DOSARUL DESPĂGUBIRILOR Crinuţa Dumitrean (ANRP), arestată preventiv pentru 30 de zile

C.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 noiembrie 2014

Crinuţa Dumitrean (ANRP), arestată preventiv pentru 30 de zile

DNA: "Dumitrean şi Bica au acţionat concertat şi s-au susţinut una pe cealaltă în comisia ANRP"

Actualizare 15:55

Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean a fost arestată preventiv, în timp ce Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al instituţiei, va fi cercetată în libertate sub control judiciar, în dosarul Alinei Bica, a decis, marţi, instanţa supremă, potrivit surselor din presă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

---

Actualizare

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut-o, ieri seară, pe Crinuţa-Nicoleta Dumitrean, fost preşedinte al ANRP şi al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din aceeaşi instituţie, acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Fosta şefă a ANRP va fi prezentată astăzi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

"Membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării", acuză anchetatorii.

Procurorii susţin că raportul de evaluare întocmit de expert a fost aprobat cu încălcarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Acestea prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

"Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului", menţionează comunicatul DNA.

---

Procurorii DNA susţin că fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi fost şefă DIICOT Alina Bica au acţionat concertat şi s-au susţinut una pe cealaltă în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar activitatea acestora şi a celorlalţi şapte membri ai comisiei a fost "abuzivă, infracţională".

Procurorii DNA au pus în mişcare, în 20 noiembrie, acţiunea penală faţă Nicoleta Crinuţa Dumitrean, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data faptelor, fiind suspectată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Surse judiciare au declarat, citate de Mediafax, că fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean nu a putut fi audiată până în prezent, întrucât a fost plecată din ţară.

Crinuţa Dumitrean a fost adusă ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu a fost ieri la audieri la DNA.

Procurorii au cerut aseară Camerei Deputaţilor aviz pentru reţinerea şi arestarea parlamentarului, acuzat de abuz în serviciu.

În cursul după-amiezii de ieri, Oana Vasilescu, fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, a fost reţinută de procurorii DNA, urmând să fie adusă în faţă instanţei cu propunere de arestare preventivă. Oana Vasilescu este acuzată de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală faţă de Oana Vasilescu pe 20 noiembrie, dar nu i-au putut aduce la cunoştinţă învinuirile, întrucât era plecată din ţară.

De abuz în serviciu este acuzat şi un alt membru al comisiei de despăgubiri, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Anchetatorii susţin că, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.

Potrivit informaţiilor din documentele anchetatorilor, de dosarul de despăgubire privindu-l pe Gheorghe Stelian s-a interesat şi Crinuţa Dumitrean.

Într-o declaraţie dată anchetatorilor care instrumentează cauza despăgubirilor se arată că, la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Crinuţa Dumitrean şi Bica Alina, reprezentanta Ministerului Justiţiei la data faptelor, "acţionau concertat, iar în situaţia în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susţinută de cealaltă".

În respectiva declaraţie se mai arată că raportul de evaluare a fost introdus în şedinţa comisiei din 26 februarie 2011, dar întrucât valoarea foarte mare, de aproximativ 380 de milioane de lei, a ridicat suspiciuni membrilor CCSD, s-a hotărât chemarea evaluatorului.

Anchetatorii arată în documente: "Astfel, Alina Bica, reprezentanta MJ, a făcut această solicitare care a fost aprobată de CCSD. Alături de acest dosar, au fost solicitate clarificări şi pentru alte dosare fără relevanţă, doar pentru a crea o aparenţă de exercitare cu responsabilitate a atribuţiilor ce îi reveneau. La şedinţa din 15.03.2011 a fost prezent şi evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare. În cadrul acestei şedinţe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată (...) Or, potrivit probelor administrate în cauză, evaluatorul a folosit metoda tehnică de evaluare a comparaţiei, dar nu a unor loturi similare de teren şi metoda tehnică a parcelării dar nu prin analogie, deoarece nu erau asemănătoare loturile comparate, iar aceste împrejurări oferă indicii puternice de conivenţă infracţională între cei implicaţi".

Procurorii susţin că activitatea Comisiei Centrale de Despăgubiri din care au făcut parte cele nouă persoane a fost "abuzivă, infracţională", întrucât prin intermediari s-a intervenit la aceştia pentru ca dosarul de despăgubire al lui Gheorghe Stelian să fie soluţionat favorabil acestuia, iar în acelaşi scop, evaluatorul ar fi primit până la 100.000 de lei pentru a supraevalua terenul.

Totodată, în documentele citate se mai arată că omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni "pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP" în vederea soluţionării dosarului lui Gheorghe Stelian.

Anchetatorii prezintă în acest sens o declaraţie a unei persoane care afirmă că Gheorghe Stelian a cumpărat de la un anume Dino Sinigalia, în 2010, drepturi litigioase pentru terenul de 13 hectare din zona Plumbuita.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor "au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţu Emil, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această suma bugetul de stat", se arată în documentul DNA.

Astfel, potrivit procurorilor, ei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian - 46.288.238 euro, Vişoiu - 7.035.812 euro, Andrici - 4.196.800 euro şi Gheorghe - 4.196.800,2 euro.

Crinuţa Dumitrean a ocupat funcţia de preşedinte al ANRP, cu rang de secretar de stat, în perioada 2009-2011. La numire, Crinuţa Dumitrean a fost susţinută de secretarul general a PDL , Ioan Oltean, şef al organizaţiei de Bistriţa-Năsăud a partidului. Dumitrean a fost destituită de fostul premier Emil Boc, după ce, în august 2011, DNA l-a arestat pe Remus Baciu, unul dintre vicepreşedinţii de atunci ai autorităţii. În cele din urmă, Baciu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, pentru corupţie, anul acesta.

Ce avere avea Crinuţa Dumitrean în 2011

Potrivit declaraţiei de avere publicate pe 27 octombrie 2011 pe site-ul ANRP (la finele mandatului de preşedinte al Autorităţii), Crinuţa Nicoleta Dumitrean deţinea un teren intravilan în oraşul Voluntari (judeţul Ilfov), cumpărat în 2009, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, precum şi trei terenuri agricole, situate tot în Ilfov, în localităţile Afumaţi, Dascălu şi Tunari (însumând aproximativ 73.000 mp), achiziţionate între 2006 şi 2009.

Crinuţa Dumitrean mai avea în 2011 un apartament de 85 mp şi o garsonieră de 32 mp, ambele în Capitală, pe care le cumpărase în 2006, respectiv 2001. Fostul preşedinte al ANRP mai avea un autoturism BMW din 2006, dar şi un credit la BRD de 10.000 euro, contractat în 2009.

Ca preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean a avut în 2011 venituri de 49.836 lei, iar ca membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea a câştigat 5.651 lei.

De ce s-a sesizat ANI

În aprilie 2012, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Comisiei de Cercetare din Curtea de Apel Bucureşti (CAB) să controleze averea Crinuţei Dumitrean, după ce ANI constatase că fostul oficial ANRP nu poate justifica peste 150.000 euro, venituri realizate când a fost preşedintele Autorităţii (2009-2011), director adjunct al Institutului Naţional de Administraţie (INA) (2009) şi director în Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) (2006-2012).

Astfel, ANI a constatat existenţa unei diferenţe de 627.105 lei (aproximativ 152.634,99 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Dumitrean în perioada exercitării funcţiilor antemenţionate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb