DOSAR PENAL LA AEROPORTUL OTOPENI:  Zeci de pasageri ai unei curse charter Corfu-Bucureşti au intrat în ţară fără control

Companii #Aeronautică / 12 iunie 2016

Zeci de pasageri ai unei curse charter Corfu-Bucureşti au intrat în ţară fără control

Poliţiştii cercetează posibile fapte de neglijenţă în serviciu la nivelul unor firme care operează la Aeroportul Otopeni, după ce zeci de pasageri ai unei curse charter Corfu-Bucureşti, ce au avut escală la Cluj, au intrat în ţară fără ca actele lor să fie controlate, au declarat oficiali din IGPF.

Poliţia de Frontieră s-a autosesizat şi face cercetări pentru posibile fapte de neglijenţă în serviciu la nivelul unor firme care operează la Aeroportul Otopeni după ce, pe 7 iunie, zeci de pasageri ce veneau din Corfu au intrat în ţară fără controlul documentelor, aşa cum cere procedura, au declarat oficiali din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) pentru Mediafax.

Sursele citate precizează că este vorba despre o cursă charter Corfu-Bucureşti, cu escală la Cluj, în care se aflau 180 de români. Imediat după ce avionul a aterizat pe Otopeni, oamenii au fost preluaţi cu două autobuze iar o parte au fost duşi la terminalul sosiri interne, unde nu le-a fost făcut controlul documentelor. Astfel, aceştia au intrat în ţară fără să fie verificaţi de poliţiştii de frontieră, aşa cum prevede procedura obligatorie în cazul curselor externe.

Oficialii din cadrul IGPF declară că au fost audiaţi angajaţi ai companiei aeriene, dar şi ai firmei care operează respectivele autobuze. Sursele citate spun că nu ar fi vorba despre un incident grav de securitate, întrucât pasagerii au fost verificaţi prin sistemul special de la Unitatea Naţională privind Pasagerii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cu siguranta piata turistica din Romania mai are cateva secole pana sa o ajunga din urma pe cea din Occident, din pacate. Cel mai mult ma deranjeaza ca numeroase companii de la noi pretind profesionalism, dar nu ofera in schimb nimic, nici macar salariu decent si nici relatii civilizate de munca. Si aici nu pot sa nu includ in capul liste agentia de turism New Concept Travel - American Express. Sigur ca este o companie privata, dar totul se bazeaza acolo pe simpatii personale si nu pe criterii profesionale! Patronul, Malin Malineanu, este un om extraordinar si demn de tot respectul, dar din pacate, are in subordine niste manageri de o calitate umana extrem de indoielnica. Exista spre exemplu o "sefa", Cristina Ene, care conduce de facto absolut tot, ea taie si spanzura, umileste angajatii in cel mai abject mod posibil, si culmea, mai are si tupeul sa se pretinda a fi un model! In timp ce angajatii seriosi si muncitori nu sunt rasplatiti, ci tratati ca ultimele gunoaie, fara mariri salariale, fara ore suplimentare platite, persoane din anturajul Cristinei Ene primesc evaluari favorabile si mariri salariale pe masura. Este o rusine, un lucru nedemn de o firma care isi asociaza numele cu "American Express"!

    Remarc in ultima vreme diversificarea ofertelor agentiilor de turism, inclusiv in ceea ce priveste destinatiile exotice. Sigur, se poate vorbi inca la nivelul pietei despre necesitatea unei mai bune transparente si seriozitati din partea acestor agentii. Exista desigur agentii serioase, competente, dar si unele mai putin profesioniste, care iti dau in permanenta senzatia ca urmaresc doar inselarea clientului. Dau doar un singur exemplu: compania la care lucrez colaboreaza in domeniul turismului de afaceri cu o agentie numita New Concept Travel- American Express. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa solicit un bilet de avion sau o cazare prin intermediul acestei agentii, pentru ca ulterior sa verific si sa constat ca erau disponibile tarife mai bune daca imi faceam singur rezervarea. Si cel mai mult ma deranjeaza obstinatia cu care incercau sa se disculpe de fiecare data. Fie agentul de travel, fie relationship manager-ul de la New Concept Travel, Cristina Ene, imi scriau mesaje kilometrice prin care divagau si faceau tot posibilul sa se detaseze de orice fel de culpa. De parca noi am fi niste "fraieri", iar ei niste genii. Absolut dezgustatoare si insultatoare pentru client.

    Da, este de notorietate lipsa completa de seriozitate a unor agentii de turism.. apropo de New Concept Travel, tot o problema am avut si eu cu un transfer de la aeroport. Am asteptat soferul o jumatate de ora, bineinteles ca am luat pana la urma un taxi.. ca dupa cateva ore sa primesc un mesaj kilometric de la Cristina Ene, prin care nu stiau cum sa-si mai ceara scuze, dar incercand oricum sa paseze vina pe razele de luna. Si se mai mira ca lumea migreaza catre Uber sau alte solutii de transport..

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb