Domnul Franks faţă cu poezia

Chiar dacă definiţiile ei pot fi multiplicate la infinit, poezia rămîne arta conexiunilor inedite. Conexiuni de idei, de imagini, de trăiri, exprimate în juxtapuneri, împerecheri şi succesiuni de cuvinte pentru care poeţii autentici găsesc mereu, fără greş, drumul necălcat de nimeni pînă la ei; unul pe care, însă, cititorul îl recunoaşte, într-un mod miraculos, în noianul gîndurilor şi al simţirilor proprii.

Sătul de proza tranziţiei fără de sfîrşit, a reformelor fără formă şi conţinut din România, domnul Franks, reprezentantul FMI la Bucureşti, s-a lăsat mîngîiat de fiorul poeziei care străbate de veacuri aceste meleaguri, binecuvîntate de Dumnezeu şi pîngărite de cei pe care i-a îngăduit să le folosească. Pe scurt, domnul Franks nu mai vrea să ştie de cifre, de tabele insipide, unde nu găseşti o coloană cu plus, nici să dai cu tunul, de discuţii în care el spune una şi Guvernul înţelege alta, ori înţelege ce vrea el şi face ce-l taie capul, adică nimic care să ne dea o şansă de a ieşi de pe toboganul prăbuşirii în pustiul de dincolo de Istorie.

Domnul Franks s-a apucat, deci, de poezie! Ne-a lovit cu o metaforă direct în moalele capului: România este o ruginitură de corabie, incapabilă să mai plutească pe apele învolburate ale furtunilor globalizării, una pe cale de a se scufunda. Ca să nu cădem în depresie, domnul Franks recidivează degrabă şi ne mai izbeşte cu o metaforă: Incapabilă de statutul de corabie, România va să fie o şalupă mică, dar al naibii de rapidă!

OK! Ne-am tras răsuflarea, ne-am mai revenit din stupefacţie şi acum încercăm să înţelegem, să pătrundem mesajul proaspăt unsului poet al FMI.

Prima întrebare, îndreptăţită, a criticului literar este dacă metaforele acestea marine au sau nu vreo legătură cu profesia de bază şi ocupaţiile de căpătîi ale "Întîiului Stătător de Neam şi Ţară" care, din cauza erorilor de construcţie constituţională ne este, deocamdată, doar Preşedinte? Orice am vrea, oricît ne-am feri, evidenţa ne bagă deştele în ochi! Într-acolo bate! Problema următoare este dacă bate de bine sau de rău? Bine, bine, nava s-a răs­turnat şi e pe cale să se scufunde: ce ştim însă despre pasageri şi, mai ales, despre echipaj, despre Comandant? Unde sunt ei în cuprinzătoarea metaforă a domnului Franks? Pare că nu mai sunt! S-au înecat cu toţii? Se află în bărcile şi pe plutele de salvare, în aşteptarea primelor ambarcaţiuni care s-ar nimeri prin zonă? A apucat telegrafistul să lanseze SOS-ul? A rămas cumva căpitanul pe puntea navei care se pregăteşte de întîlnirea cu adîncurile, aşa cum cere tradiţia, sau s-a îmbarcat pe şalupa dinainte pregătită şi acum se îndreaptă spre malurile primitoare ale Insulelor Fericirii, din Arhipelagul Bunăstării Personale, clădită cu osîrdie, desigur, din salariul de funcţionar public pe care l-a primit de la stat în ultimii 20 de ani? Metafora domnului Franks tace cu încăpăţînare, în privinţa răspunsurilor la aceste întrebări! Mă rog, poate sunt eu prea prozaic (adică prea mare iubitor de proză, vreau să zic), şi nu ginesc toate dedesubturile, ascunzişurile, cotloanele, cavernele metaforice ale poetului! Poate că omul zice, totuşi, de bine! Foaie verde matostat, ce-a fost verde s-a uscat, ce-am iubit s-a scuturat! Fosta-i lele cît ai fost: s-a dus vremea vapoarelor, a mineralierelor, a pescadoarelor, a tancurilor petroliere de 100.000 tdw! Căpitanul ştie de ce! Acum, e vremea şalupelor!

Odată ajunşi în acest punct critic al discursului poetic al domnului Franks, nedumeririle mele de critic literar necalificat sporesc, mai ceva ca valurile stîrnite de catastrofice seisme, năpustite apoi peste ţărmurile fără apărare ale Golfului Disperării! De unde a răsărit şalupa?

Misterul nu are decît două rezolvări posibile! Cineva, cumva, s-a apucat să ia fierul vechi al epavei, care încă nu s-a scufundat şi din el a scos la iveală o şalupă nouă! Teoria asta nu e chiar nouă în repertoriul reprezentanţilor FMI. Am auzit-o spusă "a nausee" prin anii 1990, cînd definiţia standard a industriei din Româ­nia era "un maldăr de fiare vechi"! Atunci, ca şi acum, ceea ce ar fi de făcut este să uităm de fiarele vechi şi să ne apucăm de altceva, mai spornic şi mai stabil. Băieţii deştepţi au înţeles mesajul, aşa că s-au apucat să o taie, pe industrie, vreau să zic (la propriu, nu metaforic!), şi să o vîndă la fiare vechi. Au rezultat ceva averi nu tocmai mici pentru vreo cîţiva, iar pentru restul de vreo 5-6 milioane care luau un salariu din industrie, s-a născut lumea plină de culori şi surprize a "economiei de piaţă", adică a şomajului, a buticurilor, talciocurilor, excursiilor "la turci", ori a "în­toarcerii la natură", adică înapoi la sapă şi plug mînat de boi pe ariile înnobilate de sudoarea strămoşilor care lucrau cam cu aceeaşi tehnologie. Valul doi de băieţi deştepţi a luat ceea ce a mai rămas, după ce au dispărut fabricile, adică pămîntul de sub ele, şi au pus de o afacere în stil mare, imobiliarele! Au mai ieşit cîteva averi, plus distrugerea ariilor urbane, peri-urbane şi a mediului, plus o piaţă a locuinţelor în care un apartament de 4 camere la bloc, la noi, era mai scump decît unul de trei ori mai mare, la Paris! A doua problemă cu şalupa asta, fi-ar a fierului să fie!, este că ne-ar trebui nişte planuri şi ceva tehnologie, ca să o construim cum trebuie! Doar n-o să ne lase FMI-ul să refacem istoria cu navele alea mari pe care le-am construit aiurea şi n-am făcut nimic cu ele, de-a trebuit să le înghită marea, ori să le vîndă căpitanul, ca să scăpăm de pacoste! Cineva trebuie să ne spună cum să facem bine treaba, de data aceasta, şi mai trebuie să ne dea şi nişte unelte! Din cîte înţeleg eu din istoria FMI, toate navele, şalupele, bărcile cu motor, velierele şi alte ambarcaţiuni pentru care superspecialiştii lor au livrat soluţii s-au scufundat cu succes, oriunde au fost lansate la apă, din Argentina şi Brazilia, pînă în Rusia şi din Asia pînă în ţările baltice. Cine ştie, mai sunt şi miracole, poate că a noastră o să bată toate recordurile de viteză şi de anduranţă, de-o să se uite lumea la noi ca la a "enşpea" minune a lumii!

A două soluţie a misterului este mai simplă ca problema cu oul lui Columb! N-o construim noi, şalupa! Poate ne-o livrează cineva, la cheie, iar nouă tot ceea ce ne rămîne este să mai facem un împrumut la FMI, ca să avem cu ce să o plătim. Cît despre preţ, e clar că la vreme de criză o să ne ducă cam la cît făcea Titanicul, pe vremea cînd încă nu se întîlnise cu icebergul care l-a pus să se odihneas­că în fundul mării! Dar, ce-are a face: dai un ban da" stai în faţă!

Despre toate astea, însă, poezia domnului Franks, cum ziceam şi mai sus, tace cu îndărătnicie! Păi, bine mă maestre... înţelegem noi, înţelegem... n-ai găsit altă rimă, dar chiar aşa să ne scufunzi, cu Căpitan cu tot, încă de la debut!!