DOSARUL SOV-POPA, ÎN INSTANŢĂ Rechizitoriul lui Vîntu, bazat, în principal, pe dialoguri interceptate

M.R.
Ziarul BURSA #Politică / 15 octombrie 2010

Rechizitoriul lui Vîntu, bazat, în principal, pe dialoguri interceptate

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind favorizarea infractorului Nicolae Popa, fugarul din dosarul FNI, alături de Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, oamenii prin care procurorii susţin că Vîntu l-ar fi susţinut financiar pe Popa ca să se sustragă executării pedepsei penale.

Procurorii susţin că după condamnarea definitivă a lui Nicolae Popa, mai precis între octombrie 2009 şi ianuarie 2010, Vîntu i-ar fi trimis lui Popa 70.000 de euro, în două tranşe, din suma anuală, de 200.000 de euro, pe care o agreaseră amândoi ca sprijin financiar.

"Suma îi era necesară condamnatului pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie", potrivit rechizitorului întocmit de procurori.

Procurorii mai susţin că Sorin Ovidiu Vîntu a pus la cale un plan prin care să fie transferaţi banii, astfel încât să fie ascunsă identificarea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Pentru asta, Sorin Ovidiu Vîntu s-ar fi folosit de ceilalţi doi inculpaţi, Octavian Ţurcan şi Alexandra Stoian, dar şi de alte persoane, inclusiv fratele lui Nicolae Popa.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.

Luni, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost la Parchetul instanţei supreme, unde a semnat procesul verbal că a luat la cunoştinţă învinuirile, el spunându-le procurorilor că nu vrea să studieze materialul de urmărire penală.

Şi omul de afaceri Octavian Ţurcan a fost, luni, la Parchetul instanţei supreme pentru a studia materialul de urmărire penală.

După vizita la Parchet, Sorin Ovidio Vîntu a declarat că este interceptat încă din 2006, pentru că ar fi făcut "lobby" pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Rechizitoriul trimis instanţei de procurori se sprijină, în mare măsură, pe interceptările telefonice purtate de cei angrenaţi în ajutorarea lui Nicolae Popa, de la Sorin Ovidiu Vîntu, la Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nenorocitul asta de "afacerist' trebuia demult,sa fie inchis si asta intro mina de sare,pe toata viata lui!!!!Dar intro tara in care justitia nu exista efiresc ca talharii,coruptii,jefuitorii sa conduca!!!Noroc ca mai este Basescu si nu pot devaliza toata tara!!!!Oricum cine a spus ca politica este o c..u..r..v..a a avut perfecta dreptate.ca politician nu mai poti fii OM,doar un animal care cauta ca si un carnivor ceva sangerand.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb