii eficienţei energetice în acest domeniu, vor fi adoptate mai multe măsuri, printre care se numără următoarele: realizarea unei strategii pe termen lung privind reabilitarea energetică a tuturor clădirilor; implementarea programului de reabilitare a clădirilor cu apartamente; identificarea de către MDRAP, până la 31 decembrie a fiecărui an, a măsurilor alternative pentru reabilitarea şi notificarea lor către Comisia Europeană. Economia estimată va fi de circa 0,2 milioane Tep, iar bugetul estimat - de 4,5 miliarde lei (echivalentul unui miliard de euro).

De asemenea, se are în vedere contorizarea consumului de energie termică şi facturarea acesteia în sectorul rezidenţial, pentru o economie estimată de aproximativ 0,15 milioane Tep, cu un buget de 2,700 miliarde lei (echivalentul a 600 milioane euro).

Guvernul mai vizează implementarea Programelor "Casa Verde" şi "Casa Verde Plus", care urmăresc instalarea sistemelor de încălzire ce utilizează energie regenerabilă pentru peste 50.000 de persoane fizice. Bugetul aferent este de 270 milioane lei (circa 60 milioane euro).

Creşterea eficienţei energetice în sectorul rezidenţial reprezintă un prim obiectiv al Guvernului în domeniul energetic.

Autorităţile responsabile de măsurile amintite mai sus sunt Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi ANRE.

Al doilea obiectiv al cabinetului Cioloş, în sectorul energiei, prezentat în strategia proaspăt lansată de Guvern este creşterea eficienţei energetice în domeniul industrial cu circa 0,1 milioane tep.

"Sectorul industrial avea, în anul 2010, o pondere de circa 31% din consumul final şi un potenţial total de reducere a acesteia cu 13%, respectiv cu 0,27 milioane tep", arată documentul citat.

Măsurile prevăzute de Executiv în vederea creşterii eficienţei energetice pe această piaţă este auditul sistematic şi managementul energiei în industrie şi în IMM şi încurajarea activităţii companiilor de tip Energy Savings Companies (ESCO).

Economia estimată este de circa 0,1 milioane tep, iar bugetul necesar - de 1,3 miliarde lei (echivalentul a 289 milioane euro).

Riscurile sunt neacceptarea de către Ministerul Finanţelor Publice a introducerii pe piaţă a Contractului de performanţă energetică, element esenţial în dezvoltarea ESCO şi a pieţei de servicii energetice.

În acest domeniu, autorităţile responsabile sunt Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Finanţelor şi ANRE.

Ţara noastră consuma, anul trecut, de circa 1,8 ori mai multă energie primară pe unitatea de produs decât media europeană, respectiv 0,229 tep/1000 euro faţă de 0,127 tep/1000 euro, precizează documentul.

Acesta arată: "Consumul de energie primară a fost, în anul 2015, de aproximativ 33 milioane tep, în scădere ca urmare a restructurărilor economice generate de criză şi, în mai mică măsură, ca urmare a măsurilor de eficientizare cuprinse în Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice (PNAEE) I şi II".

Strategia Guvernului subliniază că, în vederea asigurării transpunerii complete în legislaţia naţională a Directivei 2012/27/UE referitoare la eficienţa energetică, au fost elaborate două legi, prima dintre acestea prevăzând, printre altele, o serie de măsuri ce pot conduce la îmbunătăţirea eficienţei energetice. "Pentru anul 2020 este proiectat un consum de energie primară de circa 35 de milioane tep, în creştere cu 6% faţă de anul 2015", conform sursei citate, care precizează că o mare parte din această ajustare se va realiza pe cale "naturală", prin creşterea ponderii serviciilor în structura PIB. "Totuşi, o parte semnificativă din ajustare revine politicilor de stimulare a eficienţei energetice. Este necesar ca măsurile de economisire să se orienteze spre sectoarele cu cel mai mare potenţial de reducere a consumului final de energie, ale căror obiective trebuie cuantificate cât mai bine", subliniază strategia lansată ieri de Guvern.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb