DRAGOŞ DRĂGAN, SECRETAR DE STAT MEEMA" "Criza relevă necesitatea crucială ca politica de turism să adopte o abordare guvernamentală integrată"

J.P.
Miscellanea / 29 septembrie 2020

"Criza relevă necesitatea crucială ca politica de turism să adopte o abordare guvernamentală integrată"

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Dan Dragoş Drăgan, a participat azi la o nouă întâlnire informală a miniştrilor responsabili de turism din Statele Membre UE, organizată în sistem de videoconferinţă de către Preşedinţia Germană a Consiliului Uniunii Europene. Reuniunea a oferit cadrul de dezbateri cu privire la implicaţiile pandemiei COVID-19 asupra sectorului turismului, precum şi pentru deciziile necesar a fi adoptate pentru viitor, conform unui comunicat trimis redacţiei.


Dan Dragoş Drăgan, secretarul de stat: "Criza relevă necesitatea crucială ca politica de turism să adopte o abordare guvernamentală integrată, astfel încât măsurile de răspuns să fie coerente şi complementare pachetelor generale de stimulare economică adresate IMM-urilor şi lucrătorilor. Este esenţial să investim în capitalul uman prin programe speciale şi, astfel, să consolidăm capacităţile pe competenţe digitale".


Planurile de redresare naţionale pot reprezenta o oportunitate unică de a încuraja dezvoltarea durabilă, inclusiv cea ecologică, în sectorul turismului. Astfel, în urma răspunsului imediat la criză, tranziţia verde şi transformarea digitală vor rămâne relevante, iar deciziile politice vor juca un rol important în conturarea sectorului turistic în contextul post-COVID-19.

Secretarul de stat Dan Dragoş Drăgan a evidenţiat faptul că este imperios necesară o abordare coordonată şi nediscriminatorie la nivel european, inclusiv între sectorul public şi cel privat, în ceea ce priveşte eventualitatea adoptării unor noi restricţii sau avertismente de călătorie. "Este o lecţie pe care, cu siguranţă, am învăţat-o în etapele anterioare ale pandemiei. Vorbim, inclusiv, despre standarde comune pentru igienă şi siguranţă în sectorul turistic, dar şi de o informare accesibilă, consecventă şi fiabilă", a afirmat acesta.

România a salutat propunerea Comisiei de Recomandare a Consiliului privind o abordare coordonată a restricţionării liberei circulaţii ca răspuns la pandemia COVID-19.

Comisarul european Thierry Breton, prezent la întâlnire, a întărit ideea de redresare durabilă pentru "ecosistemul turism", argumentând că activitatea la nivel european a scăzut din februarie până în iulie 2020 cu 75%, iar veniturile din sector s-au diminuat cu 70% în trimestrul III 2020. Acesta a reliefat, totodată, necesitatea continuării cooperării cu miniştrii responsabili de sănătate, transport, interne şi economie pentru a crea un mediu protector pentru sănătatea turiştilor şi a personalului din domeniu. Thierry Breton a anunţat şi organizarea Convenţiei europene în domeniul turismului, pe data de 12 octombrie a.c. La acest eveniment, miniştrii de resort sunt invitaţi să facă publice declaraţii privind perspectivele naţionale pentru consolidarea sectorului, pentru următoarea decadă.

Preşedinţia Germană a evidenţiat faptul că turismul se bazează pe mai mulţi piloni industriali şi are conexiuni profunde cu alte ecosisteme. Programul Next Generation EU va oferi susţinere inclusiv sectorului turismului, iar la nivel naţional sunt necesare măsuri suport imediate pentru a susţine companiile aflate în faliment sau care au dificultăţi financiare din lipsa de activitate. O altă idee subliniată a fost promovarea UE ca destinaţie sigură pentru activităţile turistice.

Comisia Europeană a fost reprezentată, în cadrul evenimentului, de către Thierry Breton, comisarul european pentru piaţă internă. Alături de miniştri şi reprezentanţi la nivel înalt din toate statele membre, la dezbateri a participat şi secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb