DOI ANI DE CRIZĂ ECONOMICĂ MONDIALĂ Sectorul privat, eroul crizei

• Criza mondială a atins punctul de jos

• (Interviu cu domnul Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României)

Reporter: Ce şanse sunt ca această criză să devină cronică?

Lucian Croitoru: Pe plan mondial se văd semne de revenire. Ar fi de dorit să vedem că economia mondială se mută la rate de creştere relativ înalte mai repede, dar acest lucru nu poate fi încă anticipat. Economia mondială are câteva motoare puternice. Un motor este economia Statelor Unite ale Americii, motor care, temporar, a fost oprit de criză. Un alt motor, care doar a încetinit, sunt Asiile de Sud-Est, inclusiv China. Acum şi economia americană tinde să repornească. Alan Greenspan vorbea de o creştere de 2,5% în trimestrul al patrulea. Ca o concluzie, motoarele par să se reaprindă şi, dacă nu vor da rateu, se va aprinde şi motorul din Europa şi atunci lumea, încet, încet, decolează.

Reporter: Sunt voci care spun că această relansare nu este decât premisa unei noi căderi...

Lucian Croitoru: În ultimele două-trei decenii economiile dezvoltate au funcţionat cu inflaţia relativ joasă şi stabilă. S-a crezut foarte mult timp că o asemenea situaţie este suficientă pentru a nu mai avea fluctuaţii în producţie. Criza actuală a contrazis această viziune. De altfel, în această perioadă au fost mai multe crize relativ mici. Toate au fost rezolvate prin injecţii masive de lichiditate, ca şi acum. Numai că acum stimulii monetari şi fiscali sunt foarte mari comparativ cu episoadele anterioare. Astfel, preţul plătit în termenii şomajului este relativ mic. Dar există riscul ca stimulii să se transforme în inflaţie. Defectul principal al recentelor intervenţii care au ţintit la soluţionarea crizei este că nu au fost însoţite de scheme de ieşire din astfel de programe keynesiste.

Încheierea crizei ar trebui acompaniată de retragerea stimulilor. Această retragere trebuie să fie bine cântărită astfel încât să permită atât continuarea creşterii economice, cât şi menţinerea inflaţiei la niveluri joase şi stabile. Deocamdată nu există scheme concrete şi detaliate de retragere adecvată a stimulilor. Pentru prima dată s-a vorbit de astfel de scheme, pe 2 aprilie 2009, la întâlnirea G-20.

În ceea ce priveşte România, vom ieşi din criză cu întârziere faţă de restul lumii pentru că am intrat cu şase-opt luni mai târziu. România a fost afectată de criză atât din cauza scăderii cererii externe, cât şi a scăderii cererii interne. Cererea internă la noi scade masiv, dar o revenire a cererii externe ne-ar ajuta să ieşim relativ repede din recesiune.

Reporter: Sunteţi optimist...

Lucian Croitoru: Este o chestiune de încredere. Dacă încrederea se reinstaurează în economia mondială, atunci România va redeveni atractivă pentru investitorii străini. Tot ce trebuie să facem este să menţinem coerenţa politicilor. Până acum, am reuşit, abia de acum încolo mi se pare o adevărată provocare. De aceea a şi rămas stabil cursul de schimb. Asta şi trebuie să-şi dorească populaţia: politici coerente. Politicile incoerente, până la urmă, confiscă avuţia populaţiei pur şi simplu depreciind moneda şi creând inflaţie.

Reporter: Consideraţi că ne confruntăm cu o recesiune în formă de "V", cu o revenire rapidă ulterioară?

Lucian Croitoru: Şansele ca această criză să devină cronică, după părerea mea, sunt relativ mici. Cercetătorii străini au făcut studii pe multe ţări, care ne arată că există o mare probabilitate ca această criză să fie în formă de "V". Conform acestor studii, de la Primul Război Mondial încoace, există episoade de intrări masive de capitaluri concomitent în multe ţări.

Un astfel de episod a început după criza din Uruguay din 2002. În acest episod, nu numai ţara noastră a fost inundată cu capitaluri. Ştim şi ce se întâmplă în timpul inundaţiei şi ce se întâmplă după. În timpul inundaţiei, moneda se apreciază şi aţi văzut că leul nostru ajunsese la 3,1 lei/euro, creşterea economică se accelerează foarte mult, contul curent se deteriorează masiv şi inflaţia tinde să scadă pentru că se apreciază moneda, dar, pentru că intervine şi politica monetară, tendinţele privind inflaţia sunt destul de incerte. Ce se întâmplă cu preţul activelor? Creşte.

Când aceste fluxuri încetează, tendinţele variabilelor menţionate se inversează. La noi, s-a depreciat moneda de la 3,6 la 4,3 lei/euro, destul de mult. De la creştere masivă am trecut la recesiune. Contul curent s-a îmbunătăţit masiv. Inflaţia a început uşor să coboare. Preţul la case a scăzut, preţul petrolului a scăzut, ca şi preţul altor active. Cel puţin în privinţa creşterii economice şi a contului curent, studiile arată că cel mai probabil evoluţia este în "V". Pentru România, aceste evoluţii sunt prezentate mai detaliat şi ilustrate grafic într-un studiu al Guvernatorului Isărescu prezentat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Îl puteţi vedea pe site-ul BNR.

Reporter: Unul dintre argumentele celor care spun că ne-am întoarce în criză este că prin infuziile acestea au fost ajutaţi toţi, inclusiv cei care nu meritau...

Lucian Croitoru: În ce a constat criza financiară de fapt? În dispariţia încrederii. Nimeni nu ştie care bănci au active toxice şi în ce sume, astfel că nimeni nu ştie exact dacă sunt ajutaţi şi cei care meritau şi cei care nu meritau.

Într-o economie de piaţă, atât rata ieşirii de pe piaţă, cât şi rata intrării pe piaţă a firmelor este mare. Mor foarte multe firme, se nasc foarte multe. Prin intervenţiile de tip keynesist s-a modificat temporar acest raport natural şi s-a prelungit şansa celor care poate trebuia să iasă de pe piaţă. Nu cred că asta va fi cauza unei noi recesiuni deoarece aceasta depinde de raportul dintre intrări şi ieşiri. Cred, însă, că dacă sunt ajutate entităţile care nu au produs profituri, ci au produs pierderi, asta se va reflecta, mai târziu, în inflaţie deoarece s-au slăbit temporar restricţiile bugetare ale firmelor în sensul definit de Kornay.

Reporter: Crizele au schimbat doctrinele economice. Există o legătură între criza actuală şi doctrina neoclasică?

Lucian Croitoru: Da, există o interacţiune specială între evenimente istorice majore şi teorii sau reguli. Această interacţiune şi-a pus amprenta atât pe ipotezele diferitelor teorii, cât şi asupra vitezei cu care noile teorii au achiziţionat un consens în practică. Până la criza din "29-"33, a dominat teoria clasică, cu două ipoteze de bază: că agenţii economici optimizează o funcţie de utilitate în beneficiul lor şi că preţurile se ajustează pentru a echilibra pieţele, care funcţionează eficient. Confruntarea cea mai severă a teoriei clasice cu practica a fost în anii 30 când nu a putut explica nivelul scăzut şi persistent al şomajului în perioada Marii Depresii. Salariile nu au fost flexibile la scădere pentru a reduce şomajul, aşa cum predicţiona teoria. A urmat keynesismul, care a părăsit ipotezele cheie ale teoriei clasice şi a adoptat alte două ipoteze cheie: (i) că unele preţuri, de exemplu salariile, sunt determinate şi de alte forţe, nu numai de piaţă, astfel că pieţele nu pot asigura egalitatea dintre cerere şi ofertă; şi (ii) că oamenii nu pot lua întotdeauna deciziile cele mai bune pentru propriul interes, lăsând loc pentru politici guvernamentale care dacă sunt bine concepute pot fi benefice. Eşecul keynesismului s-a văzut în Marea Inflaţie a anilor "70. De atunci, ortodoxia a devenit teoria neoclasică. Pe baza ei, ne-a adus la prosperitatea nemai­întâlnită la care suntem astăzi. Noua teorie a permis dereglementări masive ale pieţelor, a lăsat libertate, a stimulat energia şi creativitatea oamenilor.

Reporter: Nu ne-a adus dereglementarea aceasta la criză?

Lucian Croitoru: O criză ar fi venit chiar şi fără aceste liberalizări.

Economia este un organism viu, deci inovează. În ultimii ani înainte de criză, pieţele au avansat foarte mult, creând noi instrumente şi noi pieţe financiare. Cei care le-au inventat sunt oameni de ştiinţă. Noile instrumente au fost create pentru a îmbunătăţi eficienţa printr-un mai bun management al riscului. Reglementarea şi supravegherea au rămas în urmă din acest punct de vedere. Pieţele au analizat reglementările pe care le face statul şi găsesc breşe unde pot face profit şi le exploatează. Pieţele vor exploata acele breşe din reglementările pe care le inventează birocraţii. Birocraţii nu le-au înţeles. Întotdeauna, reglementările sunt în urmă.

Pentru că inflaţia era joasă şi stabilă, cei din supraveghere s-au complăcut în situaţie. Ba mai mult, managerii din companii au acceptat să lucreze cu instrumente pe care nu le înţelegeau suficient. Deci nu piaţa este de vină. Piaţa a inventat. A rămas în urmă reglementarea. A rămas în urmă supravegherea. Întotdeauna vor fi în urmă. Asta a fost una din premisele actualei crize şi ar putea fi oricând.

Reporter: Şi atunci ce ar trebui să facă statul?

Lucian Croitoru: Eu nu spun că statul nu trebuie să intervină. Spun că trebuie să aibă grija ca reglementarea să fie făcută astfel încât să promoveze principiile care asigură prezervarea creativităţii, energiilor, bucuriei de a iniţia afaceri etc. De asemenea, trebuie să aibă grijă să intervină cu ajutoare cât mai rar şi în volum cât mai mic pentru că el nu se poate substitui pieţei. El nu ştie să aleagă câştigătorii. El nu ştie care sunt locurile cele mai eficiente. Piaţa este în locurile ineficiente şi eficiente în acelaşi timp, în timp ce statul se uită de deasupra şi alege pe cine salvează. Altfel, intervenţia distorsionează structura stimulentelor şi, în loc ca resursele să ajungă în cele mai eficiente locuri, ajung în locuri ineficiente şi nu se mai produce creştere economică eficientă.

Reporter: Din această perspectivă, cum a acţionat Guvernul în România ?

Lucian Croitoru: Eu am tot spus că Guvernul a făcut tot ce trebuia şi putea să facă. Nu cred că este nevoie de ceva în plus. Autorităţile au încheiat acordul cu FMI şi acolo au prevăzut măsuri consistente între ele. Punerea în practică de măsuri trebuie să fie în spiritul şi în limita deficitului bugetar prevăzut în acord. Au fost câteva acţiuni importante ale guvernului, iar acum trebuie avută răbdarea şi înţelepciunea de a aştepta materializarea acestor acţiuni. Sectorul privat va prelua efectele şi va face ce trebuie. Guvernul nu trebuie să încerce să facă ceea ce se ştie că pare numai să funcţioneze, dar de fapt nu funcţionează, cum ar fi scutiri şi exceptări de obligaţii fiscale, subvenţii pentru pierderi ex-post, alte măsuri cu caracter populist etc.

Este, de asemenea, important să prezinte şi programul de retragere a stimuluilor şi principii de acordare a lor.

Reporter: Criza aceasta este cea mai puternică din 1929 şi până acum?

Lucian Croitoru: Este cea mai puternică, da.

Reporter: Este mai puternică decât cea din "29?

Lucian Croitoru: Nu, nu este mai puternică. Atunci, de exemplu, Statele Unite au scăzut în vreo trei sau patru ani cu 30 procente. Anii `20 au fost ani de prosperitate pentru multe ţări. După aceea, în anii 29-30 unii abia de mai aveau ce mânca. Acum, este mult mai uşor. Criza de astăzi a fost o criză foarte mediatizată. Nu zic că nu a fost severă, dar presa a făcut-o să pară mai severă decât este.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră referitoare la influenţa globalizării asupra propagării crizei la nivel mondial?

Lucian Croitoru: Cred că globalizarea acţionează în ambele sensuri. Mai întâi, daţi-mi voie să spun că oamenii cred că lumea este acum mai globalizată ca oricând. Totuşi, sunt economişti care folosesc egalitatea dintre preţurile bunurilor care se tranzacţionau internaţional pentru a arăta că lumea era mai globalizată pe vremea lui Columb.

Cea mai mică globalizare a fost între anii "50 şi "70, din cauza Războiului Rece. Astăzi, globalizarea este suficient de intensă pentru a acţiona în ambele sensuri: când apare o criză, permite propagarea ei, când se retrage o criză, tot aşa, îi permite retragerea.

Reporter: Ar fi adoptarea rapidă a euro benefică pentru România?

Lucian Croitoru: Adoptarea euro trebuie pregătită pentru a nu avea probleme ulterioare. Principala problemă vine de la faptul că ciclurile economiei româneşti şi ale altor economii majore ale UE sunt defazate. Din acest motiv, nu putem renunţa la politică monetară. Ar însemna să renunţăm la ajustările pe canalul ratei dobânzii şi a cursului de schimb şi să ne bazăm numai pe ajustările de pe piaţa muncii. Dar acestea din urmă nu ar fi suficiente. Defazarea ciclurilor economice se poate elimina prin convergenţă reală substanţială, iar noi mai avem de progresat în acest sens. După ce vom fi convers suficient, putem să cedăm politica monetară. După părerea noastră, a celor de la Banca Naţională, este prematur să adoptăm euro înainte de 2014.

Reporter: Există pericolul ca euro să dispară?

Lucian Croitoru: Nu văd niciun pericol să dispară euro. Dimpotrivă, cred că vor apărea mai multe zone monetare pe planetă. Predicţia asta se bazează pe faptul că Mundell, un economist celebru care a luat Premiul Nobel, a demonstrat, matematic, că dacă eşti într-o zonă monetară se accelerează schimburile comerciale, dispar costurile de tranzacţie şi asta duce la creştere economică şi aşa mai departe. Inevitabil vom ajunge acolo. Poate chair la o monedă unică a lumii, dar asta este deja ceva foarte îndepărtat.

Reporter: Cand estimaţi ieşirea din criză şi cum va arăta lumea după?

Lucian Croitoru: Eu zic că ieşirea din criză se va întinde până cel mult în 2011. În mod particular pentru România, creşterea va trece probabil într-un teritoriu pozitiv, dar foarte timid, în 2010.

Toţi spun că lumea, după această criză, va fi schimbată, va avea o arhitectură financiară nouă şi aşa mai departe.

Eu cred că vor fi aceleaşi instituţii numai că, probabil, vor fi încorporate nişte lecţii care au fost învăţate acum în criză, în ceea ce priveşte supravegherea şi în ceea ce priveşte reglementarea prudenţială.

Aceste direcţii sunt menţionate in Raportul de Larosiere. Altfel, raţionalităţile microeconomice vor rămâne aceleaşi. Natura umană nu se va schimba şi deci nici funcţiile de utilitate ale agenţilor microeconomici.

Reporter: Vom asista la schimbări în topul celor mai mari puteri ale lumii după această criză?

Lucian Croitoru: Schimbarea nu se poate face peste noapte, dar sunt semne că unele economii tind să capete alt statut în economia mondială. Este evident cazul economiei Chinei.

Aceste ierarhii se schimbă după evenimente foarte mari sau foarte gradual şi nu cred că criza de acum le va schimba.

Puterea economică vine de la productivitate, care este în esenţă dependentă de tehnologie. Noile tehnologii se adoptă mai uşor acolo unde pieţele muncii sunt flexibile. De exemplu, SUA se bazează foarte mult pe o piaţă a muncii mai flexibilă ca cea din Europa. În America, un om, în medie, îşi găseşte un loc de muncă în trei luni, în timp ce în unele ţări din Europa această medie este semnificativ mai mare. Cei care se bazează pe productivitate, care lasă pieţele să inoveze liber vor rămâne mult timp în frunte. Inovaţia permite să fii mereu primul pe o piaţă şi asta aduce beneficii. Edmund Phelps, laureat al premiului Nobel, într-o prezentare pe care a făcut-o şi la Bucureşti în 2008, arăta că produsele cu adevărat noi sunt create în doar câteva ţări ale lumii. El enumera printre acestea SUA, Marea Britanie, Canada.

Reporter: Cum a ajuns criza în România?

Lucian Croitoru: În România, criza a venit din exterior. Ea a impus ajustări pe care ar fi trebuit să le facem oricum. Criza a avut şi ceva bun. A grăbit ajustări ale unor evoluţii nesustenabile din domeniul creditării, al leasing-ului şi al imobiliarelor. Dar a fost asociată şi cu unele elemente negative. De exemplu, nu s-au făcut suficiente investiţii publice şi nu s-au atras banii din proiecte structurale de la UE. România ar trebui să aibă o prioritate în creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene.

Reporter: Cum s-a comportat economia României de la declaşarea crizei financiare pe plan internaţional?

Lucian Croitoru: Trebuie spus cum s-au comportat autorităţile şi cum s-a comportat sectorul privat. Sectorul privat mi se pare marele erou al ajustării pentru că a răspuns extrem de rapid, extrem de bine şi a făcut toate ajustările necesare. De asemenea, autorităţile au fost proactive, nu au aşteptat mult să semneze acordul cu FMI. Dacă mai aşteptau mult, se deprecia moneda, ceea ce ar fi confiscat din economiile în lei ale populaţiei. Mai mult, autorităţile au menţinut coerenţa politicilor şi au păstrat deficitul în limitele programului. Asta a însemnat o disciplină financiară destul de puternică şi străinătatea a văzut-o pentru că, altfel, atacau moneda. Politica monetară a fost coerentă, nu mai este nevoie să mai spun eu asta. Cred că Romania s-a comportat bine în criză.

Reporter: Aveam vreo şansă să nu încheiem acordul cu FMI?

Lucian Croitoru: La început, unii politicieni nu au înţeles de ce România are nevoie de FMI. Dar, aşa cum am menţionat, au înţeles rapid şi au fost în favoarea acordului. De acum, marea provocare este pentru autorităţi este încheierea cu succes a acordului.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră referitoare la măsurile prevăzute a se adopta în acest acord?

Lucian Croitoru: Cea mai dificilă sarcină mi se pare adoptarea legii salarizării unice. Aţi văzut câte discuţii comport. Numai legea salarizării nu va fi însă suficientă. Ierarhia valorilor este inversată, deci trebuie reformat întreg sistemul civil de servicii, adică modul de angajare, de selectare şi mai ales găsirea unei forme de legare a recompenselor de rezultate în sectorul public, care, în prezent, nu există. Este o reformă complicată. Legea salarizării este un singur pas. Dar mai sunt mulţi care trebuie făcuţi. Indexarea pensiilor la inflaţie şi nu la creşterea salariului mediu este de asemenea necesară şi logică. Legea răspunderii ministerial şi cadrul bugetar pe termen mediu sunt paşi strict necesari pentru modernizarea şi eficientizarea finanţelor publice. La fel este şi redefinirea relaţiei financiare dintre guvern şi autorităţile locale, inclisiv prin interzicerea folosirii resurselor destinate investiţiilor pentru finanţarea cheltuielilor curente.

Reporter: Având în vedere politicile Băncii Centrale şi creşterea încrederii populaţiei în guvernatorul Mugur Isărescu, potrivit sondajelor, poate fi considerată BNR "eroina" salvatoare pentru România?

Lucian Croitoru: V-am spus, după părerea mea, eroul este sectorul privat. El a făcut un imens efort de ajustare şi în T4 2008 şi în 2009. BNR are meritul de a fi implementat o politică monetară prudentă. Adeseori, BNR a trebuit să compenseze foarte multe alunecări în alte politici. Din acest punct de vedere BNR a fost o ancoră puternică. Sarcina pusă pe BNR a fost însă foarte mare şi a venit la un cost reflectat de o dezinflaţie mai mică decât cea pe care BNR a avut-o în vedere. Aceste lucruri nu trebuie să se repete. Aş mai sublinia despre BNR şi faptul că politica monetară a fost caracterizată de prudenţă. Distincţia între o politcă de succes şi una de eşec este dozarea schimbării în mărimea instrumentelor. Efectele unei măsuri luate astăzi se văd în unu-doi ani. De ce e nevoie de prudenţă? Pentru că toată lumea de pe margine te împinge să mai iei măsuri pe baze anecdotale. De exemplu, o cădere de 8,8 procente a economiei în T2 2009 generează credinţa că rata dobânzii trebuie redusă. Dar nu este aşa. Trebuie avute în vedere şi riscurile pentru deteriorarea inflaţiei, cauzele pentru care inflaţia nu coboară cu o viteză consistentă cu căderea economiei etc.