Draxlmaier se extinde la Codlea, numai în construcţia halelor investind 4 milioane de euro

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 19 iunie 2017

Draxlmaier se extinde la Codlea, numai în construcţia halelor investind 4 milioane de euro

Compania IMT - Imobiliare Management Transilvania din Codlea, care dezvoltă hale de producţie pentru nemţii de la Draxlmaier, şi-au majorat capitalul social în luna mai cu 18,179 milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro). Suma este necesară unei noi etape a dezvoltării fabricii Draxlmaier din Codlea.

DTR Draxlmaier Sisteme Tehnice Codlea, fabrica din Braşov a concernului german, a încheiat anul trecut cu afaceri de 179,389 milioane de lei (aproape 40 de milioane de euro), în creştere faţă de anul anterior cu aproape 33% faţă de business-ul înregistrat în anul anterior. În acelaşi timp, profitul companiei a urcat de la 5,71 milioane de lei la 7,25 milioane de lei, numărul mediu de angajaţi crescând în această perioadă de la 1.356 la 1.611 persoane.

Draxlmaier anunţa la începutul acestui an că în 2017 va pune accent în continuare pe dezvoltarea atelierelor-şcoală destinate elevilor de la şcoala profesională în regim dual. în acest moment, există deja două astfel de ateliere, în Braşov şi Timişoara şi sunt în proces de amenajare atelierele din Piteşti, Satu Mare şi Hunedoara. Acestea vor fi dotate cu echipamente şi utilaje noi şi performante. Compania se implică în dezvoltarea noilor generaţii de specialişti încă din 2012.

De asemenea, grupul german îşi dezvoltă afacerea în România, investind peste 150 de milioane de euro până în 2018 într-un amplu proces de extindere. Lucrările de construcţie din Hunedoara şi Braşov au fost deja demarate. În Piteşti va fi continuată activitatea în Centrul de Dezvoltare Inginerie şi IT, producţia în cadrul celei mai noi companii, în timp ce prima companie înfiinţată ar putea fi închisă. Investiţia în regiune va continua prin susţinerea sistemului de învăţământ dual, precum şi a programului de internship şi a celui de predare de cursuri iniţiate în cadrul Universităţii Piteşti.

Draxlmaier Group va investi, până la finele anului, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie din Hunedoara şi Codlea. În Hunedoara, suprafaţa fabricii actuale se va dubla practic, lucrările urmând să fie gata în 2017, iar în Codlea urmează ca, în perioada următoare, să înceapă activitatea de producţie în a treia hală. În Timişoara, volumul de lucru este tot mai mare, la fel ca în Satu Mare, unde campania de recrutare demarată anul trecut este în plină desfăşurare pentru a asigura forţa de muncă necesară volumelor de lucru în creştere.

Până acum, compania a investit peste 500 de milioane de euro în România, beneficiind de susţinerea şi implicarea unei echipe de 15.000 de angajaţi.

Draxlmaier a venit în România în anul 1992, la scurt timp după ce a deschis fabrici în Cehia şi Ungaria. După deschiderea uzinei din Piteşti (Lisa Draxlmaier Autopart România), grupul german a început producţia şase ani mai târziu în Satu Mare şi Timişoara, în anul 2000 a urmat uzina din Codlea, iar în 2003 la Hunedoara. În 2014 germanii au înfiinţat o nouă companie, Sisteme de Producţie Cablaje SRL, cu sediul central în Timişoara şi punct de lucru la Piteşti, care produce piese de schimb şi cablaje.

Cele şase companii Draxlmaier din România au avut în 2015 afaceri totale de 924,3 milioane de lei (circa 208 milioane de euro), un câştig net de peste 40 milioane de lei (aproximativ 9 milioane de euro) şi un număr total mediu de 13.606 angajaţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb