DUPĂ ANALIZA CELOR 11 PUNCTE DIN RĂSPUNSUL ROMÂNIEI Comisia Europeană va definitiva astăzi raportul pe MCV

Ziarul BURSA #Politică / 18 iulie 2012

Comisia Europeană va definitiva astăzi raportul pe MCV

Comisia Europeană va definitiva în această dimineaţă textul raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie referitor la România, după ce va fi analizat punct cu punct răspunsul Guvernului de la Bucureşti referitor la cele 11 probleme, a precizat ieri un oficial al Comisiei. "În acest moment, nu am făcut o analiză punct cu punct a răspunsului.

Salutăm faptul că România a răspuns la solicitările noastre. Vom analiza răspunsul României, iar răspunsul politic al Comisiei va fi inclus în raportul MCV pe care îl vom prezenta mâine (n.r.-astăzi)", a declarat Frederic Vincent, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în briefingul de presă zilnic al CE.

Colegiul comisarilor europeni se va reuni astăzi într-o şedinţă în care va analiza punct cu punct răspunsul trimis de Guvernul de la Bucureşti, iar concluziile vor fi inserate în textul raportului MCV, iar ulterior acesta va fi prezentat la ora 13.00, ora Bruxelles-ului (ora 14.00, ora României), în conferinţa de presă programată pentru ca raportul să fie dat publicităţii.

De asemenea, întrebat dacă în raport vor fi incluse referiri şi la votul de miercuri din Parlamentul României referitor la legea de desfăşurare a referendumului, oficialul CE a spus că "evoluţiile politice din România sunt urmărite şi, dacă sunt necesare adaptări ale textului în funcţie de acestea, vor fi făcute".

Frederic Vincent a confirmat şi că preşedintele Jose Manuel Barroso a primit luni răspunsul detaliat din partea premierului Victor Ponta referitor la cele 11 puncte ridicate de Comisia Europeană.

Premierul Victor Ponta a declarat că a transmis luni Comisiei Europene, în jurul orei 17.00, răspunsul la solicitările adresate de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi că vineri a fost transmis oficialilor europeni doar un draft cu răspunsurile solicitate.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, ieri, la RRA, că în proiectul neoficial al raportului Comisiei Europene apar "nişte teme şi decizii care exced nu numai MCV, dar şi atribuţiile CE", el exprimându-şi speranţa ca acestea să nu fie incluse în raportul final.

Întrebat despre ceea ce va constata CE în raportul privind MCV, Crin Antonescu a răspuns: "Pot să fac şi eu o critică din capul locului, şi anume că acolo apar nişte teme şi decizii care exced nu numai MCV, dar şi atribuţiile CE".

"Primul lucru care sare în ochi este că, deşi MCV are nişte zone foarte clare, el este extins cu consideraţii şi cu puncte de vedere sau chiar măsuri de natură strict politică. Discutăm despre ceea ce ştim în acest moment că ar circula. (...) Sper ca în forma finală, oficială a raportului să dispară", a mai spus preşedintele interimar. El a menţionat că discută despre forma neoficială a proiectului de raport.

Comisia Europeană recomandă ca Guvernul şi instituţiile cheie din România să îşi demonstreze angajamentul faţă de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept şi independenţei justiţiei, printr-o serie de "paşi urgenţi", conform proiectului raportului CE privind MCV.

Conform proiectului, CE face o serie de recomandări care vor rezuma reformele specifice de care este nevoie pentru a se menţine progresul înregistrat sub MCV.

În plus, Comisia Europeană ar putea adopta în acest an un nou raport MCV privind România care să analizeze dacă îngrijorările legate de respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei au primit răspuns adecvat, precum şi dacă este respectată separaţia puterilor în stat.

"Având în vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport în cadrul MCV privind România până la sfârşitul anului 2012. În acest raport se va constata dacă îngrijorările exprimate privind respectarea statului de drept şi independenţa sistemului judiciar au primit răspuns adecvat şi dacă respectarea principiului democratic al separării puterilor în stat a fost restabilită. Comisia va monitoriza progresele cu atenţie, prin intermediul unor misiuni regulate, dar şi printr-un dialog strâns cu autorităţile din România şi din statele membre", se arată în proiectul raportului, citat de Mediafax şi care urmează să fie dezbătut şi aprobat miercuri de Comisia Europeană.

MCV a fost instituit în 2007, la momentul aderării României la UE, ca ins-trument care să asigure monitorizarea continuării reformelor în domeniul jus-tiţiei şi combaterii corupţiei. Anual, Comisia a prezentat un raport în luna iulie, care era precedat de un raport intermediar în februarie. În acest an, a fost prezentat raportul intermediar din februarie, iar miercuri urmează să fie adoptat şi dat publicităţii raportul anual. În aceste condiţii, o eventuală decizie a CE de a adopta un nou raport în acest an ar fi o premieră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb