Douăzeci de cetăţeni străini au fost ucişi în luarea de ostatici din Bangladesh

Laura Boico
Internaţional / 2 iulie 2016

Douăzeci de cetăţeni străini au fost ucişi în luarea de ostatici din Bangladesh

Actualizare 17:45 Guvernul de la Roma anunţă că nouă cetăţeni italieni au fost ucişi în atacul din Bangladesh

Nouă italieni, patru bărbaţi şi cinci femei, au fost ucişi în atacul comis de militanţi islamişti asupra unui restaurant din capitala Bangladeshului şi un altul este dat dispărut, a anunţat ministrul de externe italian, Paolo Gentiloni, relatează AFP şi Reuters.

Ministerul a publicat o listă cu numele celor nouă victime, adăugând că familiile acestora au fost anunţate. Persoana dispărută se afla în restaurant în momentul atacului, însă nu a fost identificată printre cele 20 de victime, a explicat Gentiloni.

(L.B.)

--------

Actualizare 15:20 Premierul Matteo Renzi afirmă că Italia a suferit "o pierdere dureroasă"

Premierul italian Matteo Renzi a condamnat ferm atacul de astăzi din Bangladesh, în care au fost ucise 20 de persoane, printre care numeroşi cetăţeni italieni, afirmând că Italia a suferit "o pierdere dureroasă", relatează AFP şi Reuters, citat de Agerpres.

Într-un scurt discurs televizat, Matteo Renzi nu a confirmat numărul italienilor ucişi, explicând că doreşte mai întâi să anunţe familiile victimelor.

"Am urmărit toată noaptea derularea evenimentelor în speranţa unui deznodământ diferit", a declarat Renzi.

"Confruntată cu tragedia islamului radical, Italia este unită şi nu va ceda în faţa nebuniei celor care doresc să ne distrugă vieţile", a mai adăugat acesta.

"Suntem ca o familie care a suferit o pierdere dureroasă, însă care nu are nicio intenţie să dea dreptate celor care cred că distrugerea valorilor noastre este un ţel căruia ei îşi pot dedica vieţile. Noi suntem mai puternici", a subliniat el.

(L.B.)

--------

Actualizare 13:40

Douăzeci de cetăţeni străini au fost ucişi în luarea de ostatici asupra unui restaurant din capitala Bangladeshului, frecventat de diplomaţi şi expatriaţi, a anunţat astăzi un purtător de cuvânt al armatei acestei ţări, informează Reuters, DPA şi AFP, citat de Agerpres.

Majoritatea ostaticilor care au fost ucişi sunt cetăţeni italieni sau japonezi, potrivit AFP.

De asemenea, potrivit generalului de brigadă Naim Asraf Chowdhury, în asaltul pe care l-au întreprins astăzi asupra restaurantului pentru a-i elibera pe ostatici, comandourile forţelor de securitate au ucis şase terorişti.

(L.B.)

---------

Şase terorişti au fost lichidaţi şi cel puţin 13 ostatici au fost eliberaţi de echipele de comando ale forţelor de securitate din Bangladesh, care au luat astăzi cu asalt restaurantul din Dhaka unde mai mulţi oameni au fost luaţi ostatici vineri seara, au anunţat autorităţile locale citate de Reuters.

Şase oameni înarmaţi au fost ucişi în timpul operaţiunii, şi unul a fost capturat în viaţă, în timp ce 13 ostatici au fost salvaţi, a declarat prim-ministrul Bangladesh, Sheikh Hasina, într-o emisiune TV.

Restaurantul a fost securizat, însă unii dintre atacatori este posibil să fi reuşit să scape, a adăugat acesta.

"Operaţiunea s-a încheiat. Situaţia este sub control", a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei din Bangladesh, Rashidul Hasan.

Numărul şi naţionalitatea ostaticilor au fost neclare. Poliţia a declarat că mai devreme oameni înarmaţi au ţinut aproximativ 20 de ostatici.

De asemenea, potrivit Reuters, cel puţin doi poliţişti au fost ucişi în asaltul de astăzi.

Mai mulţi indivizi au atacat vineri seara restaurantul Holey Artisan Bakery din Dhaka, frecventat de diplomaţi şi expatriaţi, potrivit unor surse din rândul forţelor de ordine şi martorilor oculari. Atacatorii au dat buzna în clădire în jurul orelor locale 21:20 (15:20 GMT), strigând "Allah Akbar", deschizând focul şi făcând uz de explozibili.

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat la scurt timp atacul şi luarea de ostatici. "Comandouri ale SI au atacat un restaurant frecventat de străini în oraşul Dhaka, în Bangladesh", a anunţat agenţia de presă Amaq, apropiată organizaţiei jihadiste, într-un comunicat difuzat pe reţelele de socializare. Atacul a făcut "peste 20 de morţi de diferite naţionalităţi", a mai afirmat Amaq, difuzând fotografii ce prezentau trupuri însângerate, care nu au putut fi autentificate.

Această luare de ostatici intervine în condiţiile în care Bangladeshul este lovit de un val de asasinate ce au vizat apărători ai laicităţii, intelectuali şi membri ai minorităţilor religioase, asasinate imputate grupărilor jihadiste şi în care au fost ucişi peste 50 de oameni în trei ani.

Guvernul atribuie responsabilitatea pentru aceste asasinate principalei formaţiuni din opoziţie, Bangladesh Nationalist Party (BNP), şi aliaţilor săi islamişti.

Autorităţile au lansat luna trecută, pe teritoriul întregii ţări, o serie de operaţiuni împotriva grupărilor jihadiste, în cursul cărora peste 11.000 de persoane au fost arestate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb