Dolarul profită de temerile privind situaţia Europei

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 decembrie 2010

Moneda americană s-a apreciat vineri, pe pieţele internaţionale, înregistrând cel mai ridicat curs din ultimele două săptămâni în raport cu euro, pe fondul temerilor generate de faptul că liderii Europei nu iau măsuri suficiente pentru ţinerea în frâu a crizei datoriilor.

Dolarul a cres­cut cu 0,4% vineri, la New York, încheind ziua cu 1,3188 unităţi/ euro, faţă de 1,3244 unităţi/euro joi.

Pe parcursul ultimei zile a săptămânii trecute, moneda americană s-a apreciat până la 1,3133 unităţi/euro, acesta fiind cel mai puternic curs înregistrat după data de 2 decembrie.

În prima parte a zilei de vineri, euro s-a înscris pe un curs ascendent, după ce, joi noaptea, liderii UE au decis să creeze, în 2013, un mecanism pentru gestionarea viitoarelor crize financiare din regiune, iar încrederea întreprinzătorilor germani a crescut până la un nivel record în luna decembrie.

Însă, creşterea a încetat odată ce pe pieţe au revenit temerile. Pe investitori îi îngrijorează faptul că, pe lângă mecanismul ce va lua fiinţă în 2013, liderii europeni nu au reuşit să se pună de acord cu privire la paşii imediaţi necesari stabilizării pieţelor obligaţiunilor.

În condiţiile date, analiştii cred că dolarul are de câştigat şi, probabil, va continua să crească raportat la euro.

Temerile cu privire la situaţia financiară a Europei au stimulat şi plasamentele în aur.

Vineri, la Comex New York, preţul aurului cu livrare în februarie a urcat cu 8,20 dolari (0,6%), la 1.379,20 dolari uncia.

Dar, pe întreaga săptămână trecută, preţul aurului a pierdut 0,7%.

Cotaţia metalului preţios a atins nivelul maxim al tuturor timpurilor în data de 7 decembrie: 1.432,50 dolari/uncie.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb