Dreptul la replică

Prof. univ. dr. Vergil Voineagu, PreŞedintele INS
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 noiembrie 2008

Stimată Doamnă Redactor Şef,

Sunt absolut convins că, în calitatea dumneavoastră de Redactor şef al unei publicaţii cunoscute, care şi-a câştigat, fără îndoială, pe merit, în special în ultimul timp, notorietate în rândul cotidianelor cu profil economic, sunteţi bine informată în legătură cu rolul, func­ţiile şi locul pe care Institutul Naţional de Statistică le deţine în cadrul administraţiei centrale a statului.

În exercitarea funcţiilor sale, institutul este călăuzit de o serie de principii fundamentale generate de contextul internaţional şi stipulate în legea statisticii oficiale româ­neşti care constau în obiectivitate, corectitudine, transparenţă, profesionalism şi deontologie în folosirea metodelor şi tehnicilor de aplicare a normelor şi standardelor Uniunii Europene la elaborarea datelor statistice.

Vă asigur că, pentru mine, în calitate de preşedinte al Institutului Naţional de Statistică şi de profesor universitar la catedra de statis­tică a Academiei de Studii Economice, ca şi pentru colegii mei, nu există nimic mai presus în activitatea noastră decât onorarea cum se cuvine a profesiei de statistician şi asumarea responsabilităţii şi obligaţiei pe care o avem de a servi cu onestitate şi loialitate societatea românească, conştienţi de faptul că de relevanţa şi acurateţea informaţiei statistice depind în cel mai înalt grad deciziile ce se iau la nivel micro şi macro economic în cvasitotalitatea domeniilor vieţii economice şi sociale.

Este de la sine înţeles că pentru a putea răspunde comandamentelor sociale, ne-am propus să urmărim permanent aprecierile, comentariile, reacţiile ce apar în mass media privind modul în care sunt captate, percepute şi redate datele statistice, cu precădere în publicaţiile care prezintă un anume grad de seriozitate.

Aici se înscrie şi cotidianul BURSA, ale căror articole sunt în atenţia noastră şi sunt distribuite în rândul celor peste 2500 de salariaţi ai INS, pentru a fi analizate şi reflectate corespunzător în demersurile noastre ţinând seama de pertinenţa eventualelor sugestii, recomandări sau mesaje pe care le conţin şi care pot contribui la perfecţionarea mijloacelor noastre de cercetare şi evaluare a evoluţiei economico-socială a ţării.

În mod cu totul surprinzător, în ediţia din 12 noiembrie a.c., ziarul dumneavoastră publică un articol, sub un titlu pe cât de incitant, pe atât de neconform cu realitatea şi anume "Statistica ţine sub control inflaţia".

Titlul, care se vrea unul generalizator, nu îşi găseşte în nici un fel acoperire în conţinutul textului redactat de Andreea Arăboaiei, în care nu se face altceva decât se redau opinii ale unor analişti economici asupra datelor cu privire la inflaţia pentru luna octombrie 2008 comunicate de INS.

Oricine ştie, şi bănuim, şi doamna Arăboaiei sau cei ce i-au sugerat un astfel de titlu, că INS, nu numai că nu ţine sub control inflaţia, ci, dimpotrivă, nu se implică în nici un fel în elaborarea măsurilor, prognozelor sau previziunilor referitoare la inflaţie, limitându-se strict la comensurarea ex-post a dimensiunii acesteia prin datele statistice.

În timp ce, cvasitotalitatea opiniilor exprimate de analişti şi preluate în articol, relevă recunoaşterea implicită a credibilităţii datelor, punând în evidenţă chiar, surprinderea faţă de nivelul peste aşteptări al inflaţiei determinate şi comunicate de INS în raport cu propriile estimări, ziarista a găsit de cuviinţă în mod neprofesional şi fără o minimă deontologie, să-şi titreze articolul după singura expresie, nefericită şi neavenită, a unui oarecare Liviu Voinea.

Mai mult decât atât, şi poate şi mai grav, în imaginea inserată în articol, alături de un grafic exprimând curba inflaţiei pe anul în curs, este reprodusă o caricatură cu o explicaţie cel puţin grotescă şi vădit tendenţioasă, ce trimite mai degrabă la stilul publicaţiilor de factură îndoielnică cu vocabular de mahala: "Unii analişti suspectea­ză că inflaţia se fleşcăieşte (sic!) la Institutul Naţional de Statistică, condus de Vergil Voineagu".

Ne-a fost greu şi ne este în continuare dificil să realizăm ce a avut în vedere redactorul dumneavoastră Arăboaiei prin expresia "se fleşcăieşte", dacă nu cumva scopul, în numele unui anumit interes, de a persifla şi denigra fără motiv, o instituţie fundamentală a statului cu aproape 150 de ani de existenţă.

Departe de noi gândul că dorim să ne punem la adăpost de eventuale critici care ni s-ar aduce sau că nu suntem deschişi dialogului şi capabili să suportăm puncte de vedere diferite, dar, Doamnă Redactor Şef, nu ne putem îngădui să lăsăm la voia întâmplării acuzaţii, jigniri şi lansări în zona oprobiului public cu adresă la demnitatea statisticienilor, la credibilitatea şi prestigiul Institutului Naţional de Statistică.

V-am scris aceste rânduri, nu atât pentru a vă acuza la rândul nos­tru ci, mai ales, pentru a vă proteja în modul cel mai sincer şi cavaleresc posibil, de ridicolul generării şi promovării în paginile ziarului dumneavoastră a unor afirmaţii calomnioase, lipsite de sens şi obiectivitate.

O dovadă că aţi înţeles mesajul nostru, ar fi, doamnă Redactor Şef, decizia dumneavoastră de a-l face public în paginile ziarului.

Cu stimă,

Prof. univ.

dr. Vergil Voineagu

PreŞedintele INS

Un pamflet meritat

Titlul "Statistica ţine sub control inflaţia" este publicat, în ziar, între ghilimele- semn că este un citat.

Cititorul constată încă din primul paragraf al articolului că afirmaţia îi aparţine preşedintelui Grupului de Economie Aplicată Liviu Voinea, care, deşi nu este Joseph Stiglitz, totuşi nu este chiar "un oarecare", ci s-a remarcat în ultimii ani cu intervenţii de bun-simţ în dezbaterea publică asupra evoluţiilor economiei noastre.

Ilustraţia articolului este "limpede", de intenţie pamfletară (îl reprezintă caricatural pe şeful INS Vergil Voineagu - o persoană respectabilă - în chip de boxer, pleznind graficul inflaţiei din care sar stropii). Desigur, textul care însoţeşte ilustraţia caricaturală este de natură pamfletară!

Verbul "a se fleşcăi" nu ţine de limbajul "de mahala". În DEX este menţionat şi inţelesul sinonim "a se terciui", corespunzător intenţiei grupajului pamfletar.

Genul pamfletar sub care am tratat subiectul reprezintă o compensaţie pentru frustrarea generată publicului de lipsa de transparenţă a Institului Naţional de Statistică.

În condiţiile în care mari agenţii de audit s-au compromis începând cu scandalul "Enron", în condiţiile scandalului din Franţa privitor la manipularea cifrelor statistice, ilustrând performanţa economică naţională, în condiţiile crizei financiare şi economice internaţionale, care scoate la iveală cum se prăbuşesc giganţii financiari ai lumii, aflaţi până de curând, dincolo de orice suspiciune - în aceste condiţii nu mai este suficient să afirmi despre sine "sunt o instituţie onorabilă".

Din câte ştiu, raportările INS nu sunt auditate de vreun examinator independent.

Doar atât, şi ar fi suficient ca să genereze suspiciune.

Dar institutul operează pe numeroase articulaţii susceptibile de manipulare.

Ca să-şi vicieze rezultatele ar fi de ajuns să-şi schimbe structura punctelor de colectare a informaţiei; sau structura sortimentală în cadrul aceluiaşi produs la care calculează preţul mediu. De altfel, astfel de schimbări au loc periodic, sub justificarea naturaleţei modificărilor de consum ale populaţiei. Totuşi, în absenţa interconectării seriilor de date vechi cu seriile de date noi, aceste schimbări periodice proavoacă suspiciunea că, de fapt, ar urmări să fractureze posibilitatea urmăririi evoluţiei reale a costului vieţii.

În definitiv, cum explică INS dicordanţa dintre preţurile produselor şi serviciilor din coşul de consum faţă de preţurile acceptate de bugetele familiale? Acestea din urmă sunt întotdeanuna mai coborâ­te. Subliniez: Întotdeauna!

Nu este, oare, un viciu să raportezi situaţia în baza preţurilor afişate, iar nu în baza preţurilor de consum efectiv?

Pentru aceste motive cred că INS şi preşedintele său şi-au meritat pamfletul care, departe să fi fost mahalagesc, a fost mai degrabă "friendly".

Şi n-am fost ostili pentru că nu ştim şi nici nu credem că INS ar fi incorect. Doar că nu este transparent. Că, vorba lui Caragiale - "Trădare, dar să ştim şi noi!"

BURSA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb