Donatorii internaţionali promit Siriei 4,4 miliarde de dolari

D.I.
Internaţional / 25 aprilie 2018

Mark Lowcock (Sursa foto: Twitter)

Mark Lowcock (Sursa foto: Twitter)

Donatorii internaţionali reuniţi la Bruxelles s-au angajat să acorde 4,4 miliarde de dolari (3,6 miliarde de euro) ajutor pentru Siria pentru anul 2018, a anunţat astăzi Mark Lowcock, şeful biroului ONU pentru afaceri umanitare, transmite AFP

"Bănuiala mea este că, până la sfârşitul zilei, vom avea angajamente pentru anul 2018 în valoare de 4,4 miliarde de dolari", a declarat Mark Lowcock la conferinţa donatorilor, găzduită de Uniunea Europeană şi ONU.

Oficialul a mulţumit în special Uniunii Europene, Germaniei şi Marii Britanii pentru "sumele foarte mari" promise.

"Este un început bun, chiar dacă ne-am fi dorit mai mult", a adăugat Lowcock, menţionând că Statele Unite, unul dintre cei mai mari contribuabili, nu au precizat încă valoarea angajamentului lor.

Organizatorii conferinţei sperau să strângă în total 9 miliarde de dolari (7,3 miliarde de euro) pentru anul 2018. ONU a calculat nevoile pentru ajutorul umanitar în Siria la 3,5 miliarde de dolari (2,8 miliarde euro) şi la 5,6 miliarde de dolari (4,5 miliarde de euro) pentru sprijinirea refugiaţilor din ţările vecine.

Lowcock a precizat în acest sens: "Sumele promise sunt departe de a fi neglijabile. (...) Vom avea promisiuni suplimentare până la sfârşitul anului".

Se aşteaptă de asemenea un acord din partea statelor membre UE cu privire la ajutorul financiar pentru refugiaţii din Turcia, care se ridică la 3 miliarde de euro pe o perioadă de doi ani.

O parte dintre donatori, precum Germania şi Franţa, au făcut angajamente pentru mai mulţi ani. "Promisiunile pentru anul 2019 şi cei următori ajung la 3,4 miliarde de dolari", a explicat Mark Lowcock.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb