Zona euro trebuie să introducă un sistem unic pentru protejarea deponenţilor băncilor, spune preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, adăugând că eşecul în realizarea unei asemenea reforme subminează uniunea monetară.
Într-un discurs susţinut recent, la Frankfurt, Draghi a semnalat că incapacitatea de a introduce un astfel de sistem de siguranţă riscă repetarea greşelilor de proiectare instituţională făcute la înfiinţarea euro (economiile celor 19 state care folosesc moneda unică sunt administrate individual).
"Depozitele, care sunt cea mai răspândită formă a banilor, trebuie să inspire acelaşi nivel de încredere, indiferent unde se află", a atras atenţia Draghi.
Afirmaţiile oficialului BCE vin în ciontextul în care noile norme comunitare vor face posibilă, din ianuarie 2016, impunerea de pierderi deponenţilor ce au conturi de peste 100.000 de euro, dacă o bancă din zona euro are probleme.
Pe de altă parte, Mario Draghi a declarat că BCE va reanaliza politica sa monetară în decembrie, ca să vadă dacă aceasta oferă suficient sprijin economiei.
"Gradul de adecvare al politicii monetare va trebui reexaminat la reuniunea consiliului guvernatorilor din decembrie", a spus Draghi, adăugând că board-ul BCE este dispus şi are capacitatea să utilizeze toate instrumentele pe care le are la dispoziţie conform mandatului.