Donald Trump conduce America spre "capcana lui Tucidide"

Noua strategie de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii a fost anunţată, într-un fel, de rezultatele ultimei conferinţe la nivel ministerial a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO), care s-a încheiat fără "acorduri de substanţă", după cum a declarat directorul său general, Roberto Azevedo.

Totuşi, ceva s-a întâmplat. "Statele Unite, UE şi Japonia şi-au arătat decizia de a lupta împreună împotriva politicilor comerciale care distorsionează piaţa şi a politicilor care au condus la capacităţile excedentare de producţie", scrie Reuters.

Să fie vorba despre politicile monetare ultrarelaxate ale celor trei puteri? Nici vorbă, o astfel de greşeală nu va fi recunoscută niciodată. De asemenea, nu a fost amintită nici susţinerea deschisă de care beneficiază marile corporaţii din Vest din partea statelor, un caz clasic de "vezi paiul din ochiul altuia, dar nu vezi bârna din ochii tăi".

Deşi nu au fost folosite nume, comunicatul comun de presă s-a referit, evident, la China, care este acuzată că distorsionează competiţia prin subvenţii, favorizarea companiilor de stat şi transferul "forţat" de tehnologie de la companiile străine care intră pe piaţa locală.

Este adevărat că marea putere economică a Asiei a utilizat toate mijloacele pentru a-şi accelera nu doar creşterea, ci şi dezvoltarea economică. Practicile de care este acuzată nu sunt noi, dar prea puţini au fost cei care au luat şi măsuri concrete pentru stoparea lor.

De ce? Un răspuns îl oferă Brett Decker, fost editor la Wall Street Journal şi autorul cărţii "Înclinarea în faţa Beijing-ului: Cum a grăbit Barack Obama declinul Americii şi a deschis calea unui secol al dominaţiei chineze", care a acuzat elitele americane, în cadrul unui interviu acordat postului de radio SiriusXM, că poartă o responsabilitate mare pentru noua dinamică a relaţiilor dintre marile puteri.

În opinia lui Decker, preşedinţii Clinton şi George H. Bush nu au recunoscut componenta economică a ameninţării chineze şi au permis "golirea bazei industriale a Statelor Unite".

Marile corporaţii au beneficiat de această "lipsă a atenţiei" şi au mutat importante capacităţi de producţie în China, iar unul dintre rezultate a fost pierderea locurilor de muncă de înaltă calificare şi bine plătite. Este ironic faptul că produsele importate din China trebuiau să fie cumpărate de cetăţenii americani care şi-au pierdut sursele de venit, iar pentru menţinerea puterii de cumpărare au trebuit să apeleze la credite.

Printre alţi factori ai scăderii competitivităţii Americii în faţa Chinei, Brett Decker mai aminteşte "cheltuielile ineficiente acasă şi în străinătate", "miopia politicii din Orientul Mijlociu", "naivitatea utopică a lui Obama" şi "ignorarea expansiunii militare a Chinei".

Reacţia de la Beijing faţă de acuzaţiile din cadrul conferinţei WTO a fost promptă. "China respinge cu toată tăria presiunile exercitate de anumite ţări dezvoltate asupra ţărilor în curs de dezvoltare", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Comerţului din China, conform unei ştiri Reuters.

În acest context a fost publicată noua strategie de securitate naţională a Statelor Unite, unde se arată că "Rusia şi China contestă puterea Americii, influenţa şi interesele sale şi încearcă să erodeze securitatea şi prosperitatea Americii". "Cele două ţări sunt hotărâte să-şi facă economiile mai puţin libere şi corecte, să-şi dezvolte forţele armate şi să controleze informaţiile pentru a-şi reprima propriile societăţi şi a-şi extinde influenţa", se mai arată în document.

China şi Rusia sunt numite "puteri revizioniste" deoarece doresc o nouă formă a lumii, care este "opusă valorilor şi intereselor americane". Oare ar fi fost posibil aşa ceva fără "transformarea" radicală a ceea ce odată era cunoscut sub numele de "valori americane" şi "modul de viaţă american"?

Care mai sunt valorile americane? Supravegherea permanentă şi teama indusă cetăţenilor? Consumul pe datorie? Oare Donald Trump nu este conştient că alegerea sa a fost o reacţie împotriva unui establishment care subminează de multe decenii tocmai principiile fundamentale care au stat la baza formării Americii? Că America nu este doar o ţară, ci a reprezentat mult timp însăşi ideea de libertate individuală?

Fără renunţarea la toate acestea, America nu ar fi ajuns în situaţia în care să se teamă de competiţia externă.

China şi Rusia doresc să-şi facă economiile mai puţin libere? Foarte bine! În acest fel nu ar avea nicio şansă în faţa unor economii dinamice, bazate pe libera iniţiativă.

Îşi subvenţionează China producătorii? Foarte bine din nou! Cumpărătorii din toată lumea vor avea acces la produse ieftine, care sunt, oricum, singurele pe care şi le permit după mulţi ani de politici economice şi monetare care au condus la creşterea inegalităţii în Vest.

"China este pe cale să stabilească un avanpost strategic în Europa, prin extinderea practicilor comerciale incorecte şi investiţiile realizate în industrii cheie şi infrastructură", se mai arată în documentul prezentat de preşedintele american. Dar nu este aceasta o dovadă a incompetenţei şi inepţiei "liderilor" europeni, a căror prioritate a ultimelor decenii pare să fi fost construirea unei Uniuni Sovietice în Vestul Europei, după cum a declarat odată Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice?

Critici la adresa strategiei de securitate naţională a Statelor Unite nu au venit doar din partea celor direct vizaţi, ci şi din partea unor instituţii americane deosebit de influente.

"Strategia de securitate naţională a preşedintelui Trump contrazice propriile sale priorităţi", a scris recent Richard Haass, preşedintele Council on Foreign Relations (CFR).

Pentru Haass, atitudinea dură împotriva Rusiei şi Chinei este surprinzătoare, mai ales prin respingerea atitudinii tradiţionale, conform căreia "includerea rivalilor în cadrul instituţiilor internaţionale şi a comerţului global îi va transforma în parteneri de încredere".

În opinia preşedintelui CFR, cea mai mare problemă a strategiei de securitate naţională este aceea că "nu este conectată la politicile implementate de administraţia Trump". Aici este amintită retorica ameninţătoare la adresa Chinei, în condiţiile în care America a renunţat la acordul multilateral TPP (Trans-Pacific Partnership), considerat cel mai bun instrument pentru temperarea influenţei regionale a Chinei, sau ameninţarea reprezentată de datoria publică a Statelor Unite, deşi noul program fiscal, care tocmai a trecut în Congres, va conduce la creşterea acesteia cu cel puţin 1,5 trilioane de dolari.

Din păcate, strategia prezentată de preşedintele Trump reprezintă un pas mare către "capcana lui Tucidide", despre care scrie profesorul Graham Allison, de la Universitatea Harvard, în cartea sa "Destined for War: Can America and China Escape Thucydides's Trap?"

Capcana se referă la războiul aproape inevitabil, rezultat al ascensiunii unei noi puteri care ameninţă să o înlocuiască pe cea existentă.

O carte al cărei subiect este ascensiunea fulminantă a Chinei nu putea să înceapă fără a-l cita pe Napoleon. "Lăsaţi China să doarmă; când se va trezi, va zgudui lumea", avertiza, în urmă cu două secole, împăratul Franţei.

China nu mai doarme şi nu a uitat umilinţele la care a fost supusă în ultimul secol şi jumătate de puterile occidentale.

Profesorul de la Harvard, un insider al politicii americane nu doar din calitatea de consilier al miniştrilor apărării din administraţiile Reagan până la administraţia Obama, ci şi din calitatea de consilier CIA, arată că "dacă Hollywood-ul ar face un film despre confruntarea dintre China şi Statele Unite, responsabilii cu distribuţia nu ar găsi actori principali mai buni decât Xi Jinping şi Donald Trump".

Graham Allison este conducătorul unui proiect susţinut de Harvard Kennedy School, al cărui obiect de studiu este dinamica relaţiilor dintre marile puteri pornind de la lucrarea clasică a istoricului grec Tucidide, Istoria Războiului Peloponesiac.

Tucidide scrie că "ascensiunea Atenei şi teama pe care acest lucru o inspira în Sparta au făcut războiul inevitabil". Rezultatul a fost catastrofal pentru ambele puteri din urmă cu două milenii şi jumătate, deşi istoria consemnează victoria Spartei.

Situaţii asemănătoare din ultimii 500 de ani nu oferă prea multe motive de optimism. Rezultatele studiilor din cadrul proiectului "Capcana lui Tucidide" arată că au existat 16 cazuri în care puterea existentă a fost provocată de o putere în ascensiune, iar în 12 cazuri rezultatul a fost războiul.

Îmbucurător este totuşi faptul că, din cele 4 cazuri paşnice, trei s-au înregistrat în secolul trecut. Acestea sunt confruntările dintre Marea Britanie şi SUA în prima parte a secolului al XX-lea, dintre SUA şi Uniunea Sovietică în perioada postbelică şi dintre Marea Britanie, alături de Franţa, împotriva Germaniei, de la începutul anilor "90.

La scurt timp după numirea generalului David Petraeus la conducerea CIA, în septembrie 2011, Graham Allison s-a întâlnit cu el, iar principalul subiect al conversaţiei a fost China.

Profesorul de la Harvard i-a expus opinia fondatorului statului modern Singapore, Lee Kuan Yew, care a fost premier între 1959 şi 1990, şi a fost considerat mentor, termen de respect suprem în cultura chineză, de toţi liderii Chinei, de la Deng Xiaoping până la Xi Jinping.

În cadrul întâlnirilor cu Lee Kuan Yew, profesorul Allison a aflat că "dimensiunea Chinei este aşa de mare în ceea ce priveşte balanţa puterilor mondiale, încât lumea trebuie să găsească o nouă balanţă". Lee a subliniat că "nu putem să spunem că este doar un alt jucător mare, este cel mai mare jucător din istoria lumii".

În opinia fostului premier din Singapore, balanţa puterii este un concept fundamental pentru înţelegerea relaţiilor dintre naţiuni, însă aceasta nu mai trebuie privită doar din punct de vedere al puterii militare. "Astăzi avem o combinaţie între economic şi militar", i-a precizat Lee profesorului de la Harvard, şi "cred că aspectul economic este cel mai important".

Despre cartea sa, profesorul Allison spune că "nu are ca scop prognozarea viitorului, ci prevenirea acestuia", însă pentru aceasta, "atât liderii de la Washington cât şi cei de la Beijing trebuie să arate că au învăţat şi trebuie să aplice lecţiile istoriei".

Oare mai este loc pentru înţelepciune într-o lume care nu mai poate trăi pe datorie şi trebuie să înfrunte realitatea fără prejudecăţi?