DRAGNEA DESPRE DECIZIA CCR:  "Guvernul a acţionat legal, ceea ce este un lucru foarte important"

Ziarul BURSA #Politică / 9 februarie 2017

Curtea Constituţională a comunicat că Guvernul a acţionat legal, ceea ce este foarte important, a afirmat, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al social-democraţilor.

"Nu este mult de comentat, acolo am citit o propoziţie - Guvernul a acţionat legal. Ceea ce este un lucru foarte important dincolo de discuţia pe fondul contestaţiei. Aşteptăm şi decizia de mâine (n.r. astăzi) a CCR, înţeleg că şi domnul preşedinte Tăriceanu a sesizat CCR. Este instituţia de la care toată lumea aşteaptă aceste decizii pentru că sunt importante, dincolo de tensiuni, dincolo de supărări, de discursuri şi certuri politice, deciziile Curţii Constituţionale sunt importante, dar în acelaşi timp sunt şi obligatorii", a declarat Dragnea, la Parlament.

Curtea Constituţională a României a stabilit ieri, cu majoritate de voturi, că nu există conflict juridic de natură constituţională între puterile statului în urma adoptării OUG privind modificarea Codurilor penale.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri, că s-a constatat că nu există conflict nici între autoritatea judecătorească şi Guvern şi nici între Parlament şi Guvern.

Referitor la urgenţa şi oportunitatea actului normativ, în speţă ordonanţa de urgenţă, el a arătat că nu este de competenţa Curţii să o verifice în această sesizare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Exact. Doar ca exact fondul ordonantelor care dezincrimineaza abuzurile conteaza, nu doar forma in care au fost emise.

    1. Corecta observatia ,...intrebarea este cine da raspunsul...pe fondul de continut al OUG 13 /2017...ca altfel ne putem trezi cu tot felul de OUG x ......

      Corect, dar "important" este faptul ca demisia/anuntul demisiei a venit doar dupa ce CCR l-a albit pe Javrache.

      Alta intrebare? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb