Producătorul român de vinuri Domeniile Ostrov estimează pentru acest an o producţie de peste 12.000 tone de strugurii de vin, în creştere cu 80% faţă de anul trecut.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, creşterea din acest an se datorează atât condiţiilor meteo favorabile, dar mai ales investiţiilor realizate în ultimii ani. În 2012, Domeniile Ostrov au investit peste 700.000 de euro în replantări cu soiuri nobile.
"Investiţiile pe care le-am realizat atât noi, dar şi alţi producători români din industrie au făcut ca nivelul calităţii vinului din cramele româneşti să crească simţitor de la an la an. Cramele din România au ajuns chiar să concureze cu cele consacrate din alte ţări", consideră Oana Belu, acţionar Domeniile Ostrov..
"Anul acesta recolta la strugurii de vin este una bogată, poate chiar cea mai bogată din ultimii ani, se pot culege în medie 12 tone la ha. Rezultatele sunt mai mult decât pozitive, estimăm o creştere cu 80 de procente a producţiei de anul acesta, faţă de cea din 2012. Această creştere se datorează şi celor 300 ha care au intrat anul acesta pe rod", da precizat domnia sa.
Compania estimează pentru acest an că în Cramele Domeniile Ostrov vor ajunge peste 9.000.000 litri de vin, în creştere cu 80% faţă de anul trecut, se mai arată în comunicat.