DOMINIC FRITZ, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA: ''Preiau acest mandat în zilele cele mai grele de la începutul pandemiei''

G.U.
Miscellanea / 30 octombrie 2020

''Preiau acest mandat în zilele cele mai grele de la începutul pandemiei''

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, astăzi, la învestirea în funcţie, că preia acest mandat în zilele cele mai grele de la începutul pandemiei, cu încrederea că suntem cu toţii conştienţi că, pentru a rupe valul infecţiilor, "nu avem decât opţiuni dureroase", conform Agerpres.

"Dar nu mi-e teamă pentru Timişoara. Vom trece prin această încercare aşa cum au confruntat timişorenii provocările mari de-a lungul istoriei: cu responsabilitate personală, cu solidaritatea comunităţii şi cu un spirit inovator. Acestea sunt ingredientele cu care vom combate această criză, aici, la Timişoara. Acestea sunt şi valorile pe care vom clădi în continuare viitorul european al Timişoarei. Poate această pandemie ne aminteşte care este menirea politicii în viaţa noastră, şi anume că politica nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Avem nevoie de politică pentru a face dintr-o populaţie de sute de mii de indivizi o comunitate funcţională", a declarat Dominic Fritz.

Noul primar al Timişoarei a subliniat că toţi aleşii locali care au depus vineri jurământul, alături de el, vor aborda în modul cel mai responsabil "această menire şi aceste valori".

Totodată, Dominic Fritz i-a asigurat pe noii aleşi că vor avea în el "mereu, un partener, unul intransigent, care nu tolerează şmecheria, dar cu braţe larg deschise pentru colaborare".

"Le spun mai ales colegilor consilieri locali care nu fac parte din partidul din care provin (USR PLUS - n.r.): suntem competitori, pentru că doar competiţia asigură progres. Dar războiul nu îl ducem unii împotriva celorlalţi, ci împreună împotriva tuturor viruşilor care otrăvesc viaţa cetăţii. Împreună înseamnă şi o colaborare cu celelalte instituţiile ale statului", a adăugat noul primar.

El l-a asigurat pe preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, de faptul că Timişoara va îmbrăţişa rolul ei de motor pentru întregul judeţ, aşteptând

colaborarea cu bună-credinţă pentru a transforma judeţul.

De asemenea, Dominic Fritz le-a transmis parlamentarilor Alianţei USR PLUS prezenţi la învestire - Dan Barna, Cătălin Drulă şi Nicu Fălcoi - că Timişoara şi Banatul au multe de dat României şi contează pe toţi deputaţii şi senatorii care vor intra în noul Legislativ al ţării, în decembrie, să întărească colaborarea strategică între instituţiile naţionale şi cele locale.

"Fac şi un apel către toţi actorii politici să susţină proiectul unui nou spital municipal pentru Timişoara. Nu în ultimul rând, vreau să mă adresez celor care nu au putut fi fizic cu noi astăzi, dar ne urmăresc pe Zoom. Reprezentanţii cultelor şi ai minorităţilor, oameni de cultură şi antreprenori, activişti sociali şi cetăţeni implicaţi. Timişoara are nevoie de voi. Noi, cei care avem puterea formală, suntem doar facilitatori pentru ca ideile şi contribuţiile voastre să devină realitate. Nu vă pot promite că voi semna totul, dar vă promit că uşa Primăriei mele va fi mereu deschisă. Nu vă pot promite că voi fi un primar comod, dar voi fi un primar sincer. Cu toate greşelile mele, dar cu siguranţă şi cu toată energia mea, voi da în fiecare zi totul pentru Timişoara", a încheiat Dominic Fritz.

El a primit însemnele Municipiului Timişoara, cheia, stema şi drapelul de la fostul edil, Nicolae Robu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Daca e asa greu poti pleca acasa!

    ciudati mai sint timisenii ( ma abtin sa spun altfel) dupa ce s-au lasat cotropiti de tigani , care le-au ocupat centrul orasului , acum si-au ales si un strain pripasit " intamplator " ( de fapt plantat de serviciile germane ). asta inseamna o recunoastere a blegelii lor si la cap si in alta parte .

    1. Mandatul viitor sa-l aleaga primar de Timisoara pe bulibasa tziganilor e Timis,

      daca tot au ocupat centrul municipiului !!! 

      Wow

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb