Dragne-a fost Zgonea, cât a tăcut

MAKE
Ziarul BURSA #Editorial / 18 mai 2016

Dragne-a fost Zgonea, cât a tăcut
MAKE

Smucit de stângul de Liviu Dragnea, de dreptul de Călin Popescu Tăriceanu şi îmbrâncit din spate de Traian Băsescu, Valeriu Zgonea s-a încleştat de braţele fotoliului de preşedinte al Camerei Deputaţilor, din care nu se lasă smuls, deşi a fost dat afară din PSD şi toată lumea este atrasă de acest spectacol, cu toate că ăsta nu-i decât actul al doilea al show-ului, unde actul întâi a fost cu mult mai important.

Zgonea?

Zgonea nu este important.

Despre Zgonea probabil că se poate spune orice, că ar avea dosare penale, că ar fi la fel de corupt ca oricare alt politician, că n-are caracter, că e SRI-st, mason, distrugător de PSD, braţul ascuns al DNA, mă rog, orice şi acest orice deja a fost spus de unul şi de altul - ce-aţi fi vrut, ca Zgonea să fie vreun înger în politică, de vreme ce a ajuns preşedinte executiv în PSD?!

Nu, Zgonea nu este ceva care să merite vreo atenţie specială.

"Cazul Zgonea", însă, da, merită o atenţie specială, dar nu în acest act al doilea, ci în primul act, când a fost dat afară din PSD, pentru că a exprimat public opinia că Liviu Dragnea trebuie să se retragă din poziţia de preşedinte PSD, condamnat fiind la (doi ani de închisoare) cu suspendare, pentru malversaţiuni electorale.

Expresia "doi ani de închisoare" este pusă între paranteze, pentru că aşa o tratează publicul, înclinat să o treacă cu vederea; dar, pentru PSD-işti, expresia "doi ani de închisoare" pare să nu existe nici măcar între paranteze, pare să nu existe deloc.

Pentru PSD-işti, Liviu Dragnea a fost condamnat cu suspendare, pur şi simplu.

Şi a fost cu suspendare, pentru că este o condamnare nedreaptă.

De fapt, Liviu Dragnea este un erou.

Înţelegeţi, dom'le, de ce actul întâi este cu mult mai important decât actul al doilea?

PSD nu este condus de un infractor condamnat, ci de un erou.

Prestidigitaţia asta, în care bagi un infractor în joben şi scoţi de acolo un erou, nu o putea face nici Iosefini.

Oare, dacă nu ar fi fost condamnat "cu suspendare", PSD-ului i-ar mai fi ieşit scamatoria?

Nu ştiu, PSD pare capabil să fie condus şi de un om aflat în puşcărie, pentru că între acela şi Liviu Dragnea singura diferenţă este că Dragnea poate veni la reuniunile partidului, fără cătuşe.

Cu drept sau fără drept, probabil cu intenţia să-i ia locul la şefia PSD, Zgonea a afirmat normalul: Liviu Dragnea trebuie să se retragă de la conducerea partidului.

Nimic extraordinar.

Normalul.

Sigur că un politician când afirmă normalul, o face din pură coincidenţă cu interesul său.

Totuşi, era normalul, aşa, în general - nu poţi avea un condamnat la doi ani de închisoare drept preşedinte de partid, a doua zi după ce a fost condamnat.

Când a spus asta, Zgonea era numărul doi în PSD.

Iar numărul unu l-a dat afară din partid pe numărul doi.

Nu mai este vorba de Dragnea şi Zgonea, ci de două numere: unu şi doi.

Ce rezultă din această aritmetică?

Că în partid, nu ai ce căuta, dacă nu eşti numărul unu.

Cât timp nu eşti numărul unu, numărul unu te poate da afară, împotriva oricărei evidenţe, împotriva oricărui principiu.

Şi dacă nu vrei să fii dat afară, atunci ţine-ţi dracului gura aia spurcată de sclav politic, până când ajungi numărul unu.

Ceea ce s-a petrecut în actul întâi al acestui show politic, vrea să spună că trebuie să renunţăm la ideea de partid politic; putem avea 19 milioane de preşedinţi a 19 milioane de partide - fiecare cu al lui.

Nu-mi displace.

Doar că este o tâmpenie.

Busculada asta de pe fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu este decât mahalagism.

Ei bine, la asta se pricepe toată lumea, inclusiv ambasadorul american, care s-a apucat să-l susţină pe Zgonea, abătând atenţia de la actul întâi.

Eu, unul, nu îl susţin pe Zgonea, ca să vă puteţi concentra asupra subiectului.

De altfel, nici că-mi place.

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. adica in cazul in care chimia nu se mai potriveste atunci se recurge la suspendarea din functie....

    1. Adica uleiul se separa de apa doar dupa ce esti condamnat cu suspendare ?

      Daca era condamnat de ce nu putea conduce de dupa grati ? 

      POLITICA NOASTRA ESTE PLINA DE PENALI SI IMPOSTORI ARD DE GRYJA LOR SI IY DOR IN COT DE NATIUNE PARLAMENTUL ESTE O CLOACA DE SERPI SI REPTILE

      Iara Zorro se astepta probabil sa obtina o astfel de reactie din partea Alchimistului.

      Haha

      Ma gandeam ce patesc alchimisti cu prafuri albe, ca faina de grau :)) 

      nu ne regasim in acest parlament?!

    Chiar primul articol. E vorba de Camera Deputatilor

    1. Da. Scuze! Am corectat. Multumesc!

      E vorba de AGa aprilie 2013 SI nu 2012. Make like it. Is a Genious:-)

    In sfarsit cineva pune problema in termeni normali!Ca Zgonea este sau nu un incult, un profitor, un trdator KGB-ist puteau sa o constate toti inca de la prima aparitie in viata publica. Numai ca, fiind membru de vaza al unui partid mafiot nimeni nu si-a exprimat punctul de vedere. In momentul in care Zgonea a pus in discutie, pentru prima data, un lucru firesc si normal au sarit toti pe Zgonea in loc sa sara la gatul lui Dragnea. Un lucru mai trebuie adaugat: ca Dragnea si toti pesedistii tocmai modificasera Statutul PSD in sensul ca nici un condamnat nu are voie sa mai detina o functie de conducere in partid!!! Pai sa mai spuna cineva ca PSD-istii tin cont de vreo regula!

    1. daca il propun pe Zorro seful de partid alaturi de Blaga si Gorghiu. Ar demonstra ca sustin principii... Si ca nu vor sa faca blatul in alegeri...

      Make te inscri cu cinste in pleiada prea corectilor Basescu,Macovei,Morar,Kovesi,f andosita aia ridicola de la curtea suprema.In fond ia mai da-i dracului pe cei 7-8 milioane de romani cu voturile lor cu tot.Noi sintem culti si intransigenti,adepti incoruptibili ai vechii vorbe 'fiat justitia pereat mundus'

      de ce a fost nevoie de intelepciunea a 7-8 meleoane de finutzi:

      1 amanarea sine die a aderarii la zona euro 

      2. blocarea modificarii redeventelor conform pietei 

      3. schimbarea strategies de privatizare prin blocarea transformarii datoriilor in actiuni 

      4. aprobarea folosirii tarifelor nationale pentru consum gaze in central electrice 

      5.neaplicarea de Impozit bancilor pentru Impozit amanat la trecerea IFRS de la IAS. 

      6. modificarea capitalului social prin ordinul 1286 per 2012 la AGA din aprilie 2012

      7.modificarea interzicerii de prelungire a contractelor de imprumut care au avantajat micsorarea RMO....:-) 

      Imi dau seama cit ii datoram lui Dragnea, de vreme ce lumea inca exista.

    Make, daca iti plac tampeniile incepi sa scri ceea ce ai scris.

    1. Timpeniile imi plac dintotdeauna, astfel ca nu-mi explic de ce am scris asta abia acum.

      Hahahahaha

    Zgonea ar fi trebuit sa stie ca nu e frumos sa lingi si sa scuipi in acelasi loc. Criticile sale ar fi trebuit sa fie formulate in sedintele interne ale partidului , nicidecum in fata camerelor de luat vederi.

    Cat despre condamnarea lui Dragnea , motivele enuntate de justitie sunt subtirele rau de tot si par a fi cautate cu lumanarea. Mai degraba pare a fi vorba un semnal energic din partea unei persoane cu rang inalt , menit sa descurajeze pe toti cei care s-ar mai putea gandi in viitorul apropiat la suspendarea unui presedinte aflat in functie. 

    Cheia saradei se afla in promovarea ulterioara a d-nei L.S. de la I.C.C.J.R la C.C.R.

    1. De ce ne-am pierde in subtilitati si scenarii?

      Mie mi se pare de la sine inteles ca PSD este simbolul luptei cu injustitia.

      Desigur. 

      De altfel, toate partidele lupta cu injustitia, este o lupta generalizata, a carei pricipala strategie este hotia, ca sa enerveze injustitia.

      Daca avea bun simt cand i s-a deschis dosarul.

      Obligatoriu cand a fost condamnat. 

      Membru Psd ti-e frica?

      Nume nu ai?

      Esti in campanie. 

      acelasi lucru s-a intamplat si cu sefu de la TSd, fostul component HQ.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb